Pentru ca ieri am ratat întâlnirea cu Eusebiu, m-am decis sa merg și azi. Nici nu cred ca ma mai interseaza sa-mi publice ceva, vreau doar s-o revăd pe Frosi. Sa-i cer scuze ca am fugit ca un las. Știu ca nu duce nicăieri povestea asta. Ea este deosebit de tânăra, eu sunt neasemuit de Prost.
Drumul spre editura e pe Magheru. Nu conduc, nu am mașina și nu folosesc RATB-ul. Simt ca ma sufoc de fiecare data când urc intr-un autobuz. Am rămas cu un soi de claustrofobie de la revoluție. Bărbații n-ar trebui sa aibă fobii, dar eu nu ma mai ridic de multă vreme la rangul de bărbat. La naiba cu bărbații. As fi putut sa fiu o cioara nesimțita prin Cișmigiu. Sa ma cac pe toate bancile pe care se aseaza îndrăgostiții și ratații, ca mine.
E deja 6. Lumea pare ca se precipita. Observ tot mai multă poliție pe strada. Apar și câteva salvări. Opresc un tânăr și-l întreb dacă s-a întâmplat ceva. Se uita La mine ca un vițel speriat și striga: e protest, tataie. Pe ce lume trăiești?
- ce protest? Ce cerem?
- Noi împotriva lor! Huoooo!
Intru fără sa vreau in mulțime. Valul de protestatari ma înghite și acum trebuie sa ma deplasez in același ritm cu ei. Sunt mulți tineri, pare ca știu ce vor. Un altul intra in vorba cu mine.
- ție nu ți-au dat pancarta?
- Aaaa, mmmm, ma fâstâcesc, vreau sa par ca sunt de-ai lor. Nu, ba da, mi-au dat, dar mi-a căzut in mulțime...
- Mama lor de hoți, ne fura țara, ne alunga geniile din țara.
- Cine?
- Cine, cine, de parca n-ai sti. Hoții!
Bieții copii. Copiii ăștia n-au crescut cu cărți, au crescut cu filme. Filme in care mafia este puterea absoluta, sufletele sunt vândute diavolului pe droguri, violenta, adrenalina. Au fost crescuți de părinți buni, cu un sistem de valori sănătos, dar au fost îndoctrinați cu știrile online din care nu citesc decât titlurile. Mi-e mila de ei, mi-e mila de țara asta. Trăim toți cu aceeași frica viscerala a sistemului, mai puțin ei. Suntem roboți plătiți cu ora. Suntem inca marionetele comunismului. Ni se insufla iluzia liberului arbitru prin circ. Și ei lupta. Lupta pentru ca nu au frica. Nu le e frica de nimic. Dar frica este singura care îți ascute simțurile pana la supraviețuire. Ei se sinucid. Și odată cu moartea lor, țara, nația, sufletul românesc mor puțin câte puțin.
La scurt timp simt ca amețesc, simt o usturime ascuțita in ochi și cad. Ma trezesc după un timp de la durerea provocată de picioarele care ma calcă pe fata. Aud țipete și simt in piept o durere atroce. Cu greu ma ridic, nu văd nimic, simt doar trupuri ce ma lovesc in alergare. Cineva a împrăștiat gaze. Eu le-am inhalat din plin. Nu știu prin ce minune ajung la usa la Vis. Deschide Frosi. Ma sprijină cu trupul ei fragil, ma întinde pe o canapea, îmi pune ceva rece si ud pe ochi. Îmi da ceva sa beau și adorm.
Nu știu când ma trezesc cu o tuse seacă înăbușitoare. Pare întuneric afară și Frosi nu e lângă mine. Apare de la gălăgia pe care o fac tușind. Zâmbește ca o femeie înțeleapta, care le știe pe toate.
- Tata nu a venit încă. E la partid. L-au chemat ... e situație de criza.
- ?
- Oamenii au ieșit in strada. Sunteți nechibzuit sa va băgați in așa ceva.
- ?
- Au nevoie urgentă de niste show-uri cu puternic impact emoțional. El e cel mai bun. Te poate trece in 5 minute prin toate emoțiile: ura, dispreț, manie, fericire, revolta, extaz, apoi neputința. Neputința e cea mai grea. Te îngenunchează. E lovitura de gratie. După neputința vine resemnarea. Când te resemnezi devii inofensiv. Te întorci in bula ta, in zona ta de confort și nu mai incomodezi. Credeam ca știți toate acestea. M-ați surprins ca v-ați dus la prostest.
- Frosi, Frezi, ești atât de frumoasa. Ești atât de pura! Cum naiba a fost in stare Eusebiu sa creeze o zeița?
Frosi roșește. E ireal de strălucitoare.
- Tata e un om bun. Prea bun pentru locul asta. Dar prea puțin bun pentru altele. Aici a putut sa ridice manipularea la rang de arta. Aici e magnific. In alta țara l-ar fi închis imediat. Dar aici lumea îl cere, îl vrea, îl cauta, îl plătește s-o minta, îl idolatrizează. Oamenii vor sa fie mințiți, amăgiti, duși cu zăhărelul. Și știți de ce? Ca sunt depresivi. Ca le e lehamite. Ca nu mai au pentru ce sa lupte. Și cer droguri. Tata le da doza. Le spune ceea ce vor sa audă.
Știam toate astea. Cum poate o copila sa fie atât de lucida? Ma ridic in fund, ii prind fata micuța in mâini și-o privesc. Clocotesc de dorința de-a o săruta. Dar o privesc. O privesc și nu-mi mai simt respirația. Timpul s-a blocat. Totul s-a oprit. Tot universul sta ca s-o contemplu. Zeița aceasta trebuie doar contemplata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!