miercuri, 19 martie 2008

Chinurile slăbirii

După ce trece prin chinurile facerii, femeia, săraca, ajunge la chinurile slăbirii. De ce trebuie să se îngraşe o femeie după ce naşte? A ajuns la o greutate considerabilă. A trecut destul de mult timp de când a născut şi lumea încă o mai întreabă: "în ce luna sunteţi"? Sau şi mai grav: "sunt gemeni?" Poţi răspunde fâstâcită, ca să te scuzi repede: nu sunt gravidă, dar tocmai am născut. Dar dacă te întreabă: "şi câte săptămâni are bebeluşul?".

Poţi să-i zici că are un an, sau doi, sau cinci? Te faci că n-ai auzit şi fugi, fugiii, poate mai dai 100 gr jos. Ajunsă acasă, îţi întrebi cu drăgălăşenie soţul: îţi place de mine aşa cum sunt? Şi soţul îţi răspunde politicos, cu gândul în altă parte: bineînţeles, te iubesc aşa cum eşti. Te simţi bine pentru o clipă, dar ştii că te minte. Doar l-ai văzut cum se uită la secretară de 19 ani, care nu e nici frumoasă, nici deşteaptă, dar este foarte slabă. Te închei din ce mai greu la şireturi, e imposibil să te epilezi singură, îţi cumperi haine din ce în ce mai mari. Hainele dinainte de sarcină nu mai ştii pe unde sunt. Unele le-ai dat cadou, doar ştii că n-o să mai încapi niciodată în ele. În fiecare duminică ţi-ai propus să începi o cură de luni, însă luni tocmai ai primit o cutie de bomboane delicioase.

Şi le mănânci, doar nu vrei să se strice. Orice cură a ţinut 2 zile, orice abonament la sală, bazin, aerobic, dansuri, etc l-ai aruncat la expirare cu doar 1 sau două şedinţe făcute. În pragul depresiei, te hotărăşti: mă duc la un salon de înfrumuseţare. Fără să ştii ce te aşteaptă acolo.

De vreo două săptămâni m-am hotărât şi eu să încep lupta cu kilogramele. A trecut deja un an decând am născut şi n-am reuşit să dau jos nici măcar 1 kg. Curele de câte două zile ţinute n-au avut niciun efect. La aerobic mi s-a părut prea greu şi ineficient. La bazin era apa prea rece. Stadionul e prea departe ca să alerg în jurul lui. Şi la toate acestea se adaugă ciocolata, care este incredibil de bună.

Prin urmare m-am înscris la un program personalizat de slăbire, unde-mi este monitorizată greutatea zilnic. Primesc un mail, eu intru şi-mi completez kilogramele. Simplu, nu? Apoi mi-am cumpărat de vreo 3 mil lei nişte pastile minune care intră în reacţie cu grăsimile mâncate şi te ajută să mergi la wc de vreo 10 ori pe zi. După ce nu-ţi mai simţi fundul, renunţi să mai mănânci gras ca să-şi facă efect pastilele. Acum iau alte pastile, naturiste de data aceasta, care-ţi fac multă sete. Beau apă de parcă n-aş fi băut de 2 săptămâni. Şi de vreo 3 zile merg la salonul de înfrumuseţare corporală, dacă mai poate fi înfrumuseţat ceva. Ce fac acolo? Iată:

1. Vine o tipă, te umple de fire pe tot corpul şi dă drumul la curent. Timp de 45 de minute stai imobilizată pe un pat şi accepţi cu îndârjire să-ţi tremure toţi muşchii de parcă ai avea parchinson. E neplăcută senzaţia, dar suferă grasă la slăbire.

2. După şedinţa de curentare urmează cea de topire. Vine o tipă, te dă cu un meclem pe tine, maro la culoare, ca o ceară. Apoi te înfăşoară ca o mumie în multe pungi după care te bagă într-o pătură electrică bine încinsă. Cam la vreo 80 de grade. Te infofoleste bine ca să nu poţi să fugi. Şi te lasă să fierbi în suc propriu. Cât? Doar 1 oră. Nu poţi dormi, că-i prea cald. Nu poţi să te ridici. Dacă vrei să ieşi o strigi pe tipă, care vine şi se uită diabolic la tine şi-ţi comandă rânjind: mai stai să se topească şunca. Şi stai că deh, eşti grasă.

3. După ce-ai fiert bine vine o altă tipă bine făcută, te întinde pe un pat dezbrăcată şi începe să te frământe cu toată forţa ei cu care a fost dotată. Te trage, te apasă şi nu poţi să zici "au", că doar aşa se sparge celulita. Te ridici învineţită, dar ce contează. O să arăţi bine în scurt timp.

4. Ultima încercare este aparatul cu vibraţii orizontale, nu verticale cum vă închipuiaţi. Stai în picioare pe el şi-ţi bagă nişte vibraţii în tine de parcă ai fi într-o maşină de uscat rufe prin centrifugare. Cu creierii zgâlţâiţi bine, te dai jos pe 7 cărări, ca după o cruntă beţie.

La sfârşitul acestei torturi pleci acasă ameţită, dar cu câţiva centimetri în minus. (Oare?).

E, cum e? Mai vrea cineva să slăbească?

P.S. În încheiere va las să vă delectaţi cu câteva fotografii grăitoare. Bine că nu-s reale. :)



sâmbătă, 15 martie 2008

rezultate roblogfest

s-a terminat si marele concurs roblogfest. sa va spun pe ce locuri m-am clasat eu. ca sa va amuzati :))

1. cel mai bun blog personal: locul 480 din 534
2. cel mai bun blog nou aparut: locul 230 din 428
3. cel mai bine scris blog: locul 213 din 420
4. cel mai bun blog: locul 227 din 507.

La categoria jurizat, m-am clasat pe locul 31 din 46, cu o nota de 6.45 cu blogul meu: http://un-arhitect.blogspot.com/

Ma bucur ca nu am iesit pe ultimul loc. Poate data viitoare voi fi mai priceputa :)

vineri, 14 martie 2008

Poezie învolburată



aş vrea din nou să-ţi spun o poezie
dar glasul mi-a fost stins
de valurile care s-au proptit
descătuşate pe stânca tăcerii

s-au izbit cu putere de ea
şi s-au retras înspumate în marea agitată
au vrut să tragă după ele
toate cuvintele pe care
ţi le-aş mai fi putut spune cândva

şi ea, marea
care ne-a fost martoră la toate
iubirile noastre submarine
şi care ne-a legănat vremuri neterminate
pe spumele ei albe şi moi

ea, marea, tocmai ea,
mi-a furat glasul şi toate cuvintele
pe care le-aş mai fi putut rosti
şi toate mărturisirile pe care le-aş mai fi putut face
şi le-a vârât într-o scoică uitată pe fundul ei nisipos

şi glasul meu şi poeziile mele
pe care ţi le-am adunat în timpul acela nesfârşit
cât am navigat pe valul veşnic mişcător
au rămas închise acolo ca o perlă
nedescoperită de nimeni

miercuri, 12 martie 2008

caminista drogata


O sa sar peste niste etape din primul an din viata mea de caminista. Eram in anul 2. In camera mea mai ramasesera doar D si C. Colega V, care nu ma putea suferi, terminase facultatea si plecase din camera, spre usurarea mea. Noua colega era o d-ra la vreo 27 de ani, cu parul blond spre alb si cu multe suvite colorate, foarte colorate: roze, verzi, bleu si cateva move. Ah, ce teribilista. O pustoaica rasfatzata, plina de bani, mi-am inchipuit eu ca este. N-a fost asha. Mi-am schimbat prima impresie in scurt timp.
C si D, nu stiu cum, nu prea mai stateau prin camera. Ramasesm doar eu cu colega cea noua. Ne-am imprietenit repede. In scurt timp devenisem asha bune prietene incat am inceput se ne iubim de-a dreptul. Nu va ganditi la prostii, era o iubire platonica. Doar ne sarutam provocator pe gura. Dar doar asha, ca sa ne aratam una alteia dragostea si prietenia ce ne-o purtam. Inclinatii lesbi nu aveam niciuna. (Inca). Impartzeam tot: haine, mancare, bani, tigari. Deveniseram surori.
Umblau zvonuri prin camin ca sunt cativa studenti care se drogheaza. Ma lasau rece astfel de zvonuri, n-as fi incercat nici moarta asha ceva. Intr-o seara, insa, lui Di, "sora" mea ii vine o idee nastrusnica. Cu fatza ei nevinovata ma roaga: "Oti, hai sa ne drogam si noi". "Ce???", sar eu ca arsa. "Nici nu ma gandesc. Pleaca cu prostiile". "Hai, pls, pls, pls. Odata si atat. Nu stiu cum, prin ce mijloace, dupa nu stiu cate rugaminti m-a convins. Bineeee, fie, am zis. Hai s-o facem si pe-asta. N-o fi foc.

A doua zi Di vine la mine cu o folie de medicamente.
- Ce sunt astea?
- Droguri
- Droguri? Astea-s pastile
- Da, dar in combinatie cu alcoolul devin droguri.

Shit, imi zic, asta-i nebuna.

-Mai Di, nu pot sa iau pastile. Daca-mi fac rau?
- Oti, pls, hai sa incercam. Uite, sunt 10. Eu iau 5 tu 5. Bem niste vodca si vedem ce iese.

Am negociat cu ea. Am ramas la 3 eu si 7 ea. Le-am luat cu teama. Alcool nu beam de obicei asha ca n-am baut nici atunci. Di. a baut ceva gin tonic.

M-am intins in pat si am asteptat sa vad ce se intampla. Cred ca am adormit in scurt timp. M-am trezit dimineata mai odihnita ca niciodata. Oooo, ce somnifere bune, am gandit. Di s-a trezit si ea imediat dupa mine. Am inceput sa rad ca nebuna de drogurile ei. Mai Di, ce droguri mi-ai dat? Am dormit ca lemnu'. Tu ai simtit ceva?
Da, spune, m-am invartit un pic cu patul prin camera si am adormit. Am visat ca merg pe-o strada care se clatina cu mine ca si cum as fi mers pe-o sarma.

Asta a fost prima si ultima incercare de a ma droga. N-am avut o stare de euforie, nu am simtit ca pot schimba lumea. Am dormit insa extrem de bine, m-am trezit foarte odihnita, cu pofta nebuna de munca si am ras multa vreme de incercarea noastra esuata.

P.S. Multe prostii am facut cu aceasta Di. O sa vi le povestesc rand pe rand. Pastilele stiu cum se numeau, insa nu dau numele, ca poate mai citeste vreun pusti si-i dau idei. Oricum nu se cumpara decat cu retzeta. Lui Di. i le facuse rost cineva care se ocupa serios de treaba asta.

luni, 10 martie 2008

e o moda sa spui de ce iubesti ceea ce iubesti


E o moda, peste tot in blogosfera, in forumuri, in hi5, in mailuri, la tv, in publicatii sa spui de ce iubesti femeile, de ce iubesti barbatii (totul a plecat de la Cartarescu). Si pentru ca sunt internet_dependenta - cum imi spune sotul meu, ma aliniez la aceste tendinte si enumar cateva idei despre iubirile mele.

Imi iubesc fiul pentru ca ma face oricand sa rad si sa ma simt speciala. Iubeam la el manutza lui scumpa cand si-o punea pe san si sugea linistit. Acum nu-i mai dau sa suga, insa as mai face 10 copii numai sa-i simt la sanul meu. Iubesc oricum tot ce tine de copilul meu: ii iubesc jucariile, camera, ii iubesc gesturile, zambetul, mersul si cand face pipi la olitza.

Imi iubesc sotul pentru ca, atunci cand vin de la coafor isi baga nasul in parul meu si mi-l mangaie. Iubesc la nebunie cand adoarme cu mainile si nasul in parul meu. Imi iubesc sotul pentru ca este ingrijorat de cum arat, se uita la ochii mei sa nu-i am rosii, se cearta cu persoanele care ma supara. Il iubesc pentru ca am purtat in mine pe fiul lui si pentru ca s-ar juca oricand cu placere cu jucariile lui Neghiniztu (asha l-am alintat noi pe Bogdan inca de cand era cat o boaba de neghina).

Imi iubesc mama pentru ca-mi creste copilul, in timp ce eu dorm pana la 9 fara grija (mama denaturata ce sunt).

Imi iubesc parintii pentru ca fara ei nu as fi reusit nimic in viata.

Imi iubesc pisica pentru ca se baga torcand langa mine in pat si se culca cu capsorul ei minunat in palma mea.

Imi iubesc prietenii pentru ca-mi sunt prieteni si pentru ca nu m-ar trada niciodata.

Imi iubesc meseria pentru ca-mi asigura painea de maine si nu numai, chiar daca de multe ori mi-e lene sa lucrez.

Iubesc marea pentru ca sunt rac.

Iubesc muntele pentru ca am copilarit la poalele lui.

Imi iubesc orasul (nu e vb de Bucuresti), pentru ca de fiecare data cand merg acolo, la parintii mei, ma simt copil.

Imi iubesc viata si creatorul, pentru ca sunt fericita.

turul 2 la roblogfest

Am votat si la turul 2. Iata cu cine:

1. Cel mai bun blog personal
http://www.dono.ro
2. Cel mai bun blog colectiv
http://www.divercitycafe.ro
3. Cel mai bun blog nou (aparut in 2007)
http://innuennda.blogspot.com
4. Cel mai bine scris blog
http://www.dono.ro
5. Cel mai bun blog de divertisment
http://fulgerica.com/
6. Cel mai bun blog de muzica
http://muzicasimuzicieni.blogspot.com/
7. Cel mai bun blog de sport
http://www.blogsport.ro
8. Cel mai bun blog
http://www.stiupecineva.blogspot.com/

Sa vedem acum cine iese din cei care i-am votat eu. Sper ca Innu sa nu ma dezamageasca. :D

duminică, 9 martie 2008

cateodata sunt diabolica










O prietena a postat pe blog ( http://blogulmeu.ro/alice ) un test de personalitate, la al carui rezultat mi-a scris ca sunt vazuta de ceilalti drept o persoana "independenta, plina de viata, fermecatoare, amuzanta, cu un simt practic, interesanta si directa". Poate ca un pic de farmec am si eu, dar amuzanta, cu simt practic si mai ales directa nu sunt deloc. Daca ma supara cineva, mi-e greu sa-i spun ca m-a deranjat, incerc sa-l menajez, mi-e teama sa nu-l supar. Amuzanta nu prea sunt. Poate am fost candva, dar acum sunt tot timpul obosita. Mai rad si eu la glumele celorlalti, dar eu nu prea ma incumet sa fac vreo gluma, de teama sa nu fie proasta. Simt practic nu am. Tot timpul cumpar lucruri care nu-mi folosesc, in orice situatie, fara exceptie, aleg varianta mai costisitoare. "De asemenea, oamenii te vad ca fiind o persoana amabila, atenta, intelegatoare, ca pe cineva care oricand poate sa ii inveseleasca sau sa ii ajute.". Da, incerc sa fie amabila si intelegatoare, dar nu cred ca-mi iese tot timpul.
Dar nu asta vroiam sa va spun. Poate ca sunt de treaba cateodata, sau poate sunt buna si nu caut sa fac rautati gratuite persoanelor din jurul meu. Insa, cateodata sunt un pic diabolica. Cand ma plictisesc incep sa-mi fac scenarii. Nimeni nu se poate pune cu imaginatia mea. Ce-mi trece prin minte, nu va puteti inchipui. De curand, de pilda, mi-am inchipuit... ah, nu pot sa marturisesc asta. Trebuie sa ma credeti pe cuvant: chiar devin diabolica in anumite situatii de stress, sa spunem. Nu pot sa va dau exemplele care v-ar fi convins ca asha este. :p

p.s. mi-a placut mult filmul "diabolique".

sursa foto: buggydoo.blogspot.com/2007/03/random-movie-re; http://answers.shopping.com/xPC-Diabolique_Jeremiah_Chechik

sâmbătă, 8 martie 2008

ziua de 8 martie si buchetul de trandafiri


Ce ne facem cand memoria ne lasa balta? Si ce ne facem cand se intampla asta de ziua noastra, ziua femeilor. Ziua femeilor de succes, ziua femeilor mamici, afaceriste, gospodine. Ziua femeilor active si de neobosit. Ziua femeilor care nu se opresc niciodata, care alearga de dimineata pana seara sa faca bani, iar seara devin mamici iubitoare si sotii incantatoare.

Azi, de ziua femeii am avut intalnire cu o clienta. Am inceput cu stangul imediat ce am iesit pe usa. Am uitat proiectul care trebuia sa-l dau clientei. Mi-am amintit in timp util si m-am intors dupa el. M-am intalnit cu clienta la Mc Donalt's. O surpiza placuta pentru mine: clienta m-a intampinat cu un buchet superb de trandafiri rosii si albi. Am comandat cafea, iar o d-ra angajata a Mc D. mi-a oferit un cupon cu care am putut sa-mi iau o bautura gratis. Doua cadouri intr-o singura zi. M-am simtit magulita si am zambit satisfacuta. Toate bune si frumoase pana la despartirea de clienta, care a omis sa-mi dea diferenta de bani pe proiect, iar mie mi-a fost jena sa-i cer, pentru ca-mi adusese acel buchet impresionant. Mi-am luat geanta intr-o mana, revista care tocmai mi-o cumparasem in cealalta mana, buchetul de flori si bautura gratis in alta mana si am pornit spre masina. Cand am ajuns la masina mi-am dat seama ca nu am cum sa descui usa. Am pus ca o floare de primavara buchetul si bautura gratis pe capota masinii, am descuiat, am urcat in masina, mi-am dat drumul la muzica si am plecat. Oops, dupa ce am plecat in forta, mi-am amintit de trandafirii si sucul de pe masina. M-am uitat in dreapta, m-am uitat in stanga, in spate, pe scaun, sub scaun. Florile nicaieri. Sucul nici vorba. Prin oglinda retrovizoare am vazut un mare buchet care trona in mijlocul strazii, ocolit cu grija de multitudinea de masini care trecea. Nu-l las nici moarta, mi-am zis si cu o manevra periculoasa am intors masina la 180 de grade. Mi-am luat claxoane si cred ca si injuraturi cat sa-mi ajunga toata primavara. Am ocolit cu grija buchetul si am oprit pe dreapta in dreptul lui. Satisfacuta de hotararea luata, am dat sa cobor, dar... surpriza: o doamna de pe trotuar a ajuns mai repede la el decat mine. L-a ridicat rapid si hop-tzop, inapoi pe trotuar. M-am gandit daca e cazul sa ma duc la ea sa-i strig: "e buchetul meu. Mi-a cazut de pe masina". M-ar fi crezut nebuna. Am plecat nervoasa, bolborosind niste injuraturi de nimeni auzite. M-am consolat cu gandul ca era o femeie saraca, care se ducea in vizita la prietena ei cea mai buna, sau poate la mama ei si nu avea bani sa cumpere niciun buchet de flori. Sau poate o femeie care nu primise nici macar un fir de zambila de ziua ei. Trista consolare. :(

In concluzie: am imbatranit si memoria m-a lasat. Am uitat un lucru facut cu fix 15 secunde inainte. A fost totusi o zi calduroasa de primavara, cu soare si cu zambete peste tot in jurul meu. Nu pot decat sa zambesc si eu si sa fiu fericita, doar e ziua mea, ziua noastra.

La multi ani, dragele mele!

P.S. De nervi am sunat-o si pe clienta, in drum spre casa si i-am cerut diferenta de bani. Maine!

miercuri, 5 martie 2008

leapsa cu amintiri


este moda lepselor, sau care o fi pluralul acestui cuvant. m-am gandit ca ar fi momentul sa pornesc si eu o leapsa. sa vedem pana unde ajunge. o leapsa legata de amintiri, nu de carti, nu de poezii. doar de amintiri. va propun sa scormonim in memoria noastra si sa incercam sa descriem prima amintire din viata noastra. sa incercam si s-o pozitionam in timp. cea mai vie, cea mai plina de amanunte si cea mai veche.

imi amintesc ca venise circul la noi in oras. cred ca aveam vreo 2 ani. stiam animalele dupa cartonasele acelea patrate, voi colorate, care se gaseau peste tot in librariile comuniste. stiam bine cum arata si cum face fiecare animalutz in parte: vaca face muuu, cocosul cucurigu, gaina cot-codac, ratza mac-mac, catelul ham-ham, pisica miau, puiul piu-piu, magarul i-ha, curcanul glu-glu, gasca ssssss, oaia be-heee si pupaza pu-pu. eram fericita de fiecare data cand vedeam un animal la bunicii mei la tzara si mai fericita eram cand puteam sa iau unul in bratze. dar... acum era momenetul sa vad animale noi. eram entuziasmata cum nu mai fusesem niciodata. mama mea m-a imbracat frumos si am plecat plini de curiozitate la circ, un cort mare si albastru amplasat langa stadionul din oras. am mers mult pe jos. parca nu se mai termina drumul ala. cand am ajuns m-am asezat nerabdatoare pe o banca improvizata din lemn, pe randul cel mai de sus, ca sa vad bine totul. a inceput circul. clovni, acrobati, dansatori... toti erau imbracati minunat, cu haine sclipitoare si erau foarte hazlii. am stat cu sufletul la gura la fiecare saritura in aer, la fiecare pas pe sarma foarte inalta, am ras la fiecare gest al clovnilor. la sfarsitul circului a aparut un mare elefant. nu mai vazusem niciodata asha ceva. era imens. cred ca si acum mi s-ar parea la fel de mare ca si atunci. un nene imbracat in negru a venit si si-a bagat capul in gura elefantului, iar elefantul a inchis gura. stiu ca am facut ochii mari si m-am abtinut de emotzie sa tzip. in scurt timp omul a scos capul de acolo si toata lumea a inceput sa aplaude frenetic. este amintirea care mi-a lasat o infiorare in mine mult timp. cand s-a terminat spectacolul, eu asteptam asezata sa inceapa urmatorul. dar n-a mai inceput. circul a plecat de la noi din oras si nu s-a ma intors niciodata. cel putin pana cand am facut eu 18 ani si m-am mutat in capitala.

acum astept sa se faca fiul meu mai maricel, sa mergem impreuna la circ. si poate un om imbracat in negru o sa-si bage din nou capul in gura unui elefant. si poate o sa simt din nou acel fior format din teama, curiozitate, suspans, groaza si fericire. cine stie?


Dau leapsa mai departe catre: innuenda, inconstantin, tiberiu lovin, cineva.eu, alice si oricui vrea s-o preia si crede ca are ceva de povestit din minunata copilarie. va astept povestile cu nostalgia anilor care nu-i vom mai putea retrai decat prin ochii propriilor copii.

duminică, 2 martie 2008

de asta iarna stam inlantuiti...



de asta iarna
stam inlantuiti...

piele pe piele
si por peste por
stam nemiscati
ca sa nu deranjam
simtul ce sta intre noi

ochi peste ochi
si pleoapa pe pleoapa
stam neclipind
ca sa nu fuga
imaginea fiecaruia

palma in palma
si degete innodate-ntre ele
nu le-ndoim
sa nu strivim
atingerea lina

buze pe buze
le framantam
cu grija sa nu alungam
soaptele lungi
ce abia se mai zaresc...

fiinta peste fiinta
si simtire in simtire
ne-a prins primavara
invaluiti in miresme
de zambile violete