duminică, 1 mai 2011

Un cutremur


Nu am reuşit să dorm decât după ora 5.30. M-am întors de pe o parte pe alta, am aţipit de câteva ori şi am visat foarte urât, mi-a fost frig, mi-a fost cald, mi-a fost greaţă...Uneori treci prin stări pe care nu le poţi înţelege, se întâmplă ceva, undeva mult mai departe de fiinţa ta şi de trupul tău. Nopţile în care nu dormi, sunt bune momente pentru analiză, pentru a-ţi pune întrebări şi a încerca să găseşti răspunsuri, pentru a înţelege ceea ce ziua nu reuşeşti. A fost un bun prilej şi pentru mine dar, am fost atât de agitată încât nu am ajuns la nicio concluzie. Prin urmare frământările mele au rămas aceleaşi, răspunsurile nu le-am găsit.

Am deschis ochii, m-am uitat pe pereţi, m-am întins, m-am ghemuit, am numărat oile. Nimic. Nu am putut şi pace. La 5.24 s-a produs evenimentul: cutremurul.

Un cutremur te smulge din viaţa ta normală. Din rădăcinile în care ai stat atât de bine ancorat. Te deviază, te aruncă dincolo de traiectoria ta, te dezechilibrează. Un cutremur te poate ucide. Sau dacă nu te ucide, te sugrumă, te umple de răni, de sânge şi de praf. Te tăvăleşte, te rostogoleşte pe o pantă abruptă, te loveşte până îţi rupe carnea, te schingiuie. Un cutremur te distruge.

Unii mai au puterea să-şi revină după un cutremur. Alţii rămân în agonie, ţintuiţi la pământ, până mor. Alţii refuză să mai deschidă ochii şi mor înainte de a li se scurge tot sângele din corp.

Dar cei care supravieţuiesc, sunt cei care au puterea s-o ia de la capăt. Sunt cei care mai pot privi înainte, care-şi înfrunta destinul cu curaj. Sunt cei care-şi asumă greşelile, regretându-le sau nu. Cei care recunosc, cei care plâng şi care-şi cer iertare. Cei care vor să supravieţuiască şi să trăiască mai departe. Sunt aceia pentru care cutremurul este un prilej de a se repune pe traiectoria firească, pe drumul lor normal în viaţă. Cei pentru care cutremurul este doar o eliberare de energiilor negative acumulate. Precum un vulcan, care, după o indelugata fierbere şi o explozie dureroasă, se linişteşte şi tace, ducându-şi aceeaşi viaţă în continuare, în pace şi înţelegere, lăsând în urmă fără regrete cenuşă şi morţi. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Pentru supravieţuitorii unui cutremur, toată stima. Pentru ceilalţi, tot regretul...

După cutremur am adormit... într-un dulce somn al resemnării.

2 comentarii:

  1. cutremurul ca si echilibru...
    si Pamantul are nevoie de din cand in cand sa- si trosneasaca oasele,sa se intinde,sa caste...
    haina de pe umerii lui , mai aluneca din cand in cand...
    are si el voie sa se scarpine la bubitele iesite acum cateva mii de ani ... boala grea... homosapiens... o sa treaca repede ,au avut si altii...

    RăspundețiȘtergere
  2. :) da, o sa treaca. asa cum se lasa linistea dupa fiecare fenonemn natural distrugator. linistea si tristetea...

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!