joi, 14 noiembrie 2013

Rochia de catifea


Era a cincea oara cand mergeam la un spectacol in care canta si Ana. Ca de obicei mama rezervase locurile din primul rand, pe centru. In stanga statea mama, tata in dreapta. Eu eram intre ei, dar deja nu-i mai simteam langa mine. Eram acolo pentru Ana, si o asteptam mai emotionata ca oricand. Azi canta in Traviata lui Verdi.

Cand s-au deschis draperiile verzi si grele, mi-am oprit respiratia. Am cautat-o cu privirea. Am gasit-o din nou in primul rand, in aceeasi rochie neagra, lunga si cambrata. Cat era de frumoasa. Si glasul ei... puteam sa-l disting dintre cele 20 de voci diferite, sincronizate  perfect. Privea fara emotie in sala, la public, de parca-l sfida. O clipa nu m-a privit, desi stia ca sunt acolo pentru ea.

La sfarsitul spectacolului aplauzele mele mi s-au parut neputincioase si insuficiente pentru a-i multumi pentru performantele ei vocale, alaturi de minunatul cor din care facea parte. Tata i-a aruncat florile pe scena. O aprecia la fel demult ca si mine si ca si mama. Si aprecia si mai mult prietenia noastra.

In drum spre casa mi-a venit o idee.

-          Mama, poti sa-mi imprumuti niste bani?

-          Pentru ce?

-          Vreau sa-i fac o rochie Anei.

-          Tu? Nu vrei s-o dam la cineva s-o faca?

-          Nu, i-o voi face eu, dar am nevoie de bani sa cumpar materialul.

Nu mi-a dat. Mereu m-a lasat sa-mi satisfac mofturile singura, cu munca si sacrificiu.

A doua am fugit la posta si mi-am scos toata alocatia neridicata de cateva luni. O tineam pentru tabara din vara, in care urma sa plec imediat dupa terminarea scolii.

Am ales o catifea neagra, cu broderii discrete argintii. Imi terminasem toti banii, dar mi se parea oricum prea putin pentru cat merita ea.

Seara, dupa scoala si dupa orele de balet am gasit in camera mea pe birou doua reviste de moda, care aveau la sfarsit modele de tipare pentru cateva rochii de seara. Cat o iubeam pe mama, intotdeauna mi-a intuit neputinetele.

Am ales un model simplu: o rochie lunga, din clini drepti,verticali, care sigur i-ar fi pus in evidenta silueta adolescentina. Era un model elegant si conservator, potrivit pentru stralucirea ei aparte si pentru sobrietatea ei.

Printr-o coincindenta imbucuratoare aveam cam aceleasi dimensiuni ale corpului. Doar ca ea era mai inalta. Din cauza asta cand mergeam impreuna privirile necunoscutilor se opreau intotdeauna asupra ei. Eu paream inca un copil, ea era o domnisoara de o frumusete covarsitoare. Pesemne ca nu eram singura care o vedeam asa.

La ora 4 am terminat de cusut rochia. Nu m-am chinuit prea mult, la croit mi-a fost destul de usor, avand indicatiile din revista. Imi cususem de nenumarate ori propriile rochite, beteliile de la balerini, de cateva ori cususem si niste fete de masa pentru bunica. Stiam sa cos, nu era problema, dar la rochia Anei imi tremurau degetele pe acul subtire. Dupa ce am terminat-o, n-am indraznit s-o imbrac. Am impachetat-o cu grija intr-o hartie albastra de cadouri. M-am culcat fericita de realizarea mea.

Cand am deschis ochii, mama era langa mine cu un ceai aburind in mana.

-          Intarzii la ore!

Am sarit imediat. Pleoapele le simteam grele si mi-era greu sa ma dau jos din pat.

-          Ai terminat? Stia ca terminasem, pentru ca nu se culcase decat dupa ce stinsesem eu lumina. Nu adormea niciodata inaintea mea, oricat de obosita ar fi fost.

-          Da, mama, am terminat. Sper sa-i placa.

Mi-a zimbit, m-a sarutat pe frunte si mi-a intins ceaiul.

-          Bea asta. O sa te trezeasca. Si imbraca-te repejor.

In cateva minute eram gata. Am luat pachetul albastru, ghiozdanul si am fugit spre usa.

-          Nu uita poantele, azi ai repetitii, am auzit-o pe mama.

-          Stiu, mama, sunt mare, am strigat si am sarit sprintena pe scarile blocului.

N-as fi putut lipsi de la repetitii, pentru ca erau in aceeasi cladire a teatrului in care canta si Ana. Cu atat mai mult azi, cand ii pregatisem o asa surpriza.

Cand am ajuns la teatru am gasit-o pe Ana cantand la pian Concertul nr. 21 al lui Mozart.

-          Ai intarziat la repetitii, mi-a spus sever fara sa se opreasca din cantat

-          Ah, mereu punctuala...Am trecut sa-ti aduc ceva. Si plec imediat.

S-a oprit si s-a intors catre mine. Avea parul prins in coada si parea trista. Am scos pachetul din ghiozdan si i l-am intins nerabdatoare. L-a asezat pe genunchi si l-a desfacut cu mare grija, incercand sa desfaca scochiul fara sa rupa hartia. Cand a vazut rochia a ramas muta. A mangaiat-o cu delicatete.

- Imbrac-o!

Si-a scos imediat bluza, si-a tras pantalonii in jos si a imbracat-o. Eram foarte mandra. Ii venea perfect. S-a admirat in oglinda pentru o clipa si s-a dezbracat.

-          Iti place? Iti vine perfect! Eu am cusut-o.

Asteptam de la ea o multumire, ma pregatisem deja sa ma imbratiseze. Dar ea s-a incruntat si mi-a inapoiat-o.

-          Sofia, nu pot s-o primesc. Ti-am spus sa nu-mi mai faci cadouri, m-a certat.

-          Te rog, este cea mai mare placere a mea. M-as bucura nespus s-o porti la concertele tale. Te-am vazut de cinci ori cu aceeasi rochie.

-          Incearca sa-ti satisfaci placerile samaritene cu altcineva. Eu n-am nevoie, multumesc.

Am simtit cuvintele ei ca o durere groaznica in piept. Am luat rochia si am iesit din incapere. Cand am intrat in sala de dans, fetele incepusera deja incalzirea la bara. M-am aliniat si mi-am ridicat piciorul, pe care-l simteam greu si rigid.

-          Sofia, te rog sa nu mai intarzii, m-a mustrat delicat profesoara.

-          Da, doamna, am raspuns incet.

 

i 1 stai, tombé, nu trebuie să mai pui piciorul jos, ai făcut attitude, 2 tombé, i plié, mai sus piciorul, attitude, poză! Stai! Staţie braţ la coloană, ţine! I1 şi mergi, împinge-te! Trebuia să avem mai mult vârful plié, şi acum echilibru! Battement, i 2, piruetă, piruetă, développéz, i 2, à la seconde...

 

Abia intelegeam indicatiile profesoarei, de parca erau spuse intr-o limba necunoscuta. Sunetele pianului intrau in mine ca niste ace. Nimic nu-mi iesea.

Doamna a venit langa mine si mi-a pus mana pe umar.

-          Du-te acasa, te rog.

M-am schimbat plangand. Cand mi-am bagat poantele in ghiozdan, am vrut sa scot rochia Anei s-o arunc in cos. M-am razgandit si am indesat-o mai bine. Am acoperit-o cu prosopul si am inchis fermoarul. Am plecat spre casa.

 

Nu stiu cum am ajuns. Mama m-a gasit plangand in patul meu, cu muzica data la maximum.

Mi-a oprit casetofonul. Si-a indreptat privirea spre rochia Anei aruncata langa pat. A ridicat-o si s-a asezat langa mine.

-          N-a vrut s-o primeasca, am spus printre sughituri.

Mama a zambit intelegator.

-          Cum poti sa zambesti? M-a distrus!

-          Sofia, nu intotdeauna eforturile ne sunt rasplatite pe masura asteptarilor. Lasa timpul sa treaca, si-ti va trece si tie furia.

-          O urasc, am strigat. Am fugit si am luat prima foarfeca pe care am gasit-o.

-          Mai bine incearca sa afli adevaratul motiv pentru care n-a putut s-o primeasca…

M-am intors cu foarfeca, plina de furie. Mama statea inca pe patul meu cu rochia in mana, admirand frumusetea catifelei. I-am smuls-o din mana si am vrut sa bag foarfeca in ea. Mama m-a oprit. Nu mai zambea, dar privirea ei nu exprima deloc ingrijorare.

-          N-a vrut s-o primeasca pentru ca nu acceptat niciodata nimic de la mine, i-am spus cu rautate mamei imediat ce m-am vazut cu rochia in mana, cautand un motiv suficient de bun pentru a o distruge.

-          Asta ar trebui sa-ti dea de gandit. Sofia, n-o strica! O sa ti-o scurtez si o vei purta tu.

-          Nu vreaauuu, am strigat. Nu e rochia mea.

A scos un umeras gol din sifonier si a aranjat-o cu grija pe el. Apoi a pus-o langa rochiile mele din tul. A iesit din camera privindu-ma intens, de parca mi-ar fi spus: sa nu indraznesti s-o strici!

M-a lasat furioasa, inca plangand.

Am adormit chinuit. M-am trezit pe la 2 noaptea, dupa un vis in care eu cantam la pian, imbracata in rochia neagra cu insertii argintii. Am gasit rochia in dulap, regina neagra a rochitelor printre toate tinutele mele de balerina roze si albe. Am imbracat-o. Mirosul Anei inca persista in catifeaua moale.

In zori mama m-a trezit zambitoare si stralucitoare, ca in fiecare dimineata. M-a pus sa ma ridic. Adormisem imbracata.

-          Iti sta minunat. Esti cea mai frumoasa balerina! Azi o s-o dau la scurtat.

-          Nu, mama, te rog, las-o asa. Poate intr-o zi o va primi.

Am zambit fericita. Supararea imi trecuse ca prin farmec si mi-era un dor nebun de Ana.

Un comentariu:

  1. Din pacate Romania a pierdut,la fel ca mine..................

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!