duminică, 21 august 2011

Blestemul tău


Îţi urmăresc fiecare pas
Sunt umbra ta transparentă
nevăzută şi nesimţită de nimeni

Mă îmbat cu fiecare respiraţie a ta
cu fiecare clipire, cu fiecare şoaptă
cu fiecare gest pe care-l prind în fugă

Când îţi găsesc chipul
oglindit într-o mare sau într-un cer
sau doar într-o privire străină,
ţi-l sorb şi ţi-l înăbuş în irisul meu

De aceea îţi ştiu toate traiectoriile
îţi cunosc fiecare gest, fiecare cuvânt
ştiu când cazi pe gânduri,
când deschizi ochii, când iubeşti

Sunt peste tot în jurul tău:
în aerul inspirat, în cerul pe care-l priveşti acum
în iarba pe care tocmai ai mirosit-o
în timpul pe care l-ai consumat sfidător

Eşti blestemat să fiu cu un pas după tine,
dar paşii mei să nu-i poţi auzi,
să nu-i poţi vedea sau să-i pipăi,
să n-ai puterea să-i simţi

Sunt blestemul tău cel mai năpraznic
şi nicio vrajă şi nicio licoare fermecată
nu te mai poate salva de mine!

Un comentariu:

Comentariul tău este important pentru mine!