Ca tine, ca mine

îmi deschid ochii în același timp cu inima
și simt mângâierea ta balsamică
precum în visul abia sfârșit
mi-ai mărturisit că și tu m-ai visat
și tot ca mine ai simțit aievea
mângâierile

mă surprind adesea copiindu-ți gesturile
de parcă aș fi tu pierdut în rutina zilnică
și tu-mi recunoști faptul
că ai descoperit în oglindă dimineața
privirea mea

ca și tine mă bucur de soarele fierbinte
și de lumina orbitoare a stelelor
ca și tine tresar la muzica bună
și râd la glume copilărești

ca tine îmi întind brațele și simțurile
adulmecând iubirea
sperând constant c-o voi găsi
ca mine te întinzi spre universul
născător de miracole

Te las în pace

Să te las în pace! 

Aceasta ți-e dorința? 

Ascult ceea ce simți

și înțeleg că minți! 

Dar o s-o fac, 

Așa cum tu îmi ceri. 

Îmi iau penelul 

și caietul 

și inelul

Ce mi le-ai dat

și am plecat 

Departe, într-un alt regat.

Te las în pace!

Sunt sigură că știi ce faci 

Ești mare specialist în raci 

Știi că-i mai bine sa îi ții departe 

Te las, e clar că ai dreptate. 

Să nu te răzgândești, căci eu

Te-am scos mereu în drumul meu 

Tu doar l-ai ocolit 

Doar un moment n-ai vrut să stai 

Deci, hai! 

Haide să plec și să te las

De-acum sfârșește-al nostru dans 

E ca și cum nu ne-am văzut

și nu ne-am cunoscut.

Te las în pace. 

E tot ceea ce vrei,

Din mine doar atât mai poți să iei: 

Un ultim c-o să plec regret 

Rămâi cu bine! 

Eu chiar plec...

Stranie întâlnire

piciorul meu stă sprijinit pe piciorul tău
ce frumos îți alintă degetul mic de la piciorul stâng
                                         călcâiul tău drept
și genunchiul meu
când dansează rotund pe coapsa ta
tresaltă în interior, înfiorat

palmele mele stau întinate pe pieptul tău
scurgându-se languroase printre firele energice
iar cotul meu
când îți atinge unghiular talia
freamătă în șoaptă, înfrigurat

ce stranie întâlnire
piciorul meu cu coapsa ta
cotul meu cu talia ta
buzele mele cu tâmpla ta
vocea mea cu sufletul tău

în zori
strabate prin perdele palide
ecoul întâlnirii
și fantezia sărutului suflat

Cântec de păpădie

http://youtu.be/qTHTzD4pZGw

Ninge în iarnă nebună

Azi ninge din nou ca atunci 

Cu fulgi moi, delicați și uituci,

Nu știu c-au mai fost pe la noi de curând.

Ți-amintești? Tresăreau și săreau surâzând! 

Azi ninge din nou ca-n povești,

Albicios și profund îi privești.

Poposesc nepoftiți pe trei gene răzlețe,

Scurgându-se mai apoi peste noi cu noblețe. 

Azi ninge frumos ca atunci 

Când voiai în zăpadă să-ți culci 

Trupul tău, ochii tăi și o mână

Ninge ca-n cea iarnă. Ce iarnă nebună!  

sursa foto: http://favim.com/image/355806/

Negru pe alb

Îmi ceri dovezi, nu vorbe 

De parcă vorbele mele 

N-ar putea fi acele mici pergamente

Pe care le faci sul și le vâri în liniște 

Pe rafturile sufletului, printre manuscrisele învechite 

Îmi vrei faptele și nu promisiunile

De parcă visele mele în care tu ești

Personajul principal 

N-ar putea fi subiectul unui 

Roman inspirat de dragoste 

Pe care l-ai citi pana la plângere 

Îmi vrei trupul și nu sufletul

De parcă respirația mea

Nu ți-ar putea umple pieptul 

Cu senzații incredibile de împlinire 

Atât cât să-ți simți inima

Bătând pentru alta ființa 

Vrei totul scris cu negru pe alb 

De parcă poeziile mele 

Ți-ar fi scrise cu cerneală roșie

Și nu cu buricele degetelor 

Din care îmi picură

Iubirea pentru tine 

Cântec de păpădii

Când păpădiile se nasc în noi
Ne cresc în palme puf și ploi
Prin ochi ne zboară nori pufoși
Și aștrii ne trezesc voioși

Când păpădiile în noi învie
O lacrimă devine apa vie
Învățam zborul ca pe-un mers firesc
Călcăm pe orice stea din univers

Și ele dragele mici păpădii
Se nasc din trupul nostru ca niște copii
Și pe măsura ce-n suflet se-nmulțesc
Ușor de sub călcâie aripi albe ne cresc

Flori de iubiri fugare

Să nu pierzi florile ce mi le-ai dăruit 

Ți le-am lăsat în vaza umplută cu lacrimile mele

Sa strângi cu grijă petalele ce cad grăbit 

Pe masa ce ne-a suportat discuțiile nocturne 

Și tot polenul ce galben îți va plânge 

Să îl aduni ușor cu dosul palmei tale 

Să nu-l arunci, păstrează-l, că-n el strânge 

Marturisiri și șoapte-ale dragostei fugare

Și când frunzele arse și ele îți vor plânge 

Privește-le tăcut, căci ele cânta-n jale 

Acel moment în care iubirea laș îți fuge 

Ai grija de-aste flori frumos mirositoare 

Să n-arunci flori născute de-atâta încântare 

Căci chiar din clipa asta ele au amuțit 

Ele îți reprezintă inspirata schimbare 

De-a vrea să dăruiești, nu doar de-a fi primit

Un simplu muritor

Nu vreau să-ți mai vorbesc despre ființă

Acea ființă-nvăluită în al tristeții fum apăsător 

Te-ar încărca poate peste putință

Te-ar transforma din zeu în simplu muritor 

Știu, dragul meu, ca ziulica toată 

Preocupat de transformarea mea devii 

Ești ca un cobai alergând-ntr-o roată 

Sperând că într-o zi liber vei fi 

Tristețea mea credeam că-n tine se-nfingea

Ca ghearele-ascuțite de fiare otrăvite 

Iar  plânsul meu deseori reușea 

Un zbor să il transforme în aripi istovite

Nu-ți mai vorbesc de mine și-aproape c-ai uitat 

Când veselia mea parcă viață-ți dădea 

Când am ales să plec, lăsându-te-ntristat

Știam că-n viața ta în curând va fi ea 

Acum nu vreau să-ți mai vorbesc de mine

Credeam că-n trupul tău se-aude pulsul meu

Deci lasă-mă să plec, rămâi cu bine

Acum ești simplu muritor, nu al meu zeu

Nu!

Să nu speri vreo secundă că te voi ierta

Te-am scos definitiv din inimioara mea

Du-te, nu reveni, nimic nu ai pierdut 

De-ai fi luptat puțin, nimic nu s-ar fi rupt.

Să nu visezi vreodată că voi uita ce-ai spus 

Ai vrut să pleci din lumea-mi, am privit cum te-ai dus

Tu ai ales așa, eu nu mă împotrivesc

Mă uit cum pleci și parca ușor mă liniștesc.

Și să nu crezi cumva că viața-mi se oprește

Ci dimpotrivă spun, ceva parca sporește 

Și parcă primăvara în iarnă dur s-a-nfipt 

Da, a fost o greșeala faptul că te-am zărit.

Te-am zărit, te-am ales și spui că te-am prostit,

Dintre noi doi însă doar eu m-am păcălit.

Tu nu simți ce simt eu, eu nu știu ce simți tu 

Mai bun decât un "da" e-un categoric "nu"!