luni, 8 august 2011
Cere-mi orice!
Poţi să îmi ceri orice
de bună voie îţi voi da ce-mi ceri
îmi vrei vederea? ia-o!
îţi port în suflet chipul
şi îmi ajunge atât cât l-am văzut
două mărgele albe,
pline de strălucire
ţi le trimit din stele
să simţi poveşti cu ele
îmi vrei iubirea? toată e a ta
doar pentru tine am simţit-o
şi am trăit-o numai întru tine
ţi-o pun în plicuri albe
când simţi că nu faci faţă
la răutăţi absurde
deschide primul plic
iubirea mea-ţi va stinge
durerea pic cu pic
vrei trupul meu?
în întregime e al tău
poţi să îl ţii de schimb cu-al tău
şi să te foloseşti de el
când vei îmbătrâni
şi nu vei mai putea să mai alergi
agaţă-te de-al meu şi vei pluti
şi orice pas va fi mai puţin greu
poate-mi vrei suflul? ia-l!
am respirat destul
de crezi că nu ai aer
deschide gura, inspiră-mă profund
tot oxigenul meu l-am pus într-un balon
şi ţi-l trimit pe aripi de speranţă
când te ucide munca sau boala sau mânia
ia-mi suflul si astfel vei reveni la viaţă
vrei viaţa mea? este a ta
din clipa-n care m-am născut
poţi dublu să trăieşti acum
oricând vei obosi de-alergătură
întreaga mea trăire
va face din ocol o scurtătură
un singur lucru nu îţi dau
de-mi ceri: visele mele
le-am închis bine
nu poţi să mi le iei
oricât de mult le vrei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Si cine vrea visele tale ce face?!
RăspundețiȘtergereFoarte frumoase versurile, ca de obicei ...
Ce face cu ele sau ce face in general, adica cu ce se ocupa? Intrebarea este: cine le vrea? :))
RăspundețiȘtergereOricum, este doar o poezie, nimic personal. :)
O poezie exceptionala!
RăspundețiȘtergereDaruieste-i visele lui Dumnezeu, imbraca-le in iubire si fa-le ofranda pentru El :)
Intr-adevar, dupa sfinti, poetii primesc cea mai multa iubire de la Dumnezeu :)
Dumnezeu nu ne vrea visele. El ni le știe si ni le îndeplinește :)
RăspundețiȘtergere