Cafeaua

 

Te voi aștepta cu cafeaua făcută
Dezbrăcată de vise și iluzii,
Nerăbdătoare și tăcută.

Te voi aștepta cu cafeaua fierbinte,
Învolburată în trăiri, 

dar cuminte

Te voi aștepta cu cafeaua
În ceașca cea mov turnată.
Mă vei găsi timidă
Și sumar îmbrăcată.

Te voi aștepta cu cafeaua făcută:
Fierbinte,
Cuminte,
Visătoare,
Tăcută...

Zbor

 

 

La fiecare aripă ce îți va crește
Eu voi sta lângă tine
să-ți pictez cu grijă
pană cu pană!
Te voi învăța să zbori
Și-ți voi pune-n versuri
Văzduhurile!

Cântec pentru tine

Să nu mă dai de gol vreodată
Cum te iubeam, precum o disperată
Să nu dezbraci povestea noastră
De fantezie și visare
Va deveni banal poem
Dintr-o nebună si-un boem

Și sa nu povestești de noi

Cum râdeam plânși ori plângeam goi
Precum nebunii ne-încuram
Desculți în iarba ce-alergam

Nu, să nu spui nimic de noi
E farmecul poveștii noastre
Când toții iubiții-s fericiți
Că într-o zi s-au cununat
Povestea noastră e tabu
Căci noi nici nu ne-am sărutat

Să nu mai dai de gol vreodată

Că fericirea mea sublimă
A fost să te am doar în vis
Iubirea noastră minunată
Făcut-a din iad social

un ideatic paradis

Tu m-ai dorit doar în visare
Eu te-am avut în poezie
Iubirea noastră virtuală
E-o ireală feerie...

Te rog, tu să nu spui nimic de mine
Și îți promit că eu voiaminti de tine
Doar într-o scurtă melodie...

Rochia verde precum ochii tai

Azi mi-am pus rochia verde

Am devenit pădurea în care ne-am pierdut cândva
Vântul mi-a suflat aripile
Printre frunzele zburătoare
Mi-am amintit cum mă priveai:
Gândurile tale îmi atingeau pielea
Într-un vers incolor, fără rimă
Gustul buzelor tale
Curgea izvor sub pleoapele închise în visare
Mi-e dor de poteca noastră uitată în preistorie
Mi-e dor de atingerea timidă
Și de îmbrățisarea imaginară și fără de cuvinte
Mi-am pus rochia verde
Pentru că mi-e dor
De culoarea ochilor tăi!

Păcat

Dorință perversă ne trece prin minte
și trupul privește inert sau mirat
de unde atâtea povești și veșminte
pentru-un păcat și un gând necurat?

Visam să trăim, trăim din visare
o dulce otravă-i aceasta dorință
Din gânduri obscene ne facem splendoare
Deși știm că ce vrem nu e cu putință!

Ispita e dulce, dulce-n păcat
Cearșafuri prelinse sub piele pe pat
rămân mărturie dorințelor care
lipite-s-au pervers într-un act...

Îmbătă-mă cu tine

Toarnă-mi puțin vin roșu în pahar
De-acela dulce și puțin amar
Să-l simt ca pe-un sărut, neliniștit
Nerăbdător, cumva nedeslușit
Așa-mi doresc să simt a ta beție
Ca o dulceață, precum apa vie

Intensitatea privirii tale verzi
S-o simt dintr-un pahar, așa cum tu mă vezi
Să intuiesc printre papile expandate
Intențiile unei atingeri prea puțin vinovate
Așa intenționez să gust din tine
Cu sete și durere și fără de rușine

Și-n vinul roșu ce mi-l torni în sânge
Să-mi pui savoare din sufletul ce-ți plânge
Așa te voi gusta și te voi devora
În fiece celula să simt aroma ta
Toarnă-mi acum vin roșu in pahar
De-acela dulce și puțin amar.

Îmbătă-mă cu tine!

Visul meu

Am un singur vis:
să-mi pierd cumpătul
în iubirea ta!

Chiar atunci, chiar acum,
mi-am pierdut rațiunea
în sărutul tău!

Marinari ai propriilor vise

Cerul privește prin mare furtuna

Furtuna cea grea, cu vânturi turbate

Și marea cea neagră, geme nebună

De-atâtea dureri în valuri vărsate

Privește în mare și plânge din nori-șieși

Cu lacrimi sărate, uneori înghețate

Ploaia îi cade precum blestemul

Pe marea cu multe vapoare-necate

Vă plânge și cerul, vă plânge și marea

Vă plânge întreg universul

Pe voi marinari ai propriilor vise

Cu vâsle-speranțe și-n păr cu meduze

Oglinda

Mă uit în oglindă și tac
Ochii mi-s grei
Privirea-mi se tânguie
Zdrobită pe urme pe care
Cu greu mă încumet să calc 

Pe piele crescutu-mi-au solzii tristeții
Tot mai tari, mai bine definiți
După fiecare încercare
De trântă cu nămeții 

E ciudat cum mă văd în oglindă, 

dar nu plâng 

Oglinda reflectă

Ce pot eu în suflet să strâng 

Ma-ncovoi
Și mă strâng
Oasele dor,
Aripi îmi stau istovite în spate
Însângerate
Și aplecate.
Au zburat milioane de ani
Pentru dreptate 

Nu-s prea frumoasă,
Nu-s nici prea urâtă
Sunt obosită
Încercănată și ciufulită
Nu ies din lupta, rămân temerară
Brațele încă au o putere bizară

Mă uit în oglindă și tac
Așa ciudată cum sunt, mă plac!

Lumină

În noaptea care va să vină 

Va fi lumină

Multă lumină

Oamenii pare c-au învățat

Să își ridice mâinile

Să își deschidă pleoapele

Să-și înfrunte destinele

Să-și înfrângă temerile

Să-și strige neputințele

Să-și părăsească temnițele

Să-și rupă lanțurile

Să-și cânte dorurile

Cine le vrea întunecime

Tot în întuneric va muri

Căci tot ce le-ar fi fost lumină 

Pe sclavii toți îi va-învii

În noaptea care va să vină

Lor în sfârșit

le-or da lumina!