Ziua 8

După o noapte agitata, plină de gânduri, de temeri, chiar panica la un moment dat, am adormit spre dimineața. M-am trezit cu fata încinsă de la soarele care intra puternic prin fereastra uitată deschisă și cu draperiile netrase. Am vrut sa-mi fac planul pentru o vizita la Frosi, dar mi-am amintit visul feeric pe care l-am avut. Am visat-o pe Maria, regizoarea cu ochii turcoaz. Ne plimbam amândoi pe malul marii, ținându-ne de mâna, iar eu ii povesteam ceva din copilăria mea. Îmi spunea: îmi place sa te ascult povestind. Ești atât de înflăcărat, încât ma simt personaj in filmul tău, ma simt ca un prieten din copilăria ta. Defect profesional, toti suntem actori in piesele ei, am gândit in vis și-am continuat sa-i povestesc. Am avut o copilărie frumoasa, contrastanta cu viața mea de adult. Habar nu am unde am schimbat macazul, ce am greșit in calea progresului meu social și cultural. Eram un scriitor apreciat, primele romane s-au vândut pana la ultimul exemplar in timp record. Probabil satira politica mi-a schimbat cursul. Cândva aveam umor si succes, acum sunt o ruina. Maria este incredibil de frumoasa și de rafinata, de fiecare data când ne-am întâlnit mi-a vorbit cu o caldura aparte. Probabil îmi poarta un soi de respect de pe vremea când eram încă un bărbat respectabil. Cum de am visat-o pe ea când toate gândurile mele sunt numai către Frosi? Ar trebui sa ma adun. Sau nu. Viața mea nu mai este de mult o lupta pentru propriile idealuri, este doar o încercare criminala de supraviețuire. Și cu cât ma străduiesc mai mult sa supraviețuiesc, cu atât ma adâncesc mai mult in depresie. Ma îndrept spre moarte. Ce sens ar avea sa lupt pentru Frosi, pentru Maria, pentru iubire. La naiba cu iubirea! Nu exista iubire!

Am renunțat și azi sa merg la editura. Am ales sa stau in Cișmigiu pe-o banca și sa privesc cerul. Probabil Frosi și-ar dori s-o vizitez. Nu-mi pasa. Sunt un nemernic. Ce altceva mai mult de atât as mai putea fi?