Femeie, ești frumoasă!

femeie, ești frumoasă!

când ai umerii dezgoliți

nu inspiri la mister,

ci doar la deschidere 

chiar și atunci când îți arunci hainele furioasă

ești mult prea frumoasă ...

ai plâns. rimelul îți stă înșirat 

pe obrajii îmbujorați 

nu pari neajutorată, 

ci dimpotrivă, o luptătoare,

o amazoană grasă

dar ești, femeie, atât de frumoasă

degetele ți le sprijini deseori

pe genunchii obosiți 

fără să pari epuizată

pentru că tu ești vânjoasă

și precum o madonă

ești de frumoasă

caldă, aprigă, furioasă

leneșă, gospodină, geloasă

obosită, energică, furtunoasă

machiată, coafată, ori proaspăt îmbăiată

mirosind a mâncare, ori plăcut parfumată

perversă

mieroasă

languroasă

femeie, 

ești mult prea frumoasă! 

Mi-aduc aminte, mamă!

mi-aduc aminte, mamă,

ce piele fină aveai

când mă țineai în brațe 

și când mă mângâiai

cu degetele  fine 

în părul meu jucai 

și bucle lungi și dese 

în cozi le împleteai 

mi-aduc aminte, mamă

cum îți prindeam în palme  

obrajii tai 'nroșiți 

și-ți admiram în lacrimi

ochii tăi obosiți 

și azi mă uit la tine 

la fel de blândă ești 

cu unghiile-nroșite 

la fel mă îngrijești 

tot vorbe bune îmi spui 

la fel mă încurajezi 

c-atunci când eram mică 

și-nvățam să pășesc 

la fel ești de frumoasă

și anii parcă au stat 

la fel mă ții în brațe 

când forța mi-a cedat 

mă uit la tine, mamă

tu nu îmbătrâneşti

ci tu în suflet cald 

tot parcă-ntinerești

Vorbe goale

 

cuvintele de sticlă

se sparg în zgomot surd 

ramân împrăștiate 

în drumul lat și lung 

călcăm desculți pe ele 

sângele ne țășnește 

din tălpile rănite 

de vorbele grăbite 

unele vorbe sunt

prea frumos colorate 

alte par diamante

când le-asculți de departe 

altele-s lucitoare 

în luna ce răsare 

dar tot cioburi rămân 

tot vorbe seci și goale 

nu arunca cu vorbe 

de sticlă, transparente 

căci n-au esență-n ele,

din suflet nu-s venite 

de ți se sparg în cale

în drumul tău în viață

devin  cioburi tăioase 

și piedici odioase

și nu uita că vorba 

ce tu o spui cu ură

din suflet fără milă

toată seva ți-o fură

și te transformă-ncet

fără a-ți da tu seama

doar într-un ciob infect

Săracul

ban cu ban săracul strânge 

luându-și pâinea de la gură

nu cerșește, nu se plânge 

doar muncește, niciodată el nu fură

taxele și le plătește 

și-l respectă pe cel drept 

de-i de muncă, nu crâctește

doar ce-i legal e corect 

și iubește totu-n cale

șefi, părinți, învățători

dă răspuns fără-ntrebare 

toți copiii-i-s muncitori 

așa s-a născut, corect 

calea sa e adevărul 

și-i solemn și înțelept 

dar sărac, precum poporul

iar în crunta-i sărăcie
n-ar plânge măcar o clipă
este plin de energie
tot ce-i sfânt el întruchipă 

Foto: Jean-Francois-Millet -  Culegatoarele de spice

 

Trag după mine

trag după mine timpul 

e greu și-apăsător 

stă strâns lipit de mine 

oasele greu mă dor 

și parcă e-un blestem 

să nu mai scap de el

de tot ce-a strâns în el

iluzii, amintiri, regrete, insomnii 

le ține strâns de mine 

de pașii mei greoi 

acest timp nesătul

de clipe și de drum 

dar știu că va veni 

clipa în care timpul

va fi ușor ca fulgul 

când timpu-i plin de fapte 

triste și neîmpliniri 

stă precum bolovanul 

lipit de al meu spate 

și pașii-mi îngreună

și mintea mi-o sugrumă

dar când acest timp

e format din tandrețe, 

iubire, bucurie, zâmbete și dor 

greul ce-l duc în spate 

devine infinitul 

ce m-ajută să zbor

Se-ntâmplă în mine

Se-ntâmplă în mine frecvent,
chiar acum
e așa... ca un val, ca un fum,
ca o ardere-ușoară,
ca un scrum
e așa, cam așa,
nu prea știu cum să spun...

uneori mă topesc
mă trezesc
dintr-un somn prea adânc
parcă stau, parcă zbor,
parcă înot
și mă scurg, mă preling
peste trupu-ți perfect
și-s așa, nu știu cum,
ca o curgere către tine
sau cumva,
nu prea știu
cum să-ți spun

alteori cred c-adorm
dar nu dorm
am ochii închiși
dar parcă te văd
și parcă te sorb
și parcă îmi placi
parcă ai gust bun
nici nu știu
cum să-ți spun

se întmplă în mine frecvent
să te vreau și te-aștept
și chiar dacă mi-e greu să îți spun
se întâmplă în mine
acum!

 It often happens inside of my being

It often happens inside of my being
right now 
it's so ... like a wave, like a smoke, 

like a mild ignition, 
like ashes 
It's like this, pretty like this, 
like a pray 
I don't know 
how to say... 

sometimes I melt 
I wake up 
from a too deep sleep 
seems I stay, seems I fly 
seems I swim 
I drain, I drip 
over your perfect body 
and I am so, 
I don't know 
like a flow 
or somehow 
I don't really know 
how to tell you 

other times I think I fall asleep 
but I don't really sleep 
I have my eyes closed 
but it's like I'd see you 
and it's like I'd sip you 
and it's as I'd like you 
it's like you have good taste 
I don't even know 
how to tell you, so… 

It often 
happens inside of my being 
to want you and I'm waiting for you 
and even though it's hard to tell you 
It happens inside of me
It happens now, 
right now!

Epava

epava rămâne solemnă pe plajă
turiștii o văd, uneori o ating timizi
unii o plâng, alții o uită
epava se-ngroapă tăcută-n nisip
un pescăruș o iubește muțește
marea o spală în zori deseori
pescarul ignoră cerul ce cade
greoi pe epavă, din seară în zori
eu o privesc din nou doar uimită,
iar pensula-mi tremură-n suflet
vreau s-o surprind
s-o predau nemuririi
cum stă ea murind

ea tace și zbiară deodată, ca într-un scâncet
iar azi epava îmi cântă din nou
îmi spune povești fascinante,
se-aprinde pe pânză,
îmi naște culori,
să se nască se zbate

e-amiază acum
nisipul e umed
miroase a alge uscate de vânt
desculță tresar, dansez și îi cânt
epavei ce zace înfiptă-n pământ

Veșnicia

Oamenii făcuți unul pentru celălalt se nasc ori de cate ori este nevoie pentru a se întâlni. Contopirea lor este țelul suprem al veșniciei.

People who are made one for the other are born whenever needed to meet each other. Their merger is the supreme goal of eternity. 

Depresia

are gheare ca de fiară
și e neagră precum noaptea
cand te prinde, te doboară
e mai tare decât moartea

și nu poți lupta cu dânsa
în mintea ta se întinde
ca-n plasa te prinde-ntrânsa
de te zbați, nu se desprinde

cu cât plângi, e mai amară
peste tot îți doare corpul
e în tine, nu-i afară
și te macina cu totul

iar de te-a cuprins o dată
blestemat ești s-o trăiești
și poți viața ta întreagă
depresia s-o clădești

Apocalipsa

se adună nori de ploaie 

negri şi încețoșați 

peste poteci străine 

peste pași neumblaţi

ca ei le sunt obrajii 

de atât-amar de plâns 

pierduți le sunt toți vracii 

către pustiu s-au dus 

palmele tremurânde 

imploră îngăduinţă

suflete muribunde 

minți pline de căință

şi vântul suflă aprig 

crivăț înverșunat 

toți oamenii-i adună

din sat în sat, la sfat 

căci vijelia vine 

nu știu ei ce va fi 

li-i teama pentru dânşii 
şi pentru-ai lor copii

nu știu 'ncotro s-apuce 

sfârșitul e aproape 

norii sunt tot mai grei

moartea tot mai aproape 

pe marele Pământ 

un singur Dumnezeu 

îi apăra de rele, 

el este Duhul Sfânt 

dar ce păcat că azi 

chiar însuși Dumnezeu 

cu aşa crundă soartă

nu poate lupta el

căci cea neagră furtună 

ce-n oameni s-a-abătut 

l-a rupt pe om de oameni,

pe oameni de pământ 

din buni facut-a răi 

din îngeri bestii crude 

din suflete iubite,

suflete rătăcite 

şi-atunci rămasă una 

o singură scăpare 

să vină uraganul 

sa spele cu șuvoaie 

tot răul de pe lume
tot ce e blestemat
e timpul ca Pământul
să rămână curat