Întotdeauna am apreciat darurile naturii către om. Unul dintre acestea este uitarea. Uitarea de rău, uitarea de durere și mai ales uitarea de sine. Acesta din urmă vine ca un foc mistuitor al omenirii, ca un iad biblic, sfârșind într-o liniște soră cu resemnarea. Uitarea aceasta de sine ne smulge sentimentele și ni le ascunde în lăcașuri din creier la care nu mai avem acces, ne separă iremediabil de ceea ce suntem cu adevărat. Ne trezim puternici, dar goi, strălucitori, dar urâți, invingători, dar doborâți. Uitarea de sine e o falsă poleială a sufletului nostru, iluzionându-ne cu un bine aparent. Când te pregătești să-i mulțumești naturii că ai uitat și că te-ai uitat, te regășesti pierdut în propriile remușcări, te-neci în balta lacrimilor de sub tine, te doare tot trupul strivit de iluzii. Te-drepți încet - încet spre nepăsare, pierzându-te...
Ramâne uitarea o binecuvântare, se ridică ea la rangul de dar?
Uneori uitarea de sine este o formă a optimismului, o unealtă a optimismului (mai corect spus).
RăspundețiȘtergere@Marian: ... privită din aspectul auto-apărării. Uitarea de sine aduce după ea și alte "uitări", care poate nu sunt de cel mai bun augur.
RăspundețiȘtergereUitarea de sine nu e un dar, e o supapa, care uneori poate restabili echilibrul. Chiar daca aparent ai impresia ca iti poti intoarce spatele tie insuti, vine momentul cand de undeva, din adancuri, amintirea nu te lasa sa uiti cine esti. Uitarea de sine e o slabiciune, o alegere pe care o faci in mod constient pentru a inchide gura subconstientului. Uitam ce trebuie sa uitam, dar la momentul potrivit fii sigura ca subconstientul nostru face alegerea cea mai buna pentru noi in circumstantele date, chiar daca noi suntem idioti si nu realizam asta:)
RăspundețiȘtergere@Magdalena: să înțeleg ca e de bine să ne lăsăm pe mâna subconștientului? el ne apără suficient de bine? daca merg mai departe cu ceea ce ai spus, gândul mă duce inevitabil la acea forță care ne apără de orice fără ca noi să realizăm, care ne îndreaptă pașii pe calea cea mai dreaptă. În fapt... tot natura, forța suprema sau... Dumnezeu!
RăspundețiȘtergere