Licoarea beției mele

te-aș sădi din butași de viță de vie
cea mai nobilă dintre soiuri
în grădina plină de trandafiri
și te-aș uda cu sudoarea mea
în zilele toride de vară
când soarele ți-ar pârli frunzele

iar toamna, dintre frunzele tăcute
te-aș culege ciorchine cu ciorchine
și într-o sită țesută din fire de aur
ți-aș strivi boabele vișinii cu tălpile goale

sucul tău, dulcele tău suc
l-aș turna vin purpuriu într-un pahar cristalin
și te-aș sorbi, picătură cu picătură
ca să-mi potolesc setea de tine
dacă aș reuși să te rodesc,
te-aș face licoarea cu care m-aș îmbăta...

câtă savoare!