vineri, 4 ianuarie 2008

I miss you so much!


I miss you, I miss so much! Atât de profund sună în limbă engleză. Când eram în clasă a V-a am învăţat la limbă romană că nu există corespondent în nicio limbă a lumii pentru cuvântul "dor”. Câteodată mi se face îngrozitor de dor de anumite persoane, de anumite lucruri, gesturi. Mi-e dor de mor, îmi vine să ies în stradă să strig "mi-e dor de tine, mor de dor de tine!”. Ştiţi ce e ciudat? Nu mi se face dor de o singură persoană. Sunt persoane toatal diferite, care au apărut în viaţă mea în timpuri diferite, în împrejurări total diferite, chiar aiurea câteodată. Mi-e dor de pildă, de colegul meu de bancă din liceu, de care niciodată nu mi-a plăcut, însă pe care acum l-aş îmbrăţişa cu patimă. Mi-e dor de diriginta din gimnaziu, care mi-a dat o palmă odată pentru nu mai ştiu ce. Mi-e dor de o fostă prietenă cu care mă certam tot timpul. Mi-e dor de unii băieţi care s-au ţinut după mine şi pe care eu i-am respins. Cel mai dor însă mi-e dor de bunica mea care nu mai este şi de câinele copilăriei mele care a murit când eram în anul I de facultate. Mi-e atât de dor încât când merg la ţara, plâng pe ascuns să nu mă vadă cineva... Îmi amintesc ochii lui plini de bucurie de fiecare data când mă vedea, îmi amintesc mărimea lui impresionantă, încât atunci când îl luam în braţe mă acoperea cu totul, îmi amintesc blana lui lungă, ca o lână, albă cu negru. Şi-mi amintesc cum mă trăgea cu sania iarna şi cum mă asculta cu botul pe labe când îi povesteam desprea iubirile mele copilăreşti. Mi-e dor de marea din copilărie, rece de mi se făcea pielea găină sau caldă când înotam în ea noaptea, pe luna plină, în timp ce afară ploua mărunt, de vară. Mi-e dor de norii albi din zilele fierbinţi de vară la care mă uităm stând pe spate pe iarbă proaspătă, în timp ce vaca păştea liniştită. Mă uitam ore în şir la ei, fiecare norişor ţesând pentru mine o imagine, un animăluţ, o literă, un gest. Mi-e dor de păpuşile cărora la dădeam să mănace şi note în carnete de note tăiate şi legate precum cele adevărate şi de rochiile extrem de scurte pe care le concepeam eu şi mi le cosea mama. Mi-e dor de nopţile albe din timpul facultăţii în care mai mult fumam şi beam cola, decât învăţam. Mi-e dor de gândacii din camera de cămin, pe care i-am ţinut într-un borcan ca să văd câţi pui fac odată. Mi-e dor de bara rece din tramvai pe care mi-a rămas mână lipită în prima iarnă în Bucureşti când am simţit pe pielea mea cele -20 grade. Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor. Mi-e îngrozitor de dor de tine. De aceea îţi spun, cu lacrimi în ochi: "I miss you so much"!”

6 comentarii:

  1. of, știu cum e când ți-e dor ...

    RăspundețiȘtergere
  2. :)... vrei sa-ti spun ceva? nu mi-e dor de cineva anume, poate tu la asta te-ai gandit. am intrat pe blogul tau si am vazut ca suntem vecini de cartier :) am mai vazut ca iubesti si ti-e dor... sau m-am inselat? mie mi-e dor si atat. de nimeni in mod special, de orice si oricine in general. si mi-e atat de dor... dar cred ca intelegi oricum...

    multmesc pt comentariu. primul comentariu :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa si interesanta viata ta.
    Te respect pentru ceea ce esti si pentru ceea ce faci (ma refer la meseria de arhitect - foarte frumoasa). I'm so sorry for your DOG. Sper sa tinem legatura (Alex).

    RăspundețiȘtergere
  4. @alex: bine ai venit! multumesc! si eu sper sa tinem legatura.

    RăspundețiȘtergere
  5. I-ați mai întâlnit pe vechii profesori din școala generală?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe unii da, pe unii nu. :) Diriginta a fost cea care mi-a insuflat dragostea pentru matematica si cea care mi-a schimbat radical cursul vieții. :)

      Ștergere

Comentariul tău este important pentru mine!