Azi mi-am pus rochia verde
Am devenit pădurea în care ne-am pierdut cândva Vântul mi-a suflat aripile
Printre frunzele zburătoare
Mi-am amintit cum mă priveai:
Gândurile tale îmi atingeau pielea
Într-un vers incolor, fără rimă
Gustul buzelor tale
Curgea izvor sub pleoapele închise în visare
Mi-e dor de poteca noastră uitată în preistorie
Mi-e dor de atingerea timidă
Și de îmbrățisarea imaginară și fără de cuvinte
Mi-am pus rochia verde
Pentru că mi-e dor
De culoarea ochilor tăi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!