La țară

Nimic nu-mi trezeste mai multe senzatii placute decat amintirea primei si ultimei vacante petrecute la tara impreuna cu Ana. Pe bunica, cand ma gandesc la ea, mi-o amintesc ca si cum ar fi un personaj din poveste, chiar Zana Buna. Am ajuns cu trenul la tara. Era dimineata, aproape de 10 si soarele deja dogorea de parca ar fi fost miezul zilei.

Ne-a asteptat la gara bunicul, cu trasura lui impunatoare trasa de prietenii mei din copilarie, Murgu si Roibu, dupa culorile specifice rasei lor, doi cai deosebit de cuminti si de blanzi, pe care bunicul ii punea foarte rar la munca. Vazand-o pe Ana cum ii priveste cu un fel de teama, bunicul a linistit-o:

-          Nu-ti fie teama, copila, o sa deveniti prieteni in scurt timp. Si sunt de rasa, s-a mandrit el, fara sa astepte sa-l intrebe cineva.

Ana  isi rotea ochii tematori de la un cal la altul, dar isi stapanea foarte bine fericirea, incercand s-o ascunda sub falsa figura intrebatoare. Stiam ca-i fericita, nu iesise niciodata mai departe de curtea blocului in care statea.

Bunica, buna mea bunica, ne-a asteptat in poarta.

-          Dragele mele balerine, bine ati venit.

-          Ea este cantareata, buni! O cheama Ana.

-          Stiu, stiu, haideti pe sala. V-am pregatit ceva de-ale gruii.

Deja pofteam la preparetele ei. Ne pregatise un fel de omleta, din multe oua amestecate cu rosii prajite. Mamaliga a rasturnat-o in fata noastra, pe un carpator mare din lemn, crapat de vreme.

Inainte de-a o  intreba ceva, bunica rasturna laptele proaspat muls in tuciul mamaligii si-l puse pe vatra din bucataria de vara la fiert.

-          Ii place sa rada mamaliga de pe tuci, dupa ce fierbe laptele, ii spuse ea Anei razand. Sa n-o lasi sa-l termine singura, e un deliciu.

-          Las-o in pace, buni, poate nici n-o sa-i placa.

-          Mai vedem, spuse si se indrepta spre gradina.

Veni cu poala plina de capsuni si le rasturna intr-o strachina de pamant, peste care turna apa rece direct din fantana. Le spala bine, la curata de frunze si le puse pe masa rotunda din lemn, la fel de crapata ca si carpatorul. Sunt ultimele. Le-am pastrat pentru voi. Uite cum miros! Trecu strachina pe sub nasurile noastre. Ochii mari, inca stralucitori si vioi ii sclipeau de parca avea lacrimi in ei. Era fericirea aceea speciala pe care o vedeam pe fata ei de fiecare data cand ma duceam acolo.

 -          Ati luat vreuna premiu? ne surprinse bunica

Am inceput amandoua sa radem.

-          Ce intrebare e asta, buni? Ti-am adus si coronitele.

-          Dragele mele, cat ma bucur ca ati venit. Ana, ce nume frumos ai. Esti cantareata? Ce canti tu? Canti din gura sau la tambal?

-          Buni, canta la pian, m-am grabit eu sa raspund. Si face parte din corul teatrului de opereta. Canta ca o privighetoare.

Ana zimbi cautandu-mi fastacita privirea.

-          Sofiana mamii, las-o si pe ea sa spuna ceva. Sa-i aud si eu glasciorul. Sau poate vrei sa ne canti ceva?

-          Aaaa, nu, nu, va rog, n-as vrea sa va stric ziua, spuse Ana cu modestie

-          Aha, deci ai glas. Dar nu vrei sa ne canti. Atunci poate vrei sa asculti ceva. Ioane, adu naiul ala. Sa o inveselim putin pe fata asta, ca pare abatuta, biata de ea.

Bunicul aduse naiul sau cu care facuse multe victime pe cand era fecior, dupa cum singur ii placea sa se faleasca. Incepu in forta o sarba batraneasca, care ii smulse Anei multe zambete.

Cand termina facu o plecaciune plina de stil, iar noi incepuram sa aplaudam.

-          Mai vrem odata, bunicule, strigai eu.

-          Gata, gata, am obosit. Mai bine va aduc o tuiculita.

-          Lasa fetele, nebunule, ca se imbata din tuica ta.

-          Lasa-l buni, ca doar gustam si noi. Sa simtim ca am ajuns la tara.

 Aduse tuica intr-un toi vechi, ingalbenit si el de vreme. Totul era aici vechi, de-asta imi placea atat de mult. Turna licoarea in patru cescute minuscule din lut pictat si ne imbie.

-          Beti, fetele taichii! Pentru tinerete si pentru frumusetea voastra.

-          Si a ta bunicule. Si a ta, buni! Si o luai pe bunica de umar si o sarutai pe basmaua ce-i acoperea in intregime parul.

-          Noi nu mai suntem tineri, dar frumosi suntem. Mai mult eu, spuse bunicul si imediat rasturna ceasca pe gat, dupa care-si mai turna una.

Ana gusta cu reticenta. Dupa cum s-a strambat era clar ca nu-i este pe plac. Bunicul o vazu si o mustra.

-          Nu-ti prea place bautura, frumusico. Nu stiu ce va invata aia la scolile voatre, dar nu-i bine. Nu, nu, tuica face bine la circulatie, ar trebui sa te obisnuiesti cu ea.

Ana se inrosi si se scuza:

-          Imi cer scuze, este foarte buna, dar e cam... tare.

Am inceput toti sa radem.

 

Vacanta abia incepea si eu nu-mi incapeam in piele de fericire.

In ziua aceea i-am aratat Anei toata gospodaria bunicilor mei. Animalele bine ingrijite, fanarul cocotat peste bucataria de vara, capitele de fan din spatele gospodariei, ramase acolo de toamna trecuta. Apoi i-am facut cunostinta cu ciobanescul nostru cat un urs de mare, dar foarte bland, cele 5 pisici atat de lipicioase, dintre care una cu burta mare.

S-a bucurat nespus cand a vazut cei doi iezi ai caprei Tera si mielul oitei Alba. Apoi scroafa Gura (pentru ca era foarte galagioasa cand ii era foame), apoi familia de iepuri cu 7-8 puisori ca niste ghemotoace pufoase. Apoi porumbeii indragostiti si albinele din singurul stup din gradina. Si vaca galbena Gela, cu ugerul ei plin si greu. Si gainile, curcile, gastele si catele galacioase cu penele gri patate. Toate o uimeau de parca nu mai vazuse asa animale.

Apoi am dus-o in camera racoroasa de oaspeti, curatata cu grija de bunica, in care pusese intr-o vaza confectionata din sticla acoperita cu ziare imbibate in aracet, apoi vopsita, imitand scoarta de copac, niste flori proaspete de camp. Peretii proaspat zugraviti inca miroseau a var si scoteau in evidenta prosoapele cusute cu matase rosie chiar de bunica, inainte sa se marite. Patul mare, plin de perne de diferite marimi, abia astepta sa ne aruncam in el. Cuvertura de lana de pe el, rosie cu rauri galbene si albe, era perfect intinsa. Pe noptira trona o lampa din placaj pirogravat de bunicul. Pe un scaun, langa soba, era o galeata plina cu apa proaspata si langa ea o ulcica si o troaca mica in care urma sa ne spalam. Cateva stergare curate, cusute si ele cu fire rosii de matase, un sapun de casa, un pieptene din os cu dintii desi pe o parte si rari pe partea cealalta.

Pe pardoseala din scanduri noduroase, cu santuri mari intre ele in care se asternuse praful de-a lungul timpului era un covor lung, tesut din resturi de materiale, in multe multe culori.

Mirosul acela n-o sa-l uit niciodata. Miros de fan, amestecat cu miros de var si miros de lemn vechi. Iar seara, miros de lemne arse si de lapte prins.

-          Aici miroase a tara, spuse Ana, trezindu-mi o revelatie neasteptata.

-          Niciodata nu am putut sa dau o denumire acestui miros. Intr-adevar, miroase a tara.

Un miros de tara pe care nu am mai putut sa-l redescopar niciunde dupa ce au murit bunicii.

Seara am adormit in bratele Anei, dupa ce bunica ne-a servit cu lapte batut amestecat cu mamaliga firbinte in aceleasi strachini de lut, cu aceleasi linguri de lemn.

A doua zi am dus-o la cai. Cu greu am convins-o sa-l incalece pe Murgu, care o privea de parca ar fi cunoscut-o dintotdeauna. Am calarit incet, pe campul plin de flori, presarat cu pomi fructiferi. Cand am descalecat, i-am impletit o cununa de margarete de camp si i-am pus-o pe parul despletit, galben ca soarele de vara.

-          Esti regina campurilor, i-am spus.

S-a invartit fericita, ridicandu-si bratele spre cer.

-          Tu esti regina padurilor!

-          Tu esti regina cerului senin!

-          Tu esti regina lacurilor cristaline!

-          Tu esti regina florilor multicolore!

-          Tu esti regina fluturilor si tuturor gazelor din lumea asta!

-          Tu esti regina.. esti regina mea, cea mai frumoasa dintre regine. Si am vrut s-o iau in brate, dar m-am oprit, fiindu-mi teama sa nu-i stric frumusetea cu avantul meu.

Caii pasteau linistiti pe langa noi, nelasandu-se distrasi de chicotele noastre.

Bunica ne-a asteptat cu ciorba dulce de pui si placinta de dovleac. Seara ne-a lasat sa dormim cu pisicile, care, dupa ce ne-au delectat cu un spectacol de cozi ridicate, mieunaturi si dezmierdari pe langa picioarele noastre, s-au cuibarit care incotro printre noi, in patul cel mare.

 

-          Hai, scularea balerinelor. E zece, am auzit-o pe bunica din odaia alaturata.

-          Buni, Ana nu e balerina, ti-am mai spus, i-am raspuns eu somnoroasa.

Pisicile nu mai erau in camera. Pesemne ca le eliberase bunica mult mai devreme decat ne-am trezit noi.

Pana ne-am spalat masa era deja aranjata. Aveam unt batut de bunica cu dulceata de afine si lapte cald.

In ziua aceea i-am aratat imprejurimile, dealurile nesfarsite si lacul micut de unde se adapau vitele si fantana sapata in pamant, sub o radacina de copac, din care puteai sa bei apa direct cu gura, doar aplecandu-te si sarutand oglinda limpede.

Apoi am dus-o in padurea de aluni salbatici, in care am cantat si am dansat asa cum nu puteam niciodata s-o facem pe scena.

Era un vis din care n-as fi vrut sa ma mai trezesc.

Cand am ajuns in oras, la despartire, in fata garii m-a imbratisat si mi-a soptit.

 -          Esti o minune ca ai aparut in viata mea, ca sa mi-o faci frumoasa. Niciodata n-o sa te pot rasplati pentru ceea ce esti. Si m-a sarutat pe obraz.

Am vazut-o indreptandu-se spre cartierul ei. Parintii ei n-o asteptasera la gara. I-am vazut pe ai mei alergand grabiti spre peronul pe care ramasem uluita pentru a mia oara de frumusetea Anei.

-          A fost cea mai frumoasa vacanta din viata mea, mama.

Mama m-a sarutat cu dor.

- Micuta mea balerina, bine ai revenit!