vineri, 1 februarie 2008

Lacrimi de mărgele mov


mărgele mov picurau de la gâtul meu
mari, rotunde, se rostogoleau pe covor
rimelul negru se scurgea şi el pe obraji,
iar rujul se-ntinsese ca un şarpe pe la colţul gurii

oja sărise şi ea ca smalţul de pe o scoică bătută de soare
şi inelul, inelul cu diamant atârna lucitor pe mâna scursă lângă pat
o mângâiere de vis aluneca pe mătasea albă ca un pescăruş somnoros
iar stelele, da stelele, se vedeau prin perdeaua de organţa

- de câtă vreme stăm aşa? te-am întrebat
- de-o veşnicie! ai răspuns
sau mi s-a părut că aud murmurul unui val spart în stâncă,
iar stânca rămăsese nemişcată, cu muşchii verzi crescuţi pe ea

ceasul a sunat pentru a mia oară miezul nopţii
am vrut să-mi pun piciorul în pantoful de sticlă
de oboseală nu l-am nimerit
şi am fugit, am fugit aşa desculţă pe nisipul încă fierbinte şi alunecos

m-ai strigat din nou
şi strigătul tău era plăpând ca o bătaie de aripi
sau ca o rugăciune spusă duminica în faţa icoanei
m-ai strigat, dar eu m-am dus

m-am dus fără să mă mai uit în urmă
soarele mai avea puţin şi ieşea din apa
scăldată într-o lumină violacee
ţi-am lăsat poteca însemnată cu mărgele mari, rotunde şi violete
ca lacrimile mele

3 comentarii:

Comentariul tău este important pentru mine!