Ceva îmi spune

Ceva îmi spune că încă trăiești
Dar că te-ai ghemuit în spatele unei secunde opace

Trăgându-ți ca un pescar năvodul cu amintiri reci
Peste întinderea trupului doborât de valurile întâmplate
Și că vrei să rămâi fărâmă de nisip
Purtată de vânt printre pietrele anonime
Uitate pe mal ca niște suflete rătăcite

Și ceva îmi mai spune că zarea albastră din privirea fixată
Pe un colț de amintire rănită,
Chiar dacă îți străpunge sufletul cu muchii ascuțite
Te îmbrațiseză caldă și-ți reînvie speranța unei adieri,
Aceleiași adieri pe care te-ai lăsat legănat o vreme

Ceva îmi spune că ceea ce a avut putere să încolțească
în singurul cotlon nespulberat de durerile nefirești,
își va suprima uscăciunea și-și va strânge roua din stele
ca s-o arunce într-o ploaie strălucitoare peste tulpina
florii care s-a încăpățânat să crească din malul steril

ceva îmi spune că încă te hrănești
cu respirația șoaptelor   fierbinți și că încă respiri
răsuflarea mea sfârtecată de lângă urechea ta