Chipul tău

Cândva ți-am promis că-ți voi desena chipul. Chipul tău mișcător după adierea vântului: când într-o parte, când în alta, ca abia suflat, când zbuciumat ca după un crivăț. Am luat hârtia și creionul și am început. Îți aveam chipul în fata, proiectat într-o picătură de rouă, mărită de 10 ori pentru a nu omite detaliile. Rotund, firește, chipul tău ar fi fost ușor de creionat. Dar la fiecare respirație a mea își schimba forma. Lua forme nedefinite, greu de reprodus, precum ideile ce-mi treceau prin cap încercând să ți-l prind într-o schiță cât de cât. Nu mi-am uitat promisiunea. Doar că mi-a fost imposibil să te desenez acum. Voi mai încerca. Până atunci te păstrez nedefinit în mine...