Ți-aș spune multe poate, dacă ne-am așeza sub cerul înstelat și eu mi-aș lăsa greu capul pe genunchii tăi. Și dacă tu mi-ai mângâia părul. Știi, daca ai face asta, cred că m-aș putea topi la fel cum se topește întunecimea nopții la primele raze violacii. Și cred ca dacă ți-aș simți palmele pe obraji, m-as transforma pentru început în larvă, apoi în fluture multicolor. Bineînțeles că nu mi-aș lua zborul, ci aș ramâne să mă adăp din dulceața polenului tău până m-aș îmbăta. Și te-aș stropi cu pulberea aripilor mele până ce ai deveni strălucitor, ca trandafirii poleiți cu picături de rouă, în ultima lor zbatere de frumusețe.
Cred că da, dacă ne-ar prinde noaptea într-o poieniță, ne-am spune multe. Și poate ne-am abandona simțurilor primordiale, scurgându-ne toată seva sub stele, așa cum norii se descarcă de energie în tunete violente. Sau poate nu. Poate doar ne-am vorbi până ce poveștile ni se vor îndepărta în ecouri repetate, din ce în ce mai șoptite, pierdute spre adâncimi alunecoase. Până ce nu ne vom mai auzi, nu ne vom mai vedea, ci doar ne vom simți.
Probabil că ți-aș spune multe...
foto: Starry night - Vincent Van Gogh
Ti-as spune si mai multe daca m-ai lasa sa-ti sarut sufletul si sa-i simt tresarirea pe varful buzelor.
RăspundețiȘtergereTi-as spune multe daca ai putea simti bataile inimii atunci cand imi soptesti repede repede tot ce mi-ai spune daca...