miercuri, 3 iulie 2013

Mi-a murit muza


De multă vreme se zbătea în agonie
murea un timp, apoi dădea să-nvie
trăgeam aer în piept şi-o luam de la-nceput
sperând ca-mi va da viaţă, dar era timp pierdut

acum privesc la dânsa, parcă e blestemată
nu poate să respire, e goală, răsfirată
caut în mine ce poate sa-mi inspire:
milă, regret, tristeţe, teamă sau umilire?

nu vreau s-o iau de mână, nu vreau s-o mai alin
corabia ei mută de mult era-n declin
privesc indiferentă la moartea inerentă
muza mea cea mai dragă, imi eşti indiferentă!

mi-a murit muza, ducă-se-n pustii
m-apuc de proză, mă las de poezii
n-o-ngrop, n-o plâng, n-o jelesc, n-o-nsoţesc
nu îmi merită versul, cred c-o înlocuiesc!






 

4 comentarii:

  1. O muza nu moare, o.p.! Si, apropo, la multi ani de ziua ta!
    Da, sunt eu (stii tu!)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Bib. Stiu prea bine cine esti. Te pup! :*

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!