luni, 9 aprilie 2012

Olarul


Mă privești ca pe o statuetă
perfectă, dar rece, nudă, inertă
Cu pielea din marmură albă crescută
din mâna ta și din pietre născută

Mă privești fascinat, încântat, încurcat
Mă atingi fâstâcit, rușinat, murmurat
Mă pătrunzi cu privirea greoaie, cu trucuri
mă topești,  mă faci lavă, mă scurgi spre adâncuri

și din nou mă preling lichidă în palme
Mă frămânți, mă amesteci, mă faci oale
Dintr-un lut pământiu, argilos-nisipos
Devin toartă ovală  pe ulciorul lucios

Îmi atingi gura rece cu buze flămânde
Ca să-mi sorbi toată seva de prin vene rotunde
Mă faci una cu tine și din nou mă transformi
în statuia perfecta în care adormi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul tău este important pentru mine!