Lacrima mea

Când lacrima mea plânge
Nu-ntreabă unde şi de ce se duce
Nu vrea să ştie care-i este calea
De are-o cauză sau care-i e urmarea

Când lacrima mea vine
Nu ştie că în spate trage după sine
Durere, frământare şi suspine
Şi că roşeala ochilor tot de ea ţine




Ea curge dreaptă, ca o pocăinţă
Nu ştie că-i născută dintr-o suferinţă
Nu ştie că a ei născare
E precum fluviul pentr-o mare

Ea curge caldă, limpede, sărată
De sub o pleoapă tristă şi uitată
Nu ştie că în urma ei mai vin
Multe surate ce curg la fel de lin

Şi după ce s-a scurs în nefiinţă
Ochii rămân răniţi de suferinţă
Ar vrea în ei de pot să o convingă
Pe lacrimă să urce şi nu să curgă

şi-ar vrea că marea ce sub ei se-ntinde
din plânset, freamăt, murmure, secunde
să nu mai crescă-n valuri şi să sece
din ei lacrima mea în veci să nu mai plece