Fantoma

Să mă pierd în mulţimea de oameni grăbiţi
să-mi ascund paşii pe după siluetele abstracte
să-mi confunzi chipul cu feţele actorilor de mim
şi să mi se topească ochii în imaginile încălecate

Iar tu să mă cauţi disperat ca printre fantome
să crezi că mi-ai atins umărul, dar eu să mă evapor
să crezi că m-ai prins de o şuviţă de păr
şi eu să mă scurg printre degetele tale ca apa

să ţi se pară că m-ai zărit pe un colţ de umbră
dar să nu fie decât o rază incoloră căzută din nori
să alergi după mine şi să crezi că mă vei prinde
dar să aluneci la fiecare pas şi să n-ai echilibru

şi eu în final să obosesc şi să îngenunchez
ca să te aştept să-ţi tragi sufletul
să mă transform în văzută din nevăzută
şi să te las să mă prinzi şi să mă cuprinzi!

Cum aş putea?

Cum aş putea să-ţi cer
să mă înveţi ce-nseamnă aşteptarea
când eu m-am stins la fiecare
rază de lumină
care mi-a văzut chipul
visând la tine?

Cum aş putea să-ţi cer
să-mi arăţi ce-nseamnă toleranţa
când eu nu pot decât
să mă revolt incontrolabil
de fiecare data când spui "nu"?

Cum aş putea să-ţi cer
să-mi arăţi ce este nemurirea
când eu ştiu doar
să mor în fiecare clipă
în care eşti departe?

Cum aş putea să-ţi mai cer ceva
Când tu dai totul, atât cât poţi,
iar eu nu ştiu a primi?

Părul lupului

Din copilărie am visat să fiu blondă cu ochii albaştri. Îmi amintesc că aveam doar 10 ani când mi-am spus: când voi fi mare o să fiu blondă, cu părul lung şi dacă se va inventa ceva o să-mi transform culoarea ochilor în albastru. Acum se pare că am ajuns în sfârşit mare...

Dar nu vă speriaţi. Sunt tot eu, aceeaşi! Mi-am schimbat doar părul, nu şi năravul!

Mai lasă-mă

Mai lasă-mă o clipă...
Ca să-ţi pot prinde în palme
Adierea surâsului.
Mai lasă-mă să mă alint
Cu atingerea privirii tale.

Mai lasă-mă un minut
Să mă afund în frumuseţea
Ce-ţi radiază pe chipul
Ce cu atâta candoare-l expui

Mai lasă-mă o oră să mă îmbat
Cu şoaptele pierdute
Printre preţioasele gânduri
Şi printre nepreţuitele vise

Mai lasă-mă o zi să-ţi ascult
Murmurul paşilor leneşi
Ce-şi poartă ritmul cadenţat
Pe cărări atât de luminoase

Mai lasă-mă un an să-ţi privesc
Zbaterile dureroase şi neînţelese
Apoi lasă-mă să ţi le alin
Pentru tot restul vieţii

Mai lasă-mă lângă sufletul tău
Ca să pot avea grijă de el
Ca să pot să ţi-l pătrund
În cele mai îndepărtate lagune

Lasă-mă să te doresc
Lasă-mă să te ador
Să te împresor şi să te cuprind
Dar acum...lasă-mă doar să te am!

Pasiunea bestiei

Când te caut mă transform
în ochii celei mai primejdioase
păsări răpitoare
şi răzbat întunericul cel mai adânc
şi te găsesc...

Când te găsesc mă transform
în colţii celui mai rău
animal carnivor
şi-ţi pătrund carnea
cu dinţii ascuţiţi ai dorinţei

Când te doresc mă transform
în pântecul celei mai înfometate
reptile
şi te devorez
până la ultima suflare

când te iubesc mă transform
în braţele celei mai suave zâne
şi-ţi îmbrăţişez sufletul
până ce se amestecă cu al meu
şi devin unul singur.

Unde să mai caut vindecarea ?

Sunt bolnavă azi, ca şi ieri, ca şi mâine
Şi caut alinarea acolo unde n-o pot găsi
Doar pentru că tu mi-ai spus, aproape că mi-ai promis
că timpul mă va vindeca...

Am alergat îngenucheată după tine
Până ce pieptul mi-a căzut pe pământul
Plin de colţuri împietrite şi de rădăcini uscate,
Genunchii mi-au sângerat, pielea s-a rupt...
Şi atunci pământul s-a înduplecat de mine
Şi m-a implorat să mă ridic
Pentru că el nu mă poate ajuta să-mi vindece durerea

Am zburat către tine, ameţitor de repede
Până ce pieptul meu a fost fulgerat
Şi a fost lovit de ploaia cu gheaţă
Pe care norii din jurul tău o aruncau către mine
Dar m-am împotrivit lor şi i-am împins
Până ce muşchii au cedat şi m-am scurs odată cu picăturile reci
Atunci vântul m-a implorat să plec pentru că el nu mă poate vindeca

Am intrat în marea nesfârşită, amară şi sărată
Şi m-am luptat cu valurile ca să ajung la zarea pe care pluteai
Dar ea şi-a trimis furtuna, peştii răpitori şi meduzele veninoase
Şi după ce m-a otrăvit şi m-a spintecat şi m-a înecat
m-a învelit în alge moi, verzi şi pline de viaţă
şi m-a legănat cântându-mi cel mai suav poem
dar mi-a mărturisit că nu mă poate vindeca

Apoi te-am urmărit până la cel mai îndepărtat foc :
Focul de nestins al soarelui şi m-am aruncat în el
El mi-a trimis raze orbitoare şi explozii extraordinare
Dar m-am împotrivit lor până ce pielea mi-a crăpat arzândă
Atunci soarelui i s-a făcut milă de mine, m-a mângâiat
Apoi mi-a chemat luna cea rece ca să-mi bandajeze rănile de foc
dar sufletul, cerându-şi iertare, mi-a spus că nu mi-l poate raface

Unde aş mai putea găsi alinarea ? Cum m-aş mai putea vindeca ?
Atunci mi-am amintit de singurul lucru pe care mi l-ai spus :
Ca timpul vindecă !
Şi m-am luat după tine, te-am urmărit în toate timpurile,
Te-am căutat în toate vieţile tale până ce te-am găsit aici
În viaţa aceasta!

Dar nemilosul timp, singurul element nemilos din tot universul
Nu m-a lăsat să lupt pentru tine, nu m-a lăsat să-ţi arăt iubirea mea
Plângând cu umilinţă l-am rugat să mă ducă la tine, ori să mă vindece de tine
Dar el – nemernicul - doar m-a biciuit cu secundele lui, cu orele lui
Şi cu toate unităţile lui de măsură inventate de fizicieni geniali
Mi-a arătat că-mi merit suferinţa şi că, de fiecare data când el va trece
Rănile mele se vor adânci, nu se vor vindeca:
- Eu nu vindec, eu nu te pot face să uiţi, eu doar te oblig să accepţi !

Irish-coffe largă!

În deltă, la barul hotelului eu cu vânzătoarea:

- Bună ziua, aveţi frapee?
- Ah, nu, nu avem decât cafea normala, espresso adică.
- Bine, daţi-mi un espresso lung, vă rog!

Patroana ne-a auzit conversaţia şi a intervenit:

- Avem irish-cofee! Îi zice şi tipei de la bar: avem şi irish-cofee!

- Bun, vreau un irish. Mi-am dat seama că tipa de la bar nu ştie cum se prepară şi am rugat-o pe şefa ei să-i explice. Între timp însă, doamna a fost rapidă şi m-a şi servit.

- Irish-cofee largă!

Am plătit, mi-am luat cafeaua şi am ieşit. Vă închipuiţi că am râs afară, încă mai râd şi acum de fiecare dată când beau o cafea. Primisem un espresso lung, ceea ce-mi dorisem, până la urmă.

Ascultati si aceasta melodie:

http://www.trilulilu.ro/tureannadia/85c548613e48af

Lacrima mea

Când lacrima mea plânge
Nu-ntreabă unde şi de ce se duce
Nu vrea să ştie care-i este calea
De are-o cauză sau care-i e urmarea

Când lacrima mea vine
Nu ştie că în spate trage după sine
Durere, frământare şi suspine
Şi că roşeala ochilor tot de ea ţine




Ea curge dreaptă, ca o pocăinţă
Nu ştie că-i născută dintr-o suferinţă
Nu ştie că a ei născare
E precum fluviul pentr-o mare

Ea curge caldă, limpede, sărată
De sub o pleoapă tristă şi uitată
Nu ştie că în urma ei mai vin
Multe surate ce curg la fel de lin

Şi după ce s-a scurs în nefiinţă
Ochii rămân răniţi de suferinţă
Ar vrea în ei de pot să o convingă
Pe lacrimă să urce şi nu să curgă

şi-ar vrea că marea ce sub ei se-ntinde
din plânset, freamăt, murmure, secunde
să nu mai crescă-n valuri şi să sece
din ei lacrima mea în veci să nu mai plece

Blestemul tău

Îţi urmăresc fiecare pas
Sunt umbra ta transparentă
nevăzută şi nesimţită de nimeni

Mă îmbat cu fiecare respiraţie a ta
cu fiecare clipire, cu fiecare şoaptă
cu fiecare gest pe care-l prind în fugă

Când îţi găsesc chipul
oglindit într-o mare sau într-un cer
sau doar într-o privire străină,
ţi-l sorb şi ţi-l înăbuş în irisul meu

De aceea îţi ştiu toate traiectoriile
îţi cunosc fiecare gest, fiecare cuvânt
ştiu când cazi pe gânduri,
când deschizi ochii, când iubeşti

Sunt peste tot în jurul tău:
în aerul inspirat, în cerul pe care-l priveşti acum
în iarba pe care tocmai ai mirosit-o
în timpul pe care l-ai consumat sfidător

Eşti blestemat să fiu cu un pas după tine,
dar paşii mei să nu-i poţi auzi,
să nu-i poţi vedea sau să-i pipăi,
să n-ai puterea să-i simţi

Sunt blestemul tău cel mai năpraznic
şi nicio vrajă şi nicio licoare fermecată
nu te mai poate salva de mine!

10 drame ale femeilor pe care bărbaţii nu le pot înţelege

O zi sau o perioada proastă pentru o femeie începe cu o "dramă".

Locul 10: îmi stă părul groaznic!

Rezolvare în 30 minute: feon, perie, fixativ

Locul 9: mi-a ieşit un coş pe nas!

Rezolvare în 2 minute: stoarcere (scuze: extracţie comedom), fond de ten, pudră

Locul 8: nu mă mai încap blugii de acum 5 ani!

Rezolvare în 45 minute: probează încă 3 perechi de pantaloni cu 7 bluze. Ultima opţiune: o fustă largă.

Locul 7: se văd ridurile de la ochi

Rezolvare în 10 minute: corector anti-rid, fond de ten, pudră, machiaj, accent cu maskara pe gene, gloss pe buze

Locul 6: mă strâng pantofii - cu toc foarte înalt pe care am dat 200 euro - la cea mai tare petrecere din viaţa mea

Rezolvare instantanee: rezistă cu stoicism până leşină

Locul 5: s-au strâns multe depozite de grăsime (pe şolduri, coapse, burtă şi prin alte locuri esenţiale)

Rezolvare în câţiva ani sau câteva luni, proporţional cu cantitatea de grăsime depusă: slăbire prin înfometare îndelungată pentru că alergatul, bicicleta, înotul sau orice alt sport slăbesc inima

Locul 4: toate genţile sunt demodate

Rezolvare în câteva ore: direcţia Mall -> cardul epuizat

Locul 3: nervi, lacrimi fără motiv, dureri de burtă, stare de vomă, cearcăne, balonare (lunar)

Rezolvare în 3-7 zile: calmante, ceaiuri, certuri cu cei care nu ne înţeleg starea, odihnă la pat

Locul 2: stări neînţelese nici chiar de noi, mâncat execiv, dureri, vomă, oboseală, depresii, treceri bruşte de la râs isteric la plâns epuizant, pofte

Rezolvare în 7-9 luni: naşterea (altă dramă)


Peste tot ceea ce am enunţat mai sus se poate trece, cu mai mult sau cu mai puţin efort, cu urmări mai mult sau mai puţin grave. Peste "drama nr. 1" însă, se trece foarte, foarte greu.

Locul 1: s-a rupt o unghie. Asta chiar este o tragedie cumplită.

Va rugăm dragii noştri, iubiţi-ne grase, slabe, urâte sau frumoase, cu riduri sau fără, cochete sau cu basma pe cap. Dar vă rugăm, înţelegeţi-ne dramele existenţiale prin care suntem nevoite să trecem, doar pentru că suntem...FEMEI. Suntem femeile voastre. Cele mai dragi!

Buburuze pentru gâze

La mulţi ani, Teoiţă!

La multi ani!

De ziua ta ce-ţi mai pot oferi?
Haine, parfumuri, jucării?
atâţia ani am căutat
cadoul mult visat.

Dar pentru azi am renunţat
şi-ţi ofer altceva.
"Ceva"-ul ce-l cunoşti prea bine:
mi te ofer pe mine!

La multi ani cu drag!
Familia ta

Ingerul blond

După ce soarele a rupt bucăţi din razele lui, le-a pisat bine şi pulberea ţi-a aruncat-o în păr, el însuşi este invidios pe frumuseţea ta.

După ce vântul s-a jucat prin zulufii tăi, stă şi râvneşte acum la rotocoalele rezultate.

După ce nisipul ţi-a mângâiat pielea şi marea ţi-a simţit mirosul, valurile se vor colorate precum smaraldele ochilor tăi.

Natura te-a făcut mai frumos decât ea, iar cu creaţia ei cel mai mult se mândreşte mama ta.

Moartea iubirii

Simt că mă sting de dorul tău...
şi simt această depărtare
ca o menghină ce-mi strânge sufletul.
Stau în camera aceasta obscură
a gândurilor nemiloase şi negre
şi-mi simt lacrimile uscate
cum îmi tăie faţa ca nişte lame reci

Simt sfârşitul cum se apropie,
sfârşitul acestei iubiri nemaisimţite...
Se apropie şi eu mă împotrivesc
pentru că vreau să te iubesc infinit.
Simt oboseala aşteptărilor prelungite
cum îmi sfâşie trupul şi sufletul.

Simt moartea sentimentelor nepreţuite
şi mă uit neputincioasă cum se zbat
să mai supravieţuiască încă o clipă.
Mă doare plecarea firească a lor
şi întind mâinile să le prind, să le opresc
şi să le pun în locul lor cald din sufletul meu.

Dar e târziu, e noapte şi eşti plecat demult.
Si creierul şi inima şi sufletul meu,
toate se împotrivesc să le salveze.
Cât de mult te-am iubit şi cât am sperat
că iubirea pentru tine nu va muri...
Cum voi trăi eu fără iubirea pentru tine?

Cere-mi orice!

Poţi să îmi ceri orice
de bună voie îţi voi da ce-mi ceri

îmi vrei vederea? ia-o!
îţi port în suflet chipul
şi îmi ajunge atât cât l-am văzut
două mărgele albe,
pline de strălucire
ţi le trimit din stele
să simţi poveşti cu ele

îmi vrei iubirea? toată e a ta
doar pentru tine am simţit-o
şi am trăit-o numai întru tine
ţi-o pun în plicuri albe
când simţi că nu faci faţă
la răutăţi absurde
deschide primul plic
iubirea mea-ţi va stinge
durerea pic cu pic

vrei trupul meu?
în întregime e al tău
poţi să îl ţii de schimb cu-al tău
şi să te foloseşti de el
când vei îmbătrâni
şi nu vei mai putea să mai alergi
agaţă-te de-al meu şi vei pluti
şi orice pas va fi mai puţin greu

poate-mi vrei suflul? ia-l!
am respirat destul
de crezi că nu ai aer
deschide gura, inspiră-mă profund
tot oxigenul meu l-am pus într-un balon
şi ţi-l trimit pe aripi de speranţă
când te ucide munca sau boala sau mânia
ia-mi suflul si astfel vei reveni la viaţă

vrei viaţa mea? este a ta
din clipa-n care m-am născut
poţi dublu să trăieşti acum
oricând vei obosi de-alergătură
întreaga mea trăire
va face din ocol o scurtătură

un singur lucru nu îţi dau
de-mi ceri: visele mele
le-am închis bine
nu poţi să mi le iei
oricât de mult le vrei

Până la moarte şi dincolo de ea

Când vei simţi durerea mai mare decât este
Când vei vedea că cerul coboară chiar pe tine
Cu tot ce-i greu într-ânsul te bate, te loveşte
Abia atunci mă strigă şi cheamă-mă pe mine

Când vei simţi că pleacă din tine ultima suflare
când vei cădea pe spate izbit de neputinţă
Nu te grăbi să mori, respiră, ai răbdare
Iubirea mea cea sfântă o dau pe-a ta căinţă

Şi-atunci abia ştii-vei că ai dispreţuit
Ce-aveam mai viu în mine şi că nu ai crezut
Durerea-ţi de atunci va fi crudă poveste
Când tu vei vrea sa mori EU îţi voi da de veste

Voi stă însă cu tine, de-acum pan' la sfârşit
Şi îţi voi strânge mâna ce-atâta m-a respins
Nu îţi port duşmănie pentru tot ce-ai rănit
Ce ai aprins în mine voi veni să-ţi dau stins

Mai vreau

Mai vreau să te caut
prin ţărâna aburindă
s-o scrijelesc cu unghile
până ce-i simt rădăcinile încâlcite

Mai vreau să te caut
printre stelele fermecate
să le privesc lăcrimând
până-mi sângerează privirea

Mai vreau să te caut
prin vântul nestăpânit
să mai iau la trântă cu el
până-l transform în adiere

încă mai vreau să te caut
printre şoaptele pierdute
să mă cert cu ele până ce
vocea-mi se va desprinde de gât

Mai vreau, încă mai vreau
dar simt că am obosit...

Mă voi întinde pe pământul crăpat
si voi privi stelele căzătoare,
mă voi usca sub vântul nemilos
şi-mi voi aminti totul...

până când pământul de sub mine
va rodi de la lacrimile mele

până când vijelia din jurul meu
va deveni boare si va mângâia
florile care vor rasari si vor creşte

până când stelele acestui univers
se vor topi odată cu el
în gaura neagră ce va urma...