M-am trezit vomitând, destul de devreme. Îmi amintesc vag
ca m-am decis sa renunț la a mai merge la Frosi și ca am ales sa raman acasa sa beau.
La naiba cu alegerile astea. Mi-e îngrozitor de dor de ea. Simt ca ma
rup in doua, ma disprețuiesc pentru cum sunt și cum ma comport. Nu-mi
este mila de mine, ma privesc ca pe un personaj dintr-un film și mi-e
indiferent de ce mi se va întâmpla. Pot sa mor chiar acum. Sa mor, la
naiba. Sunt nimic. Singurul regret pe care l-as avea ar fi ca poate
Frosi m-ar regreta. M-as întrista, fiind mort, sa aflu ca ea s-ar
întrista vreun pic, chiar și pentru o secunda. In rest, la naiba cu
viața asta. N-am familie, am avut un copil pe care l-am pierdut,
creierul meu a refuzat sa retina in ce mod, nevasta m-a părăsit la scurt
timp, s-a retras intr-o manăstire, părinții mi s-au dus și ei de mult,
n-am frați, rude, n-am plante, n-am animale, nu ma plătește nimeni
pentru ceea ce scriu, sunt ratatul absolut. Chiar nu văd cu ce rost ma
mai tine acest pământ pe el. Și pe Frosi, aceasta mirifica făptura,
pentru ce as intra eu in viața ei?
Ar
putea sa ma impresioneze povestea mea, as putea chiar sa vars o lacrima
penrtu mine, dar in afara de faptul ca sunt un ratat pentru societate,
nu ma simt singur. Nu am nevoie de companie. Am un Dumnezeu al meu, cu
care ma întrețin la fiecare beție. Posibil sa fie și El un bețiv, de
vreme ce ne înțelegem așa bine. Așa ca la naiba, nu merg azi la Frosi.
Hai, Doamne sa bem! Noroc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!