Ne cheamă munții

 

Ne cheamă munții

Dar noi plângem

Nu ne putem ridica

Din rutina ce ne-a împietrit 

Atâtea cuvinte aruncate in grabă

De-ar fi putut schimba ceva in mii de ani,

Ar fi făcut-o 

Plângem aici, printre betoane,

Trăim înlănțuiți în wifi-uri

Avem imaginația bolnava și îndurerată

Incapabili să visam

Ne cheamă munții

Ne cheamă marea

Ne cheamă natura

Dar noi nu ne putem desprinde

De socialul în care trăim iluzia vieții

Dacă pentru o clipă ne-am rupe lanțurile

Și am privi cerul

Am deveni una cu natura

Am fi infinitul

La care nu mai știm a năzui

Cândva

Cândva stăteam pe-o margine de vis 

Ne povesteam versete de-întâmplări

Râdeam strident

Se-înfiorau lichenii

 

Dar uite-așa-ntr-o poezie

ne-am aprins

Și te-am iubit, firește

Cum numai personajul din poveste

Știe a iubi

Și tu m-ai răsfățat

Cum numai universul își răsplătește

Întinsul infinit

 

Cât ne-am iubit

Cândva...

Ce e și timpu-acesta

Și cât de inexact

Își macină prezentul

 

Acum eu sunt aici, atât de improbabil

Tu ești acolo, într-un trecut abstract

 

Cândva stăteam pe-o margine de vis

A fost realitatea

Ce-o clipă, împreună, ne-a întrepătruns

cere-ma

imi ceri o poveste, 

dar eu nu stiu sa spun povesti

mai bine cere-mi sa-ti stropesc

cu stele pielea

mai bine cere-mi sa intrec

in fantezie

orice gand al tau

nu-mi cere povesti

povestile incep la limita dintre ratiune si descatuasare

ratiunea mea este mai puternica

decat zborul liber al fanteziilor

nu-mi cere povesti

cere-ma pe mine

Declarație

Nu e nevoie să ridici
Decât un deget
Și voi veni
Scrie-mi un singur vers
Și-ți voi dărui întreaga împărăție din inima
în care-mi țin ascunsă iubirea
Recită-mi o singură poezie
În șoaptă, în prima noapte din toamnă
Și voi rămâne îndrăgostită de tine
Până la capătul infinitului...

Cuvinte

Ne tremură degetele pe cuvinte,
Pe cuvinte scrise, nu rostite
Ne-ar tremura vocea în ele
De-ar fi să le grăim...
Și astfel evităm să le rostim
 
Nemuritoare
Stări plutitoare din suflet
Neprețuite,
Îngăduitoare
Universale
Iubiri
 
Ne grăbim să fim
Dar nu știm
Să iubim
Nu putem să iubim
Fără să fim și fără să plutim
 
Va veni acea clipa în care
Puterea-ți va fi grăitoare
Iubirea-ți va deveni nemuritoare
Ca o pasăre și ca a sa zburare
 
Zâmbește
Degetele-ți tremură acuma zglobii
Pe cuvinte
Iubirea se-nvață când suntem copii

Colecție

Eu nu colecționez monede

Ori aur,
Bijuterii, mașini

Obiecte de artă scumpe 

ori suveniruri originale

Nici magneți de frigider
Nici statuete
Și nici fotografii deșuete
Nici timbre, nici scrisori
Nici mobilă-nvechită

Ori vreo mașinărie ruginită

 

Colecționez doar stări
Și întâmplări
Vorbe frumoase
Atingeri languroase
Amintiri drăgăstoase
Colecționez zâmbete
Și fericire
Le pun pe toate bine
În cele mai plăpânde pagini

Din ființă

Colecționez fapte bune
De la oameni prea buni
Am grijă să le răsplătesc
Așa cum se cuvine

Tot cu bine 

E-o năzuință
Să fac un muzeu
De credință!
Un muzeu al iubirii
Pe care-l voi dona
nemuririi!

Flamingo

Pe Netflix rulează numai filme optimiste

In afara camerei tale in care ții televizorul

Se moare

Se moare de covid

Ori de alte mii de boli,

Explodează bombe nucleare,

Cad avioane

Oamenii mor sub furia naturii,

copii orfani mor si ei insetati si infometati,

ori banal, de malarie...

Dar tu te uiți la Netflix

Și in bula ta

E totul roz

Ca un flamingo guraliv

Cafeaua

 

Te voi aștepta cu cafeaua făcută
Dezbrăcată de vise și iluzii,
Nerăbdătoare și tăcută.

Te voi aștepta cu cafeaua fierbinte,
Învolburată în trăiri, 

dar cuminte

Te voi aștepta cu cafeaua
În ceașca cea mov turnată.
Mă vei găsi timidă
Și sumar îmbrăcată.

Te voi aștepta cu cafeaua făcută:
Fierbinte,
Cuminte,
Visătoare,
Tăcută...

Zbor

 

 

La fiecare aripă ce îți va crește
Eu voi sta lângă tine
să-ți pictez cu grijă
pană cu pană!
Te voi învăța să zbori
Și-ți voi pune-n versuri
Văzduhurile!

Cântec pentru tine

Să nu mă dai de gol vreodată
Cum te iubeam, precum o disperată
Să nu dezbraci povestea noastră
De fantezie și visare
Va deveni banal poem
Dintr-o nebună si-un boem

Și sa nu povestești de noi

Cum râdeam plânși ori plângeam goi
Precum nebunii ne-încuram
Desculți în iarba ce-alergam

Nu, să nu spui nimic de noi
E farmecul poveștii noastre
Când toții iubiții-s fericiți
Că într-o zi s-au cununat
Povestea noastră e tabu
Căci noi nici nu ne-am sărutat

Să nu mai dai de gol vreodată

Că fericirea mea sublimă
A fost să te am doar în vis
Iubirea noastră minunată
Făcut-a din iad social

un ideatic paradis

Tu m-ai dorit doar în visare
Eu te-am avut în poezie
Iubirea noastră virtuală
E-o ireală feerie...

Te rog, tu să nu spui nimic de mine
Și îți promit că eu voiaminti de tine
Doar într-o scurtă melodie...