luni, 10 noiembrie 2014

Plânset de vârfuri de degete, dor de obrajii tăi

 
Îmi picură din vârfurile degetelor lacrimi
Lent, precum răspunsurile
La întrebările mele nefirești pentru tine

De pildă te întreb:
"Când ți-a mângâiat cineva obrajii cu propria-i inimă?"
Ți-e greu să-mi răspunzi,
Pentru că nu înțelegi întrebarea
Dar spui fâstâcit: "niciodată!"
Crezând ca acest adverb temporar
Nu există
Știind că acest tip de mângâiere
Este doar o utopie, o simplă metaforă.

Si degetele-mi lăcrimează
Pentru ca ele simt durerea
Lipsei tale de iubire
O fac lent și calm
și puțin resemnate
Pentru ca tu nu știi
Că această iubire pe care ai întâlnit-o
Total întâmplator,
Nu este o metafora,
ci este! Atât!
Chiar fără a putea-o tu concepe.

Lasă-mi vârfurile degetelor sa plângă,
Nu le opri tremurul
Așa se vor elibera
De dorul obrajilor tăi!

6 comentarii:

  1. Taci , tu Mititico !
    Iar incepi ?!
    Ti-am spus sa astepti pana la vară ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Stim amandoi ...10 noiembrie 2014, 19:39

    Stiu ... Asa a fost sa fie !
    Ne vom cauta in toate vietile in care vom mai trai ...
    Poate ne vom regasi , altfel la ce bun atatea asteptari , sperante , iluzii ?!
    Dincolo de toti si toate , vom ramane doua suflete pereche !

    RăspundețiȘtergere
  3. Stim amandoi ...10 noiembrie 2014, 19:53

    " Zece intamplari ciudate te-au adus in cale ,
    Zece pictori se tot mira cat esti de frumoasa .
    Zece vieti de-as sta cu tine - tot ar fi putine ! "

    RăspundețiȘtergere
  4. Matale esti, domnule Semaca? Sunt eu, Lascarica, evident!

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!