Ingerul blond

După ce soarele a rupt bucăţi din razele lui, le-a pisat bine şi pulberea ţi-a aruncat-o în păr, el însuşi este invidios pe frumuseţea ta.

După ce vântul s-a jucat prin zulufii tăi, stă şi râvneşte acum la rotocoalele rezultate.

După ce nisipul ţi-a mângâiat pielea şi marea ţi-a simţit mirosul, valurile se vor colorate precum smaraldele ochilor tăi.

Natura te-a făcut mai frumos decât ea, iar cu creaţia ei cel mai mult se mândreşte mama ta.

Moartea iubirii

Simt că mă sting de dorul tău...
şi simt această depărtare
ca o menghină ce-mi strânge sufletul.
Stau în camera aceasta obscură
a gândurilor nemiloase şi negre
şi-mi simt lacrimile uscate
cum îmi tăie faţa ca nişte lame reci

Simt sfârşitul cum se apropie,
sfârşitul acestei iubiri nemaisimţite...
Se apropie şi eu mă împotrivesc
pentru că vreau să te iubesc infinit.
Simt oboseala aşteptărilor prelungite
cum îmi sfâşie trupul şi sufletul.

Simt moartea sentimentelor nepreţuite
şi mă uit neputincioasă cum se zbat
să mai supravieţuiască încă o clipă.
Mă doare plecarea firească a lor
şi întind mâinile să le prind, să le opresc
şi să le pun în locul lor cald din sufletul meu.

Dar e târziu, e noapte şi eşti plecat demult.
Si creierul şi inima şi sufletul meu,
toate se împotrivesc să le salveze.
Cât de mult te-am iubit şi cât am sperat
că iubirea pentru tine nu va muri...
Cum voi trăi eu fără iubirea pentru tine?

Cere-mi orice!

Poţi să îmi ceri orice
de bună voie îţi voi da ce-mi ceri

îmi vrei vederea? ia-o!
îţi port în suflet chipul
şi îmi ajunge atât cât l-am văzut
două mărgele albe,
pline de strălucire
ţi le trimit din stele
să simţi poveşti cu ele

îmi vrei iubirea? toată e a ta
doar pentru tine am simţit-o
şi am trăit-o numai întru tine
ţi-o pun în plicuri albe
când simţi că nu faci faţă
la răutăţi absurde
deschide primul plic
iubirea mea-ţi va stinge
durerea pic cu pic

vrei trupul meu?
în întregime e al tău
poţi să îl ţii de schimb cu-al tău
şi să te foloseşti de el
când vei îmbătrâni
şi nu vei mai putea să mai alergi
agaţă-te de-al meu şi vei pluti
şi orice pas va fi mai puţin greu

poate-mi vrei suflul? ia-l!
am respirat destul
de crezi că nu ai aer
deschide gura, inspiră-mă profund
tot oxigenul meu l-am pus într-un balon
şi ţi-l trimit pe aripi de speranţă
când te ucide munca sau boala sau mânia
ia-mi suflul si astfel vei reveni la viaţă

vrei viaţa mea? este a ta
din clipa-n care m-am născut
poţi dublu să trăieşti acum
oricând vei obosi de-alergătură
întreaga mea trăire
va face din ocol o scurtătură

un singur lucru nu îţi dau
de-mi ceri: visele mele
le-am închis bine
nu poţi să mi le iei
oricât de mult le vrei

Până la moarte şi dincolo de ea

Când vei simţi durerea mai mare decât este
Când vei vedea că cerul coboară chiar pe tine
Cu tot ce-i greu într-ânsul te bate, te loveşte
Abia atunci mă strigă şi cheamă-mă pe mine

Când vei simţi că pleacă din tine ultima suflare
când vei cădea pe spate izbit de neputinţă
Nu te grăbi să mori, respiră, ai răbdare
Iubirea mea cea sfântă o dau pe-a ta căinţă

Şi-atunci abia ştii-vei că ai dispreţuit
Ce-aveam mai viu în mine şi că nu ai crezut
Durerea-ţi de atunci va fi crudă poveste
Când tu vei vrea sa mori EU îţi voi da de veste

Voi stă însă cu tine, de-acum pan' la sfârşit
Şi îţi voi strânge mâna ce-atâta m-a respins
Nu îţi port duşmănie pentru tot ce-ai rănit
Ce ai aprins în mine voi veni să-ţi dau stins

Mai vreau

Mai vreau să te caut
prin ţărâna aburindă
s-o scrijelesc cu unghile
până ce-i simt rădăcinile încâlcite

Mai vreau să te caut
printre stelele fermecate
să le privesc lăcrimând
până-mi sângerează privirea

Mai vreau să te caut
prin vântul nestăpânit
să mai iau la trântă cu el
până-l transform în adiere

încă mai vreau să te caut
printre şoaptele pierdute
să mă cert cu ele până ce
vocea-mi se va desprinde de gât

Mai vreau, încă mai vreau
dar simt că am obosit...

Mă voi întinde pe pământul crăpat
si voi privi stelele căzătoare,
mă voi usca sub vântul nemilos
şi-mi voi aminti totul...

până când pământul de sub mine
va rodi de la lacrimile mele

până când vijelia din jurul meu
va deveni boare si va mângâia
florile care vor rasari si vor creşte

până când stelele acestui univers
se vor topi odată cu el
în gaura neagră ce va urma...

Nu mă mai căuta!

Nu mă mai căuta în norii
ce-şi plâng tunând durerea
îneacă-te pe fundul zării
şi ia-ţi cu tine şi tăcerea

Nu mă mai căuta în cerul
ce-şi afişează nesfârşirea
fereaca-ţi într-o cuşcă dorul
şi dragostea şi fericirea

Poţi să le ţii doar pentru tine
eu nu le vreau, sunt interzise
trebuie să ştii că îmi e bine
şi toate rănile-s închise

Nu mă mai căuta prin pagini
create numai pentru tine
rezumă-te la pale margini
de cărţi neutre şi puţine

Doar uită-mă acum, îţi spun
c-am început să mă topesc
tot ce a ars, acum e scrum
să nu mă cauţi îmi doresc

Căci te urăsc în disperarea
durerii aspre şi nedrepte
minciuna ta a fost cântarea
unei poveşti de-amor perfecte

Aşa că mergi pe drumul tău
vezi-ţi de viaţa ta corectă
gândul la tine-mi face rău
când vei striga, voi fi absentă

A mai apus o stea

Ai ales nemarginirea... De ce-ai plecat din viata noastra?





"Vreme trece,vreme vine
Nici o veste de la tine
Si parca-ar sta in loc
In lumea mea
Viata si noroc

Vreme trece,vreme vine
Doru-si bate joc de mine
Dar n-am ce sa alerg
Cum s-a intamplat
Eu nu pot sa-nteleg

Refren:
De ce,de ce-ai plecat din viata mea
Nu te-ai gandit ce lasi in urma ta
Ce loc pustiu ce amintiri nepieritoare
Vei lasa si vei avea
De ce,de ce-ai plecat din viata mea
Facandu-mi dragostea povara grea
Ducand cu tine ne-mplinirea de o clipa
Pentru ce si de ce

Vreme treci,vreme vine
Gandul nu-i mai bun cu mine
Dar nu pot sa aud
Din visul meu,amintirea ta

Refren:
De ce,de ce-ai plecat din viata mea
Nu te-ai gandit ce lasi in urma ta
Ce loc pustiu ce amintiri nepieritoare
Vei lasa si vei avea
De ce,de ce-ai plecat din viata mea
Facandu-mi dragostea povara grea
Ducand cu tine ne-mplinirea de o clipa
Pentru ce si de ce"

Andor

Andor te strig
şi tu treci mai departe ca şi cum
nu acesta ar fi numele tău
Îngenunchez pe urmele tale
şi-mi arunc lacrimile peste
florile strivite de paşii tăi,
dar nu mai au puterea să le-nvie

Andor iţi pronunţ numele
dar parcă aparţine altei fiinţe
de parcă tot ceea ce există
în acest univers n-ar mai avea un nume
îmi sugrum vocea ca să pot tăcea
si ca să nu-mi mai auzi strigătele
pentru a putea adormi liniştit

Andor ? Te cheamă Andor ?
am tresărit şi am deschis pleoapele
am văzut tavanul negru pe care pâlpâia
lumina unei stele uitate ne-apuse
A fost un vis doar, un coşmar
Pe tine te cheamă altfel
şi răspunzi mereu strigărilor mele

Când vei pleca

Când vei pleca nu trage uşa după tine
ca timpul dintre noi să zăbovească
să ne privească sec şi să nu ştie
de e momentul să intre sau să iasă

Las-o deschisă, este ca o poartă
pentru acestă clipă dintre noi
ce stă încremenită ca o hartă
cu căi necunoscute şi cu acces greoi

Aceste contratimpuri duşmănoase
se interpun secundelor pustii
ce sapă-n mine şanţuri dureroase
la fiecare pas cu care ştii să pleci şi nu să vii

N-atinge lemnul uşii transparente
las-o aşa deschisă-nspre tăcere
ascultă-mi doar strigarea şoaptelor stridente
ce abia-ţi îngaimă romanţă de durere

Lasă deschisă uşa atunci când vei pleca
o voi închide eu mult mai târziu:
atunci când suferinţa mea va abdica
de la râvnitul piedestal roziu.

Simţi?

Simţi?
Simţi cum de fiecare dată când închid ochii
şi-mi aşez capul pe pernă
mi te închipui un fulg moale
şi-mi fac palmele căuş
şi ascund în ele minunăţia aceea albă
fără greutate?

Simţi?
Simţi cum privirea mea
îţi cuprinde fiinţa
şi te transformă în imaginaţia mea
într-un fum sau într-o adiere
şi irisul meu te îmbracă
într-o culoare şi te ascunde
în spatele pleoapelor închise?

Simţi?
Simţi cum buzele mele
iau forma respiraţiei tale
şi-ţi sorb cu nesaţ
aerul expirat de tine
şi-l ascund în spatele cuvintelor
cu care ele se joacă?

Simţi?
Simţi cum creierul meu
îţi ia chipul nedefinit
şi ţi-l transformă într-un glob de lumină,
ţi-l împresoară ca pe un cocon în fire de mătase
şi-l ascunde dincolo
de lumea acestei realităţi?

Simţi toate astea?