Mi-ai uitat nebunia?

 

 

mi-ai uitat nebunia?

mi-ai uitat lacrimile ce le strângeam în vase transparente când erai departe,

pentru a-ți spăla obrajii cu ele când te regăseam?
mi-ai uitat zbaterile sinucigașe în care mă tăvăleam când te asteptam,

urmate de rătăcirile pline de nebunia zborului fără aripi atunci când veneai?

și nopțile în care-ți scriam poezii interminabile, fărăa rimă, fără logică, fără început și fără sfârșit,

dar pe care tu le înțelegeai ataâ de bine, pentru că ma citeai pe mine... le-ai uitat?

mi-ai uitat fericirea zdrobitoare ce mă cuprindea când te aveam langa mine?

și focul ce ardea în mine când ma atingeai? și fiorii vizibili din pielea subjugată de atingerea ta atât de rară și de întâmplătoare?

ai uitat toate acestea?

te blestem să nu uiți nebunia cu care te-am iubit și să ajungi și tu să iubești așa!