Iubiri de primăvară

Miresme violete, cu vesele petale
Ne poartă îmbrățișarea sub cerul incolor
Ne picură sub piele polen din nestemate
Descoperite-n roua ce-n tălpi ne e covor

Tăcuta disciplină a gâzelor terestre
Marchează șerpuite cărările abstracte
Pe care ne-alergară iubirile rupestre
Golindu-ne de vlagă timidele contacte
 
Și iarba încă udă de-un alb abia topit
Pământul ce miroase a fân demult cosit
Suportă greutatea unui trup istovit
Format din două linii ce-n lung s-au contopit

Lumina roză vie născută din răstimpuri
De clipe de tăcere, atingeri și săruturi
E însăși mărturie a dulcilor alinturi
Ce ne transformă iarna în calde anotimpuri


sursa foto: http://serenadevi.wordpress.com/2010/08/05/a-woman-a-butterfly/

Gol...

Îmbrățișări forțate
Săruturi fugitive
Atingeri alungate
Cu zâmbete frigide
Cuvinte neînțelese
Tăceri ce spun prea multe
Fraze cu greu alese
Din vorbe prea mărunte
Promisiuni absurde
Mărturisiri sfruntate
Ascultările-ți surde
Strigările-mi deșarte...

M-ai scris pe-un rest de cer
Și m-ai lăsat să sper
Că îmi vei fi prieten și iubit
Și nu doar un amic cu sufletul strivit

sursa foto: http://sahilvashishtha.blogspot.com/2011/01/lovely-love-story-blind-girl.html

De ce?

Bogdan: De ce aplaudă cocoșul? Ca să facă găinile ouă?

Bogdan: Tati, de ce ai luat mașina lu' mami? E mai vitezistă?

Te-ai întors?

 

Te-ai întors?
Am tresarit
La zgomotul pașilor tăi tremurați
în încercarea lor de a se prăbuși pe podea
și de a cere iertarea pașilor mei
pentru că nu i-au urmat

 

Am tresărit
La auzul murmurului tău
Răstignit într-un cuvânt
în încercarea lui de a striga
și de a cere iertare glasului meu
pentru ca nu i-a răspuns

 

Am tresărit
La simțirea umbrei tale
Lungită neagră pe tot pământul
în încercarea de a-mi îmbrățișa sufletul
Pentru a-i cere iertare
Că nu l-a înțeles

 

Te-ai întors?
Ah, nu, era doar amintirea ta...

 

Te-am crezut

Întâi de toate ți-am crezut intenția

Apoi firește, atenția

Te-am crezut că mă cauți pentru că mă placi

Am răspuns la asta aproape stângaci

Dar te-am crezut

 

Ți-am crezut vocea caldă când mi te adresai

Și văpaia din ochi atunci când povesteai

Ți-am crezut tremuratul din vocea telefonizată

Și tremurul palmei ce-o simțeam transpirată

Ți-am crezut îmbrățișarea sfioasă ca o domnișoară

De parc-ai fi iubit pentru prima oară

Ți-am crezut mai apoi atingerea întâmplătoare

Și uneori privirea pur contemplatoare

Și te-am crezut

 

Ți-am crezut fiecare cuvânt

Și fiecare promisiune plină de avânt

Am crezut totul, chiar și-o minciună

Știind că atunci când mă apără e bună

Dar am crezut

Am crezut că trufia-ți ascunde modestia

că egoismul îți acoperă altruismul

Ți-am interpretat reticența doar ca timiditate

Iar autoritatea ca fragilitate 
Așa am crezut 

 

Te-am crezut când ai spus c-ai muri pentru mine

Și că de-ar fi azi ieri, aș fi a ta de mâine

Te-am crezut

Îți pasă?

Îți pasă sau nu-ți pasă?
Aștepți sau nu aștepți?

Ce vorba nemiloasă
Te-a făcut să te îndrepți
Spre singura pancartă
Pe care-am scris în fugă
Un semn cu umilință
Pe calea-n suferință?

Regreți sau nu regreți?
Greșeala vrei s-o-drepți?

Alegi sa fii onest
Singurul gând de preț
Fiind opunerea ta
La plecarea mea 
și totuși stai în umbră
și plângi plin de căință
Lăsându-mă pierdută
Nu-ți sunt de trebuință

E drept ca viața însăși
E o grea încercare
Dar fii cinstit și spune-mi:
Dorești a mea plecare?

Ești

 Ești
 Pentru mine
 Imensă iubire
 Sunt 
 Pentru tine
 O zvâcnire
 
 Sunt sânul
 Ce în palmă-ți
 Se topește
 Ești pielea ce pe mine
 Se-ncrețește 
 
 Ești lacrima
 Ce-mi curmă
 Suferința
 Sunt o nălucă
 Ce-ți clatină
 Credința
 
 Ești dulce
 Sunt amară
 Ești limpede
 Eu murdară
 
 Sunt râu
 Tu ești munte
 Eu curg
 Tu stai cuminte
 
 Ești infinit
 Iar eu sunt limitată
 Ești șlefuit
 Eu sunt neterminată
 
 Ești soare
 Eu sunt lună
 Tu mugure de floare,
 eu nebună

 Sunt ochiul tău,
 Iar tu privirea mea
 Ești cerul meu
 Iar eu sunt ploaia ta
 
 Ești zâmbet
 Eu durere
 Eu zbucium
 Tu putere
 
 Ești Pentru mine Totul
 Eu sunt Doar nimic
 
 Tu ești parte din mine
 Eu doar sunt...

Ceva îmi spune

Ceva îmi spune că încă trăiești
Dar că te-ai ghemuit în spatele unei secunde opace

Trăgându-ți ca un pescar năvodul cu amintiri reci
Peste întinderea trupului doborât de valurile întâmplate
Și că vrei să rămâi fărâmă de nisip
Purtată de vânt printre pietrele anonime
Uitate pe mal ca niște suflete rătăcite

Și ceva îmi mai spune că zarea albastră din privirea fixată
Pe un colț de amintire rănită,
Chiar dacă îți străpunge sufletul cu muchii ascuțite
Te îmbrațiseză caldă și-ți reînvie speranța unei adieri,
Aceleiași adieri pe care te-ai lăsat legănat o vreme

Ceva îmi spune că ceea ce a avut putere să încolțească
în singurul cotlon nespulberat de durerile nefirești,
își va suprima uscăciunea și-și va strânge roua din stele
ca s-o arunce într-o ploaie strălucitoare peste tulpina
florii care s-a încăpățânat să crească din malul steril

ceva îmi spune că încă te hrănești
cu respirația șoaptelor   fierbinți și că încă respiri
răsuflarea mea sfârtecată de lângă urechea ta

Un fum

Într-o zi după ce
M-am săturat de inspirat,
De expirat și de scuipat
Și fum și scrum
Dar și cuvinte 
Multe, dar firește
Mult prea nepotrivite
Și m-am săturat de răbdat
Suferința altora, 
Dar și de ascultat și de vizionat
Neputința multora
m-am săturat de așteptat

Dar și de căutat
Un colac de salvare
Și o cale pentru evadare
m-am lăsat  de tine - de fumat
Si ce-a urmat acelei zile, m-ai întrebat, după ce te-ai lăsat de fumat?

Am reînviat!

Iar acum, după ce m-am lăsat de fumat
Am reușit si-am evadat
Iar tu, cât de ciudat,
ca fumul de țigară te-ai împrăștiat...

Amanta

 Ea e înaltă și frumoasă
 Și are ochii mari și verzi
 Când e cu tine e sfioasă
 ... Dar te adoră, asta crezi.
 
 Te împresoară, te-amețește
 Te leagănă pe al său piept
 Cu șoapte dulci te-ademenește,
 Dar te consideră inept.
 
 Nu-ți spune multe despre sine
 De-ntrebi enigmă-i viața ei
 nu se cuvine și taci mai bine
 de bine să-ti mai fie vrei

iar când tu taci, ea-ți povestește
cât e de pură și cuminte
cum doar pe tine te iubește
și niciodată nu te minte
 
și tu te pierzi printre cuvinte
și crezi că mâine-ți se va da
dar nu fi prost, ea doar te minte
mâine va fi a altuia


foto: Joseph-Marie Vien - Lover Crowning his Mistress (1773 - Louvre, Paris )

Pentru mama

Iubită mamă, azi e ziua ta
Mă iarta, eu nu am ce-ți da
Nemărginirea de ți-as da
Tot ar fi prea putin ca să-ți arăt
Dragostea mea
Si-atunci îți ofer doar atât:
Un loc aici si-un timp acum
Să stăm de vorbă ca de mult
Când eu eram copil si tu adult
Acum sunt și eu mamă
Si pot să-ți daruiesc ceva:
Pune-ți căpsoru-n poala mea
Voi fi pentru o clipa eu mama ta
Să simți și tu buna mea mamă
Cum e să fii copil din nou
Sa nu mai știi c-au trecut anii
Eu sa îți cant și tu s-adormi 
Pe șoaptele de nani-nani...

Ziua femeii tale

Nu a inventat vaccinul anti-sida. Nu a zburat în spațiu. Nu a luat titlul de miss-univers și nici nu a terminat facultatea șefă de promoție. Este o femeie simplă, cu dorințe mărunte, dar cu un suflet uriaș, cu ochii strălucitori și cu fața zâmbitoare. Ea este cea care a inventat rețeta prieteniei perfecte, a iubirii infinite si a pasiunii mistuitoare, ea este cea care te-a învățat să zbori, cea care arată formidabil numai pentru tine și care învăța ori de câte ori are ocazia ceva nou cu care să te surprindă.  Ea este cea care:

 

• Sare în sus râzând și sclipindu-i ochii ori de câte ori te vede 
• Îți dorește tot binele din lume
• Se bosumflă când nu-i iese ceva și caută la tine rezolvarea
• Arată incredibil de sexi în pijamaua de bumbac cu ursuleți
• Când se trezește dimineața este ca un cățeluș jucăuș cu părul răvășit
• Întotdeauna afișează o figură zglobie când este nefardată
• Te îmbrățișează cu patos când vă despărțiți
• Îți mângâie fața când îți poveste ceva amuzant
• Uneori îți face cafeaua, îți pregătește masa sau îți calcă o cămașă
• Plânge în brațele tale și-ți cere s-o protejezi când dă de greu
• Ți-a dăruit clipe de neuitat de-a lungul relației vooastre și mai are încă multe surprize

Toate acestea și multe altele pentru că ea este FEMEIA ta. Arată-i azi de ziua ei cât de mult o prețuiești, dăruindu-i zâmbetul și privirea ta pline de recunoștință. Cred că îi este suficient ca să-și dea seama c-o iubești.

Fă-mă visul tău

Dă-mi pleoapa ta ca să mi-o fac perdea

Pentru al meu trup

Să mă ascund sub ea și ea să-mi fie rochia...

Chiar rochia albă transparentă pe care

mi-ai mângâiat-o în seara în care mâna

ți-era atât de nesigură încât să-mi poate atinge pielea

și pune-mă în locul pupilelor tale

și clipește peste mine sau închide-mă sub pleoapă

noapte după noapte și fă-mă visul tău

 

dă-mi glasul tău ca să mi-l fac un cântec

pentru sufletul meu

să mi-l  tranform în câteva sunete simple,

chiar propozițiile acelea scurte

pentru care nu ți-a ajuns glasul ca să le mai rostești

și pune-mă în locul în care-ți ții gândurile

sub forma unor mărunte și neînsemnate idei

și vorbește peste mine când vrei să povestești 

timp  după timp  și fă-mă graiul tău

 

dă-mi palma ta ca să mi-o fac adăpost de ploaie

peste creștet și peste față

să mă ghemuiesc în ea ca într-un căuș adâncit

și el să-mi fie chiar așternutul în care te-ai ascuns

în ziua în care brațele ți-erau într-atât moi 

ca să mă poate strângă în ele

și fă-mă pe mine degetele palmelor tale

și atinge cu mine tot ceea ce-ți pare de neatins

răsărit după răsărit și fă-mă simțirea ta