Azi am văzut câteva secvenţe dintr-un film interesant, cu un subiect banal: iubirea. S-a terminat clasic: iubirea a învins, el a rămas cu ea după nenumărate încercări. Nu ştiam ca Einstein a spus:
O viaţă neirosită este viaţa pe care o trăieşti pentru ceilalţi.
Nu am pus ghilimele pentru că nu cred că am tradus întocmai, însă mesajul sper că l-am înţeles. Sfârşitul filmului m-a făcut să râd sau să plâng (nu prea ştiu exact ce a fost ăla) pentru că a pus o întrebare la care şi eu caut un răspuns: ce te costă să nu mai fii afurisit, indiferent, rece?
Cât pierzi dacă doar pentru o clipă sau chiar şi pentru câteva momente în viaţă îţi topeşti gheaţa din suflet şi devii generos în gesturi, în cuvinte, în atenţii?
Poţi spune simplu: mi-a fost dor, m-am gândit la tine, mi-a fost greu fără tine, eşti deosebit/ă pentru mine, poftim o floare, ţi-am cumparat o carte, am adormit cu tine în gând şi multe, multe alte exemple de cuvinte banale, care ar putea smulge un zâmbet, o tresărire, o bucurie.
Revin la ceea ce am scris demult, fără a exagera: cuvintele ucid sau redau viaţa, atunci când sunt spuse din suflet. Acesta le-a fost rostul, aceasta le e puterea. Putere pe care de multe ori o ignorăm, pentru că uităm să ne gândim şi la cei care ne poartă dezinteresat în suflet.
O viaţă neirosită este viaţa pe care o trăieşti pentru ceilalţi.
Nu am pus ghilimele pentru că nu cred că am tradus întocmai, însă mesajul sper că l-am înţeles. Sfârşitul filmului m-a făcut să râd sau să plâng (nu prea ştiu exact ce a fost ăla) pentru că a pus o întrebare la care şi eu caut un răspuns: ce te costă să nu mai fii afurisit, indiferent, rece?
Cât pierzi dacă doar pentru o clipă sau chiar şi pentru câteva momente în viaţă îţi topeşti gheaţa din suflet şi devii generos în gesturi, în cuvinte, în atenţii?
Poţi spune simplu: mi-a fost dor, m-am gândit la tine, mi-a fost greu fără tine, eşti deosebit/ă pentru mine, poftim o floare, ţi-am cumparat o carte, am adormit cu tine în gând şi multe, multe alte exemple de cuvinte banale, care ar putea smulge un zâmbet, o tresărire, o bucurie.
Revin la ceea ce am scris demult, fără a exagera: cuvintele ucid sau redau viaţa, atunci când sunt spuse din suflet. Acesta le-a fost rostul, aceasta le e puterea. Putere pe care de multe ori o ignorăm, pentru că uităm să ne gândim şi la cei care ne poartă dezinteresat în suflet.
Superb..
RăspundețiȘtergere