joi, 11 august 2011
Moartea iubirii
Simt că mă sting de dorul tău...
şi simt această depărtare
ca o menghină ce-mi strânge sufletul.
Stau în camera aceasta obscură
a gândurilor nemiloase şi negre
şi-mi simt lacrimile uscate
cum îmi tăie faţa ca nişte lame reci
Simt sfârşitul cum se apropie,
sfârşitul acestei iubiri nemaisimţite...
Se apropie şi eu mă împotrivesc
pentru că vreau să te iubesc infinit.
Simt oboseala aşteptărilor prelungite
cum îmi sfâşie trupul şi sufletul.
Simt moartea sentimentelor nepreţuite
şi mă uit neputincioasă cum se zbat
să mai supravieţuiască încă o clipă.
Mă doare plecarea firească a lor
şi întind mâinile să le prind, să le opresc
şi să le pun în locul lor cald din sufletul meu.
Dar e târziu, e noapte şi eşti plecat demult.
Si creierul şi inima şi sufletul meu,
toate se împotrivesc să le salveze.
Cât de mult te-am iubit şi cât am sperat
că iubirea pentru tine nu va muri...
Cum voi trăi eu fără iubirea pentru tine?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Regina, numarul 1: iubirea nu moare, numarul 2: e prea trista poezia, frumoasa dar foarte trista ...
RăspundețiȘtergerenumărul 1: Nimic nu e nemuritor!
RăspundețiȘtergerenumărul 2: Tristă-i moartea-n sine...
numărul 3: În artă şi-n amor totul este permis, chiar şi ne-adevărul. Să fim deci de acord cu ''poetul'', măcar aşa, de amorul artei :)
numărul 4: Mai ştii ceva nemuritor?
Sunt de acord cu nr 3 si nu mai stiu altceva nemuritor
RăspundețiȘtergerePs: iubirea se intretine ... cu iubire
Sunt de acord cu PS-ul tau. :) Si mai este ceva nemuritor. De acolo vine iubirea...
RăspundețiȘtergere