Era a cincea oara cand mergeam la un spectacol in care canta si Ana. Ca de
obicei mama rezervase locurile din primul rand, pe centru. In stanga statea mama,
tata in dreapta. Eu eram intre ei, dar deja nu-i mai simteam langa mine. Eram acolo
pentru Ana, si o asteptam mai emotionata ca oricand. Azi canta in Traviata lui
Verdi.
Cand s-au deschis draperiile verzi si grele, mi-am oprit respiratia. Am
cautat-o cu privirea. Am gasit-o din nou in primul rand, in aceeasi rochie
neagra, lunga si cambrata. Cat era de frumoasa. Si glasul ei... puteam sa-l
disting dintre cele 20 de voci diferite, sincronizate perfect. Privea fara emotie in sala, la
public, de parca-l sfida. O clipa nu m-a privit, desi stia ca sunt acolo pentru
ea.
La sfarsitul spectacolului aplauzele mele mi s-au parut neputincioase si
insuficiente pentru a-i multumi pentru performantele ei vocale, alaturi de
minunatul cor din care facea parte. Tata i-a aruncat florile pe scena. O
aprecia la fel demult ca si mine si ca si mama. Si aprecia si mai mult
prietenia noastra.
In drum spre casa mi-a venit o idee.
-
Mama,
poti sa-mi imprumuti niste bani?
-
Pentru
ce?
-
Vreau
sa-i fac o rochie Anei.
-
Tu? Nu
vrei s-o dam la cineva s-o faca?
-
Nu,
i-o voi face eu, dar am nevoie de bani sa cumpar materialul.
Nu mi-a dat. Mereu m-a lasat sa-mi satisfac mofturile singura, cu munca si
sacrificiu.
A doua am fugit
la posta si mi-am scos toata alocatia neridicata de cateva luni. O tineam
pentru tabara din vara, in care urma sa plec imediat dupa terminarea scolii.
Am ales o catifea
neagra, cu broderii discrete argintii. Imi terminasem toti banii, dar mi se
parea oricum prea putin pentru cat merita ea.
Seara, dupa scoala si dupa orele de balet am gasit in camera mea pe birou
doua reviste de moda, care aveau la sfarsit modele de tipare pentru cateva
rochii de seara. Cat o iubeam pe mama, intotdeauna mi-a intuit neputinetele.
Am ales un model simplu: o rochie lunga, din clini drepti,verticali, care
sigur i-ar fi pus in evidenta silueta adolescentina. Era un model elegant si
conservator, potrivit pentru stralucirea ei aparte si pentru sobrietatea ei.
Printr-o coincindenta imbucuratoare aveam cam aceleasi dimensiuni ale
corpului. Doar ca ea era mai inalta. Din cauza asta cand mergeam impreuna
privirile necunoscutilor se opreau intotdeauna asupra ei. Eu paream inca un
copil, ea era o domnisoara de o frumusete covarsitoare. Pesemne ca nu eram
singura care o vedeam asa.
La ora 4 am terminat de cusut rochia. Nu m-am chinuit prea mult, la croit
mi-a fost destul de usor, avand indicatiile din revista. Imi cususem de
nenumarate ori propriile rochite, beteliile de la balerini, de cateva ori
cususem si niste fete de masa pentru bunica. Stiam sa cos, nu era problema, dar
la rochia Anei imi tremurau degetele pe acul subtire. Dupa ce am
terminat-o, n-am indraznit s-o imbrac. Am impachetat-o cu grija intr-o hartie albastra de cadouri. M-am culcat
fericita de realizarea mea.
Cand am deschis ochii, mama era langa mine cu un ceai aburind in mana.
-
Intarzii
la ore!
Am sarit imediat. Pleoapele le simteam grele si mi-era greu sa ma
dau jos din pat.
-
Ai
terminat? Stia ca terminasem, pentru ca nu se culcase decat dupa ce stinsesem
eu lumina. Nu adormea niciodata inaintea mea, oricat de obosita ar fi fost.
-
Da,
mama, am terminat. Sper sa-i placa.
Mi-a zimbit, m-a sarutat pe frunte si mi-a intins ceaiul.
-
Bea
asta. O sa te trezeasca. Si imbraca-te repejor.
In cateva minute eram gata. Am luat pachetul albastru, ghiozdanul si am
fugit spre usa.
-
Nu
uita poantele, azi ai repetitii, am auzit-o pe mama.
-
Stiu,
mama, sunt mare, am strigat si am sarit sprintena pe scarile blocului.
N-as fi putut lipsi de la repetitii, pentru ca erau in aceeasi cladire a
teatrului in care canta si Ana. Cu atat mai mult azi, cand ii pregatisem o asa
surpriza.
Cand am ajuns la teatru am gasit-o pe Ana cantand la pian Concertul nr. 21
al lui Mozart.
-
Ai
intarziat la repetitii, mi-a spus sever fara sa se opreasca din cantat
-
Ah,
mereu punctuala...Am trecut sa-ti aduc ceva. Si plec imediat.
S-a oprit si s-a intors catre mine.
Avea parul prins in coada si parea
trista. Am scos pachetul din ghiozdan si i l-am intins nerabdatoare. L-a asezat
pe genunchi si l-a desfacut cu mare grija, incercand sa desfaca scochiul fara
sa rupa hartia. Cand a vazut rochia a ramas muta. A mangaiat-o cu delicatete.
- Imbrac-o!
Si-a scos imediat bluza, si-a tras pantalonii in jos si a imbracat-o. Eram
foarte mandra. Ii venea perfect. S-a admirat in oglinda pentru o clipa si s-a
dezbracat.
-
Iti
place? Iti vine perfect! Eu am cusut-o.
Asteptam de la ea o multumire, ma pregatisem deja sa ma imbratiseze. Dar ea
s-a incruntat si mi-a inapoiat-o.
-
Sofia,
nu pot s-o primesc. Ti-am spus sa nu-mi mai faci cadouri, m-a certat.
-
Te
rog, este cea mai mare placere a mea. M-as bucura nespus s-o porti la
concertele tale. Te-am vazut de cinci ori cu aceeasi rochie.
-
Incearca
sa-ti satisfaci placerile samaritene cu altcineva. Eu n-am nevoie,
multumesc.
Am simtit cuvintele ei ca o durere groaznica in piept. Am luat rochia si am
iesit din incapere. Cand am intrat in sala de dans, fetele incepusera deja
incalzirea la bara. M-am aliniat si mi-am ridicat piciorul, pe care-l simteam
greu si rigid.
-
Sofia,
te rog sa nu mai intarzii, m-a mustrat delicat profesoara.
-
Da,
doamna, am raspuns incet.
i 1 stai, tombé,
nu trebuie să mai pui piciorul jos, ai făcut attitude, 2 tombé, i plié, mai sus
piciorul, attitude, poză! Stai! Staţie braţ la coloană, ţine! I1 şi mergi,
împinge-te! Trebuia să avem mai mult vârful plié, şi acum echilibru! Battement,
i 2, piruetă, piruetă, développéz, i 2, à la seconde...
Abia intelegeam indicatiile profesoarei, de parca erau spuse intr-o limba
necunoscuta. Sunetele pianului intrau in mine ca niste ace. Nimic nu-mi iesea.
Doamna a venit langa mine si mi-a pus mana pe umar.
-
Du-te
acasa, te rog.
M-am schimbat plangand. Cand mi-am
bagat poantele in ghiozdan, am vrut sa scot rochia Anei s-o arunc in cos. M-am
razgandit si am indesat-o mai bine. Am acoperit-o cu prosopul si am inchis
fermoarul. Am plecat spre casa.
Nu stiu cum am ajuns. Mama m-a gasit plangand in patul meu, cu
muzica data la maximum.
Mi-a oprit casetofonul. Si-a indreptat privirea spre rochia Anei
aruncata langa pat. A ridicat-o si s-a asezat langa mine.
-
N-a
vrut s-o primeasca, am spus printre sughituri.
Mama a zambit intelegator.
-
Cum
poti sa zambesti? M-a distrus!
-
Sofia,
nu intotdeauna eforturile ne sunt rasplatite pe masura asteptarilor. Lasa
timpul sa treaca, si-ti va trece si tie furia.
-
O urasc, am strigat. Am fugit si am luat prima foarfeca
pe care am gasit-o.
-
Mai
bine incearca sa afli adevaratul motiv pentru care n-a putut s-o primeasca…
M-am intors cu foarfeca, plina de
furie. Mama statea inca pe patul meu
cu rochia in mana, admirand frumusetea catifelei. I-am smuls-o din mana si am
vrut sa bag foarfeca in ea. Mama m-a oprit. Nu mai zambea, dar privirea ei nu
exprima deloc ingrijorare.
-
N-a
vrut s-o primeasca pentru ca nu acceptat niciodata nimic de la mine, i-am spus
cu rautate mamei imediat ce m-am vazut cu rochia in mana, cautand un motiv
suficient de bun pentru a o distruge.
-
Asta
ar trebui sa-ti dea de gandit. Sofia, n-o strica! O sa ti-o scurtez si o vei
purta tu.
-
Nu vreaauuu, am strigat. Nu e rochia mea.
A scos un umeras gol din sifonier si a aranjat-o cu grija pe el. Apoi a
pus-o langa rochiile mele din tul. A iesit din camera privindu-ma intens, de
parca mi-ar fi spus: sa nu indraznesti s-o strici!
M-a lasat furioasa, inca plangand.
Am adormit chinuit. M-am trezit pe la 2 noaptea, dupa un vis in care eu
cantam la pian, imbracata in rochia neagra cu insertii argintii. Am gasit rochia
in dulap, regina neagra a rochitelor printre toate tinutele mele de balerina
roze si albe. Am imbracat-o. Mirosul Anei inca persista in catifeaua moale.
In zori mama m-a trezit zambitoare si stralucitoare, ca in fiecare
dimineata. M-a pus sa ma ridic. Adormisem imbracata.
-
Iti
sta minunat. Esti cea mai frumoasa balerina! Azi o s-o dau la scurtat.
-
Nu,
mama, te rog, las-o asa. Poate intr-o zi o va primi.
Am zambit fericita. Supararea imi trecuse ca prin farmec si mi-era un dor
nebun de Ana.
