Știu că nu sunteți obișnuiți cu mine vorbind despre țara mea sau abordând subiecte despre politică, despre români și despre ceea ce se întâmplă azi, acum în România. Am refuzat să fac acest lucru, dintr-o dorință personală de a mă ține departe, de a nu mă otrăvi, de a nu suferi. Pentru că, oricât de nefiresc vi s-ar părea și mie îmi pasă. Și eu vrea să-mi cresc copiii într-o țară mai bună, mai frumoasă și mai potrivită pentru ei. Și eu vreau să mă mândresc cu țara mea sau să nu-mi fie rușine să spun unde m-am născut. D-l Stoica este un scriitor pe care-l apreciez și pe care-l respect așa cum se cuvine pentru tot ceea ce face. Pentru domnia sa și nu numai am scris această scrisoare pe care am postat-o pe Face Book:
Scrisoare deschisă D-lui Dtoica și nu numai...
D-l Stoica este un scriitor stabilit în Austria de mai multă vreme. Este regizor de profesie, dar preocuparea principală acum este scrisul. Prin venele domniei sale curge sângele nostru românesc, iar cultura și scrierile sale sunt de o valoare incontestabilă. De ce m-am hotărât să scriu despre D-l Stoica? Pentru că, deși nu este printre noi, deși nu trăiește în haosul din această țară, deși nu este martor direct la toate nedreptățile de aici îl văd cum se zbate, cum luptă, cum suferă pentru noi, pentru nația noastră, pentru sufletul țării din care a plecat. Sunt puțini români care trăiesc în România atât de înflăcărați în dorința de a face ceva pentru salvarea neamului. De ce? De ce simte nevoia să facă acest lucru? De ce simte că toate valorile țării au dispărut, fiind înlocuite doar de mediocritate și meschinărie? Pentru că Roamanie este la ora actuală doar un teren de luptă pentru politicieni și o bună piesă de circ pentru televiziuni, piesă aducătoare de mulți bani. Oamenii, răpuși de lipsa unei discipline și a unei educații civice, urmăresc ore în șir elucubrațiile prezentatorile de talkshow-uri politice și se revoltă. Se revoltă pentru că-și văd sărăcia în care trăiesc, își conștientizează neputința și non-valoarea.
Nu am orientare politică. Nu țin cu nimeni, nu laud și nu critic niciun partid politic, niciun politician. Niciunul nu mi se pare demn de luat în seamă, suficient de interesant încât să-mi creeze vreo părere. În casă adesea au loc discuții contradictorii plecând de la refuzul meu de a mă implică în dezbateri pe teme politice. De ce? Valoarea unui om la mine se măsoară în alte unități. Valoarea unei țări este dată de oamenii care trăiesc sau care au plecat din ea. Nu este dată de bani, de întindere, de bogățiile naturale, de partidul aflat la guvernare. De aceea vreau să-i povestesc d-lui Stoica câte ceva despre viața din România. Sunt sigură că sunt lucruri pe care nu are cum să le afle de la televizor, de pe FB sau de pe alte pagini de pe internet.
Am fost crescuta de oameni simpli, ambii parinti au fost muncitori. Vacantele toate mi le-am petrecut la tara. Toti 4 bunici ai mei au fost tarani autentici, care si-au construit casele cu caramizi facute de propriile maini. Mi s-a insuflat dragostea pentru Dumnezeu, Biserica, pentru Patrie si pentru Familie. Am invatat de la toti cei 6 parinti ai mei (mama, tata si bunicii) ce inseamna Respectul, Compasiunea, Munca, Generozitatea si alte cateva virtuti pe cale de disparitie. Bunica mea a vazut o singura data Bucurestiul, cand a venit cu fiul ei cel mare pentru o operatie pe cord, fiu pe care l-a si pierdut la scurt timp nu din cauza nepriceperii medicilor, ci din cauza vremurilor si destinului nemilos. Respectul pentru oamenii simpli care muncesc din zori pana la apus fara a astepta nimic de la nimeni probabil ca de atunci il am. Nu este vorba despre resemnare in fata destinului, este vorba doar de ideea pe care o au in sange romanii autentici ca viata este in mainile tale si pentru viata ta tu trebuie sa te zbati, nu statul, nu prietenii, nu politicienii, nimeni!
D-le Stoica, ati vazut la televizor cateva sute sau mii de protestatari afisand lozinci unele hilare, altele dramatice, unele scrise cu greseli de ortografie, altele in versuri. Este de apreciat dorinta dvs de a va alatura lor, sunt de apreciat toti cei care au un tel in viata si lupta pentru el. Cu atat mai mult este mai de apreciat atunci cand acest gest vine de la un om care traieste intr-o tara civilizata, in care toate sunt la locul lor. Acest lucru evidentiaza acele virtuti de care vorbeam mai sus: generozitatea si compasiunea, traduse prin chemarea sufleteasca de a fi alaturi de fratii din tara natala. Dar acei oameni pe care i-ati vazut acolo nu sunt oamenii pe care va asteptati sa-I gasiti aici, luptand pentru o tara civilizata. Nu sunt profesorii care-si fac meseria cu devotament pentru salarii cuprinse intre 800 – 1600 lei. Nu sunt actorii care ne inveselesc sufletele pentru salarii de 1000 de lei. Nu sunt medicii care salveaza viata dupa viata pentru salarii la fel de mizere. Nu sunt pompierii care scot oameni din flacari, nu sunt zidarii, fierarii, muncitorii necalificati care trudesc cate 12 ore pe zi la -10 grade sau la 30-35 grade vara. Nu, acolo nu sunt oamenii care au treaba si care muncesc pana la epuizare pentru painea lor, pentru familiile lor si pentru telul personal. Probabil ca din spirit de solidaritate, cativa dintre cei enumerati de mine au ajuns alaturi de protestatari, dar va asigur ca sunt niste scapari, niste exceptii de la regula.
Un episod dramatic din viata mea a fost imbolnavirea stupida a fiului meu cel mic. A luat un virus si in stare critica am ajuns cu el la spitalul Emilia Irza, la sectia de “terapie intensiva”. Sa va mai spun ca medicii de aici traiesc pe salarii de 1500 – 2000 lei? Sa va mai spun ca isi aduc de acasa hartie igienica, solutie dezinfectanta si de multe ori cumpara medicamente din banii personali? Sau ca pe medicii de garda de acolo, in lungile nopti de zbatere intre viata si moarte ii simteam ca-si doresc la propriu sa-si dea viata acelor mici fapturi pentru a le alina suferintele? Ca pe sefa sectiei am simtit-o cum se prabuseste in ea cand a fost nevoita sa declare decesul unui micut abandonat de cateva saptamani, disperata ca nu a putut face mai mult?
Cunosc profesori care merg kilometri intregi pe jos prin zapezi, prin viscol, prin ploaie sau prin soare sufocant, care au ore la cate doua trei scoli aflate la zeci de kilometri distanta intre ele, tot pentru un salariu mizer, fara sa se planga, fara sa li se para greu. Sunt profesori universitari care in loc sa iasa in strada, stau si cauta metode inedite de a-si atrage studentii. Pe aceleasi salarii… Nu mai vorbesc de actori, de ingineri, de arhitecti, de chimisti, de pompieri, de fizicieni, de programatori, de economisti, de avocati, de scriitori, de pictori, de simpli muncitori si de multi altii care chiar muncesc, care isi fac cu pasiune meseria si pe trei lei. Si nu mai vorbesc de cei care doneaza sange pentru cateva bonuri de masa (pentru ca nu aveti cunostinta ca exista asemenea oameni si aici) sau de cei care muncesc 10-15 ore/zi pentru un SALAM.
Acestia, domnule Stoica, nu sunt in strada. Pentru ca ei au treaba. Ei trebuie sa-si hraneasca familiile, sau sa salveze vieti sau sa-i invete pe tineri despre valorile morale.
In strada ii gasiti pe cei care nu au de lucru, dar care nici nu-si cauta. Cei care muncesc 8 ore/zi, din care cate 10-15 minute de cate 10-15 ori ies in pauza de o tigara. Cei care isi plang de mila si care isi doresc sa le planga si altii de mila. Cei care isi bleasteama destinul, isi urasc viata si cei care asteapta ca Statul si Politicienii sa le imbunatateasca traiul imposibil.
Imi cer scuze fata de oamenii Corecti, Devotati meseriei lor, Curajosi, Muncitori, Intelectuali, Generosi, Patrioti si cu alte virtuti care acum imi scapa care nu au iesit in strada si pe care nu i-am nominalizat. Imi cer scuze si fata de cei care poseda aceste virtuti, dar care au iesit totusi in strada din spirit civic.
In incheiere D-l Stoica, fara intentia de a va supara in vreun fel, consider ca tot ceea ce se intampla la ora actuala aici, in Tara sufletului dvs. este doar o mascarada, este doar o manea cu versuri de Nichita Stanescu, de Arghezi, de Eminescu. Este o insulta la adresa adevaratelor valori romanesti.
Scrisoare deschisă D-lui Dtoica și nu numai...
D-l Stoica este un scriitor stabilit în Austria de mai multă vreme. Este regizor de profesie, dar preocuparea principală acum este scrisul. Prin venele domniei sale curge sângele nostru românesc, iar cultura și scrierile sale sunt de o valoare incontestabilă. De ce m-am hotărât să scriu despre D-l Stoica? Pentru că, deși nu este printre noi, deși nu trăiește în haosul din această țară, deși nu este martor direct la toate nedreptățile de aici îl văd cum se zbate, cum luptă, cum suferă pentru noi, pentru nația noastră, pentru sufletul țării din care a plecat. Sunt puțini români care trăiesc în România atât de înflăcărați în dorința de a face ceva pentru salvarea neamului. De ce? De ce simte nevoia să facă acest lucru? De ce simte că toate valorile țării au dispărut, fiind înlocuite doar de mediocritate și meschinărie? Pentru că Roamanie este la ora actuală doar un teren de luptă pentru politicieni și o bună piesă de circ pentru televiziuni, piesă aducătoare de mulți bani. Oamenii, răpuși de lipsa unei discipline și a unei educații civice, urmăresc ore în șir elucubrațiile prezentatorile de talkshow-uri politice și se revoltă. Se revoltă pentru că-și văd sărăcia în care trăiesc, își conștientizează neputința și non-valoarea.
Nu am orientare politică. Nu țin cu nimeni, nu laud și nu critic niciun partid politic, niciun politician. Niciunul nu mi se pare demn de luat în seamă, suficient de interesant încât să-mi creeze vreo părere. În casă adesea au loc discuții contradictorii plecând de la refuzul meu de a mă implică în dezbateri pe teme politice. De ce? Valoarea unui om la mine se măsoară în alte unități. Valoarea unei țări este dată de oamenii care trăiesc sau care au plecat din ea. Nu este dată de bani, de întindere, de bogățiile naturale, de partidul aflat la guvernare. De aceea vreau să-i povestesc d-lui Stoica câte ceva despre viața din România. Sunt sigură că sunt lucruri pe care nu are cum să le afle de la televizor, de pe FB sau de pe alte pagini de pe internet.
Am fost crescuta de oameni simpli, ambii parinti au fost muncitori. Vacantele toate mi le-am petrecut la tara. Toti 4 bunici ai mei au fost tarani autentici, care si-au construit casele cu caramizi facute de propriile maini. Mi s-a insuflat dragostea pentru Dumnezeu, Biserica, pentru Patrie si pentru Familie. Am invatat de la toti cei 6 parinti ai mei (mama, tata si bunicii) ce inseamna Respectul, Compasiunea, Munca, Generozitatea si alte cateva virtuti pe cale de disparitie. Bunica mea a vazut o singura data Bucurestiul, cand a venit cu fiul ei cel mare pentru o operatie pe cord, fiu pe care l-a si pierdut la scurt timp nu din cauza nepriceperii medicilor, ci din cauza vremurilor si destinului nemilos. Respectul pentru oamenii simpli care muncesc din zori pana la apus fara a astepta nimic de la nimeni probabil ca de atunci il am. Nu este vorba despre resemnare in fata destinului, este vorba doar de ideea pe care o au in sange romanii autentici ca viata este in mainile tale si pentru viata ta tu trebuie sa te zbati, nu statul, nu prietenii, nu politicienii, nimeni!
D-le Stoica, ati vazut la televizor cateva sute sau mii de protestatari afisand lozinci unele hilare, altele dramatice, unele scrise cu greseli de ortografie, altele in versuri. Este de apreciat dorinta dvs de a va alatura lor, sunt de apreciat toti cei care au un tel in viata si lupta pentru el. Cu atat mai mult este mai de apreciat atunci cand acest gest vine de la un om care traieste intr-o tara civilizata, in care toate sunt la locul lor. Acest lucru evidentiaza acele virtuti de care vorbeam mai sus: generozitatea si compasiunea, traduse prin chemarea sufleteasca de a fi alaturi de fratii din tara natala. Dar acei oameni pe care i-ati vazut acolo nu sunt oamenii pe care va asteptati sa-I gasiti aici, luptand pentru o tara civilizata. Nu sunt profesorii care-si fac meseria cu devotament pentru salarii cuprinse intre 800 – 1600 lei. Nu sunt actorii care ne inveselesc sufletele pentru salarii de 1000 de lei. Nu sunt medicii care salveaza viata dupa viata pentru salarii la fel de mizere. Nu sunt pompierii care scot oameni din flacari, nu sunt zidarii, fierarii, muncitorii necalificati care trudesc cate 12 ore pe zi la -10 grade sau la 30-35 grade vara. Nu, acolo nu sunt oamenii care au treaba si care muncesc pana la epuizare pentru painea lor, pentru familiile lor si pentru telul personal. Probabil ca din spirit de solidaritate, cativa dintre cei enumerati de mine au ajuns alaturi de protestatari, dar va asigur ca sunt niste scapari, niste exceptii de la regula.
Un episod dramatic din viata mea a fost imbolnavirea stupida a fiului meu cel mic. A luat un virus si in stare critica am ajuns cu el la spitalul Emilia Irza, la sectia de “terapie intensiva”. Sa va mai spun ca medicii de aici traiesc pe salarii de 1500 – 2000 lei? Sa va mai spun ca isi aduc de acasa hartie igienica, solutie dezinfectanta si de multe ori cumpara medicamente din banii personali? Sau ca pe medicii de garda de acolo, in lungile nopti de zbatere intre viata si moarte ii simteam ca-si doresc la propriu sa-si dea viata acelor mici fapturi pentru a le alina suferintele? Ca pe sefa sectiei am simtit-o cum se prabuseste in ea cand a fost nevoita sa declare decesul unui micut abandonat de cateva saptamani, disperata ca nu a putut face mai mult?
Cunosc profesori care merg kilometri intregi pe jos prin zapezi, prin viscol, prin ploaie sau prin soare sufocant, care au ore la cate doua trei scoli aflate la zeci de kilometri distanta intre ele, tot pentru un salariu mizer, fara sa se planga, fara sa li se para greu. Sunt profesori universitari care in loc sa iasa in strada, stau si cauta metode inedite de a-si atrage studentii. Pe aceleasi salarii… Nu mai vorbesc de actori, de ingineri, de arhitecti, de chimisti, de pompieri, de fizicieni, de programatori, de economisti, de avocati, de scriitori, de pictori, de simpli muncitori si de multi altii care chiar muncesc, care isi fac cu pasiune meseria si pe trei lei. Si nu mai vorbesc de cei care doneaza sange pentru cateva bonuri de masa (pentru ca nu aveti cunostinta ca exista asemenea oameni si aici) sau de cei care muncesc 10-15 ore/zi pentru un SALAM.
Acestia, domnule Stoica, nu sunt in strada. Pentru ca ei au treaba. Ei trebuie sa-si hraneasca familiile, sau sa salveze vieti sau sa-i invete pe tineri despre valorile morale.
In strada ii gasiti pe cei care nu au de lucru, dar care nici nu-si cauta. Cei care muncesc 8 ore/zi, din care cate 10-15 minute de cate 10-15 ori ies in pauza de o tigara. Cei care isi plang de mila si care isi doresc sa le planga si altii de mila. Cei care isi bleasteama destinul, isi urasc viata si cei care asteapta ca Statul si Politicienii sa le imbunatateasca traiul imposibil.
Imi cer scuze fata de oamenii Corecti, Devotati meseriei lor, Curajosi, Muncitori, Intelectuali, Generosi, Patrioti si cu alte virtuti care acum imi scapa care nu au iesit in strada si pe care nu i-am nominalizat. Imi cer scuze si fata de cei care poseda aceste virtuti, dar care au iesit totusi in strada din spirit civic.
In incheiere D-l Stoica, fara intentia de a va supara in vreun fel, consider ca tot ceea ce se intampla la ora actuala aici, in Tara sufletului dvs. este doar o mascarada, este doar o manea cu versuri de Nichita Stanescu, de Arghezi, de Eminescu. Este o insulta la adresa adevaratelor valori romanesti.
Multumesc pentru articol... Ma bucur sa regasesc o astfel de simtire.
RăspundețiȘtergereSi eu mă bucur sa observ ca nu sunt singura care simte asa. Multumesc, de asemenea!
Ștergere