Apocalipsa

se adună nori de ploaie 

negri şi încețoșați 

peste poteci străine 

peste pași neumblaţi

ca ei le sunt obrajii 

de atât-amar de plâns 

pierduți le sunt toți vracii 

către pustiu s-au dus 

palmele tremurânde 

imploră îngăduinţă

suflete muribunde 

minți pline de căință

şi vântul suflă aprig 

crivăț înverșunat 

toți oamenii-i adună

din sat în sat, la sfat 

căci vijelia vine 

nu știu ei ce va fi 

li-i teama pentru dânşii 
şi pentru-ai lor copii

nu știu 'ncotro s-apuce 

sfârșitul e aproape 

norii sunt tot mai grei

moartea tot mai aproape 

pe marele Pământ 

un singur Dumnezeu 

îi apăra de rele, 

el este Duhul Sfânt 

dar ce păcat că azi 

chiar însuși Dumnezeu 

cu aşa crundă soartă

nu poate lupta el

căci cea neagră furtună 

ce-n oameni s-a-abătut 

l-a rupt pe om de oameni,

pe oameni de pământ 

din buni facut-a răi 

din îngeri bestii crude 

din suflete iubite,

suflete rătăcite 

şi-atunci rămasă una 

o singură scăpare 

să vină uraganul 

sa spele cu șuvoaie 

tot răul de pe lume
tot ce e blestemat
e timpul ca Pământul
să rămână curat