duminică, 27 februarie 2011

O noapte de iarna perfecta


Sfârşitul unei zile obositoare, dar satisfăcătoare nu poate fi decât un drum perfect către casă, ca o secvenţă dintr-un film alb negru: ora 2 sau 3 noaptea, viscol, ninsoare abundentă, extraordinar de frig afară, nimeni pe străzi, asfaltul alb şi alunecos; în maşină cald, muzica dată tare; la radio cântă din nou Janis Joplin; conduc cu maxim 40 km/oră. Când ies din Bucureşti, stâlpii de iluminat nu mai sunt. S-au topit...

De parcă nu aş vrea să ajung acasă, încetinesc în dreptul lacului. Un pic de ceaţă, ca un fum de scenă prost împrăştiat şi la momentul nepotrivit, închid farurile, dau muzică încet. Abia o mai aud. Şi trag pe dreapta. Pun avarile si opresc motorul. E liniste, multa liniste.

Cobor din maşină. Şi calc zăpada neatinsă, perfectă. Câtă lumină, câtă încântare...Îmi ridic ochii spre cerul negru şi deschid gura să mă ningă pe faţă, pe ochi, pe limbă. Ce gust neobişnuit au fulgii... Şi cu ce căldură stranie mă strânge de piele acest ger... Ce noapte minunată... Mă întind în zăpadă, desfac braţele şi rămân privind fulgii... Doar o clipă...



Am ajuns acasă. Pisicile dorm înşirate prin casă, fiecare la locul ei. Mă bag în patul moale şi cald. Am tălpile reci, dar mi le înghesui fericită sub picioarele fierbinţi ale soţului.


Afară ninge viscolit... şi eu adorm zâmbind...

luni, 21 februarie 2011

Te-am aşteptat


Te-am aşteptat ca într-o gară
veche şi ninsă, ca de prin vederi
Era devreme, părea însă seară
Un tren incă se auzea de nicăieri

Te aşteptasem ca o eroină
de prin ale lui Zola file
când după noapte se făcu lumină
aproape numărasem un infinit de zile

Si încă te aştept ca-ntr-o poveste...
Afară ninge mult şi viscolit.
Când poate în sfârşit-mi vei da de veste
trenul din gară se va fi pornit...

luni, 24 ianuarie 2011

Somn...



Respiratia ta inca dormea peste mine. Cerul radea in noaptea 'ceea. Radea si pielea mea. Cred ca radea, pentru ca se racea si se incingea odata cu ticaitul ceasului. Vrei sa spui ca asta nu-i un chicot? Dar a ce-ti seamana tie? Nu-i nimic, stiu ca inca nu te-ai obisnuit cu mine. Mustaceala asta cu ochii inchisi si murmurul miscarilor tale atipite ma fac sa rad. Daca as rade acum tare? Atat de tare incat sa intelegi odata ca esti amuzant! Esti plicticos de amuzant! Acum m-ai facut sa casc. Sa casc si sa ma intind lenesa pe sub respiratia si soaptele tale. Si in curand cred ca o sa alunec... o sa zbor... o sa...
Te rog, te implor, mai lasa-ma sa dorm cateva secunde...

duminică, 23 ianuarie 2011

Noi, ninşi


Şi ninge iarăşi peste noi
Noi suntem goi, fulgii sunt moi
Albastrul cerului deasupra
ne oglindeşte umbra

Pe umbra ta m-am sprijinit
deşi-i prea rece, am adormit
Când fulgii încă mai cădeau
deja visam

In visul meu zăpada caldă
era din puf, nu din zăpadă
şi faţa ta strălucitoare
părea o floare

Mai multe flori încântătoare
stăteau să cadă prin ninsoare,
Iar noi stăteam şi aşteptam
să ningă iar.

marți, 11 ianuarie 2011

dimineti de iarna


De fiecare data cand plec de la birou
dimineata, la 7, cand intunericul inca mai doarme,
mirosul de iarna amestecat cu fumul de la tevile de esapament
imi aminteste cum...

plecam la patru dimineata din autogara orasului meu
si la sapte poposeam in singura cafenea deschisa din Gara de Nord
sorbeam somnoroasa licoarea fierbinte
iar aerul rece mirosind a Bucuresti imi amintea de...

zilele friguroase din iernile petrecute la bunici
in care ieseam desculta in zapada
si stateam cu gura deschisa sa ma ninga pe fata
mirosul acela de fum de lemne imi amintea de...

dealul acoperit cu zapada chiar de langa cartierul meu
pe care ma dadeam cu sania
si mirosul acela de piele incinsa de copil
si racita imediat de bulgarii stralucitori
acest miros imi amintea de...

mirosul camerei mele
cand caloriferele erau reci de cateva zile
si eu stateam ghemuita intr-o patura groasa
in bratele mamei
si parul meu...

mirosul parului meu proaspat spalat
si usor mangaiat si pieptanat
si mirosul palmelor mamei
cand imi cuprindea obrajii inrositi de frig...

ah, mirosul acesta de iarna matinala
amestecat cu miros de fum,
cate amintiri imi poate trezi!

marți, 28 decembrie 2010

Mi-a trecut aşa... un gând


N-am mai postat de foarte multă vreme pe blog. A trecut mult, mult timp. Şi parcă timpul trecut fără să scriu l-am simţit ca pe un răgaz, un răgaz în care am învăţat altceva decât ceea ce mai ştiam. O pauză de gândire, de trăiri, de fenomene stranii în fiinţa mea. Am trăit într-un timp stătător experienţe dramatice, exuberante, duioase sau zbuciumate. Am învăţat durerea, am mirosit moartea, m-am bucurat de viaţă, i-am mulţumit Celui ce are grijă de noi, m-am bucurat sau am lenevit dureros. Răspunsurile mele la întrebările altora au căpătat sensuri noi în propria-mi înţelegere, de parcă ar fi fost răspunsurile unor înţelepţi la întrebările mele. Am trăit durerile altora că pe propriile-mi dureri. Şi dintr-o data m-am gândit aşa: ce-ar fi să scriu toate astea? Nu pe blog, nu pe ciorne, ci într-o carte. Emoţia scrierii unei cărţi mă încearcă de ani de zile, poate de când eram mică. Niciodată n-am avut curajul asta. Acum mi-a trecut aşa... un gând. M-am chinuit câteva nopţi cu gândul asta. Despre ce să scriu, ce titlu, ce abordare? Cine mă va citi, câţi mă vor critica? Am căutat preţuri, paşi, sfaturi pentru reuşita unei publicări...M-am decis: să scriu despre durere şi despre cât de uşor te poate atinge, te poate culca la pământ, te poate ucide. Despre durerea de a trăi aici, neputincios în propria-ţi ţara, nepuntincios în faţa-ţi destinului...Ar fi patetic să scriu despre mine şi despre durerile mele. Mai bine aş scrie despre durerile altora. Desprea moartea altora. Sau poate mai bine ar trebui sa scriu despre bucuriile mele, despre fericirea din sufletul meu. Nu cred că ar interesă pe cineva. Aşa că m-am decis să scriu despre fericirile altora...
În final m-am luminat: nu cred ca eu am despre ce scrie. Nu pot avea despre ce scrie. Sunt neputincioasă. Nu pot scrie despre durere, pentru că nu o pot suporta. Nu pot scrie despre fericire, pentru că mi se pare banală când este şi mortală când nu este. Nu pot scrie o carte, pentru că nu am despre ce scrie în ea.

Prin urmare gândul acesta care m-a strafulgerat aşa, pentru o clipă , mi-a trecut. Mi-a trecut, ca orice gând, lăsând o linie subţire pe paginile cartii mele imaginare...

joi, 18 noiembrie 2010

dor de arta

as vrea sa prind in palma mea
intreaga opera a ta
cu tot uleiul insirat
si obiect pictat

si vreau sa strang in ochii mei
tot ce ai scris pe multe foi
intregul tau roman descris
in manuscris

si toata piatra ta cioplita
cu pielea apoi slefuita
si-acea figura impietrita
doar scrijelita

si pasul 'cela labartat
in dansul strans si leganat
si ultima pirueta
dintr-o sceneta

mai vreau apoi si versul tau
soptit, cantat, strigat mereu
iti vreau intreaga poezie
doar pentru mine

si vreau talentul tau, artiste
si arta ta din versuri triste

luni, 27 septembrie 2010

Spectacolele extraordinare



Spectacolele extraordinare ne prind numai atunci cand suntem singuri. Nu le putem povesti, nu ni le putem inchipui. Personajele sunt nemaintalnite, actiunile lor sunt fantastice. Ramai inmarmurit de frumusetea scenetei, te imbratisezi cu fapturile-actori, aplauzi frenetic la replicile rostite intr-o limba negraita, lacrimezi de emotie la giumbuslucuri miraculoase. Ai vrea sa fie langa tine toate persoanele dragi tie, sa se bucure si ele de frumusetea luminii violacee si de acordurile line de harpa. Ai vrea sa dansezi cu ele fantasticul dans in care tocmai ai fost initiat.
Dar... spectacolele extraordinare sunt doar pentru tine. Pentru ca doar tu poti fi spectator in propriul vis. Ce trist...

vineri, 24 septembrie 2010

Voiam doar sa va salut!

Ma cheama Tudor George si am 5 luni jumatate. Pentru ca a trecut ceva vreme de cand am venit pe lume m-am gandit ca e timpul sa ma cunoasteti. De aceea am intrat si eu un pic pe blogul mamei si mi-am pus o fotografie ceva mai recenta. Asta doar asa ca sa vedeti ca seman tot cu mama, ca si fratele meu. ;))


joi, 15 iulie 2010

Iar despre moarte


Nu-mi place sa scriu din nou despre moarte. Imi pare rau de ea, avea melodii dragute. Dar cum a putut sa lase in urma un copil de 1 an? Cum a lasat-o sufletul sa faca asa ceva? Da, despre Madalina Manole este vorba si nu inteleg de ce o ridica atata in slavi pentru un gest atat de necugetat. Cat de disperata poti fi ca nu arati bine incat sa-ti parasesti copilul? Nu voi varsa nicio lacrima pentru ea, ci doar pentru pruncul sau. Imi pare tare rau... :(( Merita acest ingeras asa ceva?