vineri, 19 aprilie 2019

Scrisoare inimii mele


Draga mea inimioară
Îți scriu din nou, pentru a mia oară
Vreau din nou să te sfătuiesc
Dar mi-este teamă să nu te rănesc

Ți-aduci aminte când neostenită
Băteai pentru un suflet
Și chiar și chinuită
Nu te puteai opri?

Eu te-am rugat să te gândești
Dacă tot sângele pe care îl pulsezi
Ajunge-n venele la care tu visezi
Mi-ai spus timid că ești îndrăgostită
De-acea ființa care
Prin visare
Îți creşte pulsul dintr-o respirare
Ca simți că energia pe care o consumi
Merge în universul celui ce tu admiri
Și că n-ai accepta, chiar și pentru o clipă,
Să nu bați pentru dânsul, așa cum ești tu, mică

I-ai dat și energie, i-ai dat și puls și sens
I-ai dat întreaga lume, întregul univers
I-ai dat voință, suflet şi i te-ai dat lui toată
Acum tu inimioara, ești cam debusolată
Că el trăiește bine, cu sângele din tine
Iar tu, mico, naivo, știi doar că nu ți-e bine
Știi că ți-e greu adesea să mai bați negreșit
Pentru un suflet care îți pare împietrit

Deci, dragă inimioară, te rog primordial
Să bați şi pentru tine,
Că-n această poveste, cu zmei, cu feţi şi zâne
Doar eu sunt pentru tine,
Singurul personaj și cel mai principal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul tău este important pentru mine!