Ziua 3

M-am trezit cu un gust de apa clocita in gura. Langa pat zac împrăștiate cutii de bere, foi mototolite, o scrumiera plină ochi de mucuri vulgare. Toată camera mi se pare vulgara, parca ar fi o femeie ușoară beata, cu saliva curgând-i pe la colțul gurii. Am nevoie de aer și de lumina. O sirena de salvare duduie ca o locomotiva stricata. Probabil mai moare cineva chiar acum. Salvarea va ajunge prea tarZiu. Pana ieri fatalitatea produsă de traficul imposibil din București îmi producea durere. Acum ma lasa rece. La naiba, oamenii mor. Plantele mor, animalele mor, totul moare. La naiba cu moartea asta. Eu sunt viu!

In baie aceeași atmosfera de bar ieftin rablagit. Simt ca e momentul sa ma bărbieresc. Am un tub cu spuma, dar de când nu l-am mai folosit, a făcut un dop tare. Spuma nu iese. La naiba, dau cu lama așa. Am fata plină de tăieturi, sângele curge de peste tot. Dar îmi place ce văd in oglinda. Îmi amintesc ca aseară nu am băut. Am adormit zâmbind, cu gândul la Frosina. La naiba, ce nume urat. O s-o întreb dacă ii pot spune Frezia. Freziile sunt atât de delicate. Nu putea sa aibă și ea un nume normal? Ioana, Elena, Ana, Madalina. Totusi nu, nu putea, ea nu e o femeie normala. Radea ca proasta când ar fi trebuit sa ma pocneasca.

Ajung la editura Vis in scurt timp. Scurt, lung, naiba știe cât a trecut, dar parca am zburat. Constat ca-mi tremura degetele pe sonerie. Deschide...Frosina!

Îmi pare ca-i o zâna. E ireal de frumoasa cu parul ca o matura, cu bluza asta multicoloră, ca o ie nespălată.

Și ea rade ca proasta. Rade isteric. Eu stau. Acum eu sunt prostul.

- Frosi, tactu’ veni?

- Da, va așteptam de azi dimineața.

- Acum e dimineața, fei urato!

- Acum e spre seara. E deja 5.

Avea dreptate. Ceasul din perete arata 5. Unde naiba am pierdut atâta timp?

Prietenul meu din studenție iese din livingul demodat, prin cele 2 uși înalte de 3 Metri care-l despart de anticamera. E la fel de șarmant, înalt, bine îmbrăcat, sprâncene groase, ținuta atletica, fără pic de burta, mers impunător, drept și apăsat. Ochii ii par umeziți, dar probabil mi se pare. Ma îmbrățiseaza scurt și ma invita in salon.

- știi, iubitul meu prieten, economia nu duduie...

- Nu vreau bani

- Dar ce vrei? Pe Frosina nu ți-o dau. E viața mea, cea mai deșteaptă, frumoasa și sensibilă făptura de pe planeta.

Nu cred ca e un moment potrivit sa-l contrazic. Începem sa depănăm amintiri. Radem copios. La un moment se oprește din tot și deschide dosarul cu care venisem și-l lăsasem neglijent pe masa.

- iubitul meu Doru, cartea nu se mai vinde. Cu atât mai mult povestea de iubire. Tinerii nu mai citesc. Ai mai văzut tu tineri citind in metrou, in parc?

Dau sa-i răspund ca da, chiar alaltăieri in parc ...dar ma întrerupe brutal.

- nu te pot publica!

- nu este un roman de iubire. La naiba, Eusebiu, ma știi, nu am fost niciodată un romantic. Este o satira politica.

- Satira politica???!!! Izbucnește eusebiu. Tu nu trăiești in România? Cine citește satira politica? Numai burghezii, iar aia s-au dus toți, unul câte unul. Ba in America, ba in cimitir. Adu-mi sânge, crime, violuri, bancuri sau pilde ieftine. Alea se vând.

- Pai de unde sa-ți aduc? Nu sunt jandarm, sunt scriitor.

- Vino mâine cu ceva suculent. Și te fac un Cărtărescu in 3 luni.

- La naiba cu Cărtărescu. Cărtărescu nu scrie ce spui tu.

- Nu, dar el poate scrie la comanda. Uite, am un prieten politician. E in pușcărie de 2 ani. Trafic de influența, mita, ceva ușor, 3 ani și 8 luni cu executare. I-au fabricat un dosar și l-au închis. Are și el familie, copii frumoși, nevasta cu botic lucrat, puțin Botox in buza de sus, puțin hialuronic in obraji. Mai are nevoie de 2 cărți. Ceva ușurel, una despre creșterea melcilor in apartament și una despre ciuperci, sa zicem. Dai și tu un google pe internet, faci 2-3 traduceri, mai bagi 1-2 metafore și scoatem băiatu’ de la zdup. Ce zici? Te umpli de Armani in tot șifonierul. Ai și tu nevoie de o cămașă adevarata, cu butoni de firma.

- Eusebiu, ma știi, nu ma vând pe 2 lei.

- Nu??!! Dar pe cât? Vino mâine. Gândește-te, te fac vedeta din ratat. Și ajuți și tu un suflet nevinovat. Hai, du-te acasă, bea ceva tare și scrie bine, așa cum trebuie, lasa satira politica, pt aia îți trebuie geniu...știi tu.