marți, 20 august 2019

Ziua 9

 
 
In dimineața aceasta ma simt sleit de puteri. Nu știu cât am băut aseară, nu-mi amintesc ce decizii am luat, dar acum ma simt epuizat. Nu am putere nici sa fiu trist. Mi-e din ce in ce mai clar ca m-am îndrăgostit de Frosi, dar sunt deja sigur ca nu va fi nimic între noi, ori de va fi, la scurt timp ma va părăsi. Ma va părăsi brusc, fără nicio explicație, așa cum a făcut-o și Ecaterina, frumoasa vânzătoare de anul trecut. Așa cum a făcut și Izabela, cum au făcut-o și Maria și Mihaela și Andreea. Măcar Violeta, cea care mi-a fost sotie nu trebuia sa-mi explice nimic. Acolo a fost o drama, povestea ei e prea dureroasa pentru a fi amintita in romane.
Ce nume banale au toate ... cu toate acestea le-am iubit pe fiecare in parte. Si da, tot timpul as fi vrut sa primesc o explicație pentru fiecare despărțire, dar niciodată nu am primit-o. Și ce este straniu, este faptul ca toate aceste fugi ale lor mi-au mărit suferința, dar m-au ajutat sa scriu. Poate este un blestem al scriitorului, al pictorului, al poetului, al artistului, sa fie părăsit pentru a-i da timp sa creeze. Ori poate e o binecuvântare, la naiba! Dar eu sunt un scriitor ratat, de ce sa primesc și eu aceeași pedeapsa ori cadou? De ce nicio relație nu durează mai mult de un an? De ce nicio femeie pe care o iubesc pana la ultima celula din ființa mea nu rămâne langa mine? Sunt alcoolic, dar nu am fost mereu așa. Am circumstanțe. Am o scuza sa fiu un ratat. De ce nici una nu a putut sa înțelega? La naiba, îmi lipsește un dinte, dar iubesc ca un nebun, cu fiecare globulă roșie din sângele meu, cu ființa mea pana in cele mai îndepărtate unghere ale existențelor mele, iubesc pana la ultima sinapsa din creier.

Am plecat spre editura, bleg, aproape târându-ma. Iubesc din nou, din nou și nou, ca o perpetuum mobile neobosit, deși am așa o presimțire ca de data aceasta Frosi ma va devora. Îmi va distruge și ultimele rămășițe de suflet. Pentru ca nu mai am putere sa lupt. Pentru ce? La naiba!

Frosi deschide usa. Cu parul ei de maciafuie se uita la mine cu mila. Este o fetișcană inteligenta, prea politicoasa pentru zilele noastre. 
 
- îmi pare rău, dar tata nu este acasă. A fost in fiecare zi din ultimele 3, dar dvs. nu ați venit. Ar trebui sa va fie rusine!

Am vrut sa ma scuz in vreun fel, am simțit ca ma înroșesc, dar gura mi-a rămas împietrită. Am scos totusi un sunet, un fel de “da” amestecat cu “ma”, dar ea m-a expediat rapid.

- Dacă mâine va fi disponbil, va voi suna eu.
Și mi-a închis usa.

Nu, nu am putut sa ma mai enervez pe mine. Știu ca m-a așteptat. Nu am avut tăria și demnitatea sa invoc vreo scuza. Am hălăduit pe străzi pana noaptea târziu. Ajuns acasă, m-am apucat sa scriu. Despre ciuperci...
 
“El: ești o făptură aproape perfectă!
Ea: de ce mă minți?
El: de ce nu mă crezi că te iubesc la nemurire?
Ea: pentru că toți bărbații mint și tu ești bărbat!
El: dar eu nu sunt bărbat, sunt CIUPERC. ai uitat?”
 
Ma surprinde placut imaginea iubirii dintre un ciuperc si o femeie. Este chiar o iubire imposibila, asa cum ar fi intre mine si Frosi ori intre mine si regizoarea cu ochii turcoaz. Si eu am asa un caracter de ciuperc. Sunt un soi de om-parazit. In plus, nici amor probabil ca nu as mai putea face. 

Stiloul aluneca pe langa piciorul meu drept și cade fix cu vârful peniței pe parchet. Ma uit la picăturile de cerneala împrăștiate și ma întreb dacă ar fi sa aleg pe viața între iubire și scriitura, ce as alege?
 

duminică, 18 august 2019

Mi-au murit fluturii


Mi-au murit fluturii
Unul câte unul, unul după altul,
Ca intr-o pandemie de holera

Primul a fost cel cu aripi transparente
Cu hieroglife aurii pe ele
Probabil, sărmanul, a fost cel mai sensibil
L-am simțit cum se zbate in agonie
Apoi cum își întinde neputincios aripile
Și adoarme spre neființa

Apoi, cel cu aripi multicolore
S-a întins și el pe patul de iarba
Si soarele i-a ars respirația
Cu brutalitate

Apoi, toți ceilalți, cei transparenți,
Cei rozi, cei verzi, galbeni, argintii,
Cei multicolori
Și cei unicolori
Toți, pana la ultimul,
Mi-au murit...

N-au avut soare, aer, polen sau vânt?
N-au avut șoapte, iubire ori avânt?
N-au avut emoție, vapaie ori scânteie?
Ori eu nu am știut sa le dau mângâiere?
Nu știu unde am greșit
De toți fluturii mei
Unul câte unul și unul după altul,
Ca intr-o pandemie de holera
Mi-au murit...

duminică, 11 august 2019

Ziua 8

După o noapte agitata, plină de gânduri, de temeri, chiar panica la un moment dat, am adormit spre dimineața. M-am trezit cu fata încinsă de la soarele care intra puternic prin fereastra uitată deschisă și cu draperiile netrase. Am vrut sa-mi fac planul pentru o vizita la Frosi, dar mi-am amintit visul feeric pe care l-am avut. Am visat-o pe Maria, regizoarea cu ochii turcoaz. Ne plimbam amândoi pe malul marii, ținându-ne de mâna, iar eu ii povesteam ceva din copilăria mea. Îmi spunea: îmi place sa te ascult povestind. Ești atât de înflăcărat, încât ma simt personaj in filmul tău, ma simt ca un prieten din copilăria ta. Defect profesional, toti suntem actori in piesele ei, am gândit in vis și-am continuat sa-i povestesc. Am avut o copilărie frumoasa, contrastanta cu viața mea de adult. Habar nu am unde am schimbat macazul, ce am greșit in calea progresului meu social și cultural. Eram un scriitor apreciat, primele romane s-au vândut pana la ultimul exemplar in timp record. Probabil satira politica mi-a schimbat cursul. Cândva aveam umor si succes, acum sunt o ruina. Maria este incredibil de frumoasa și de rafinata, de fiecare data când ne-am întâlnit mi-a vorbit cu o caldura aparte. Probabil îmi poarta un soi de respect de pe vremea când eram încă un bărbat respectabil. Cum de am visat-o pe ea când toate gândurile mele sunt numai către Frosi? Ar trebui sa ma adun. Sau nu. Viața mea nu mai este de mult o lupta pentru propriile idealuri, este doar o încercare criminala de supraviețuire. Și cu cât ma străduiesc mai mult sa supraviețuiesc, cu atât ma adâncesc mai mult in depresie. Ma îndrept spre moarte. Ce sens ar avea sa lupt pentru Frosi, pentru Maria, pentru iubire. La naiba cu iubirea! Nu exista iubire!

Am renunțat și azi sa merg la editura. Am ales sa stau in Cișmigiu pe-o banca și sa privesc cerul. Probabil Frosi și-ar dori s-o vizitez. Nu-mi pasa. Sunt un nemernic. Ce altceva mai mult de atât as mai putea fi?

Ziua 7

M-am trezit vomitând, destul de devreme. Îmi amintesc vag ca m-am decis sa renunț la a mai merge la Frosi și ca am ales sa raman acasa sa beau. La naiba cu alegerile astea. Mi-e îngrozitor de dor de ea. Simt ca ma rup in doua, ma disprețuiesc pentru cum sunt și cum ma comport. Nu-mi este mila de mine, ma privesc ca pe un personaj dintr-un film și mi-e indiferent de ce mi se va întâmpla. Pot sa mor chiar acum. Sa mor, la naiba. Sunt nimic. Singurul regret pe care l-as avea ar fi ca poate Frosi m-ar regreta. M-as întrista, fiind mort, sa aflu ca ea s-ar întrista vreun pic, chiar și pentru o secunda. In rest, la naiba cu viața asta. N-am familie, am avut un copil pe care l-am pierdut, creierul meu a refuzat sa retina in ce mod, nevasta m-a părăsit la scurt timp, s-a retras intr-o manăstire, părinții mi s-au dus și ei de mult, n-am frați, rude, n-am plante, n-am animale, nu ma plătește nimeni pentru ceea ce scriu, sunt ratatul absolut. Chiar nu văd cu ce rost ma mai tine acest pământ pe el. Și pe Frosi, aceasta mirifica făptura, pentru ce as intra eu in viața ei?

Ar putea sa ma impresioneze povestea mea, as putea chiar sa vars o lacrima penrtu mine, dar in afara de faptul ca sunt un ratat pentru societate, nu ma simt singur. Nu am nevoie de companie. Am un Dumnezeu al meu, cu care ma întrețin la fiecare beție. Posibil sa fie și El un bețiv, de vreme ce ne înțelegem așa bine. Așa ca la naiba, nu merg azi la Frosi. Hai, Doamne sa bem! Noroc!

marți, 6 august 2019

Visez



Visez 
Pentru tine 
Sa zâmbesc 

Visez 
Cu tine 
Sa dansez 

Visez 
Sa fii aici
Sa te imbratisez 

Visez 
Sa te visez 

sâmbătă, 3 august 2019

Mă doare dorul


Ma doare dorul pentru tine
iar monstrii intră-ncet în mine
mi-e frică și de umbra mea
pentru c-aș fi vrut de-aș fi putut,
să umble langă-a ta
mă doare trup, mă doare suflet,
mă doare pielea, mă dor și ochi
mă doare nefirescul care
îmi face absența ta
un neplacut și riscant joc

mă doare dorul pentru tine
mă doare lipsa ta constantă
mă doare sufletul în mine
mă doare departărea discordantă

dar gândul către tine des mă liniștește
iar faptul că îți scriu
și știu că îți voi scrie
cât universu-acesta mă va ține
și faptul că din dor
toate mă dor
e cel mai frumos lucru
care mă definește

Ziua 6

După 3 ore de somn m-am trezit cu un chef nebun de-a scrie. Mi-a rămas mirosul palmelor Frosinei impregnat in obraji. Ii simt încă atingerea firava și îmi imaginez palmele ei pe tot corpul ei. Senzația aceasta nu am trăit-o niciodată atât de pregnant, fără sa fie. Ma încânta, dar ma și revolta. Începe sa-mi fie frica. Ma apuca un tremurat spasmatic. O fi de la sevraj, gândesc. Nu am mai băut de câteva zile. Îmi aprind o Țigara și incerc sa-mi mut gândurile către o noua carte. Îmi apare fantomatic numai imaginea ei. Sunt un mos ratat, fără niciun rost pe lume, nu-mi permit sa ma îndrăgostesc de un înger. Îngerii nu sunt pentru muritori. Nu am făcut nimic emblematic in viața, nimic remarcabil, nimic demn de perfecțiunea ei. Cumva trebuie sa ma opresc și sa nu dau curs acestei iubiri. Nu am ce sa-i ofer, in afara de dragoste pana la adicție. Nici măcar nu știu dacă ma place. Ar fi putut sa ma mângâie de mila, cred ca arat suficient de rău încât sa stârnesc mila. Intru la dus, ma tund, ma barbieresc, folosesc aftershave după ani de zile de când nu mi-a mai pasat cum miros. E o zi mare, este prima zi din aceasta poveste. Poate se va termina prost, așa cum s-au terminat toate poveștile din viața mea, dar azi trebuie sa știe ca ma atrage inexplicabil și aproape pedofilic. Ma simt oarecum malefic, deși sunt un om bun, așa cred despre mine. Ma uit in oglinda și zâmbesc. Hai, ca nu sunt așa urat. Dacă mi-as pune dintele acesta pe care l-am pierdut intr-o bătaie stupida pentru o femeie ușoară, as fi chiar atrăgător. Încep sa rad. Încep sa plâng. Nu am ras niciodata de infatisarea mea și mai ales nu am plâns pentru ca am ras. Pur și simplu nu m-a interesat cum ma văd alții. Nu înțeleg cum fătuca asta ma trece din depresie in fericire, din euforie in disperare. E urâta și rade zgomotos. Ah, este sublima! 

Gata aranjat, cu ochii umeziți, mai arunc o privire in oglinda cea mare de pe hol. Ma opresc consternat in fata oglinzii și ma privesc cu atenție. Sunt frumos, poate, dar brusc mi se pare penibil s-o caut pe Frosi. Mai mult decât penibil, mi se pare lipsit de sens. Pot alege sa merg la ea sa-i mărturisesc pasiunea pe care am descoperit-o in mine pentru ea, ori pot alege sa rămân in casa. 

Și rămân. Ma dezbrac, îmi scot o sticla de băutura din frigider, îmi aprind o Țigara și ma arunc pe canapeaua  asta împuțită. Sunt un monstru. Frosi probabil ma așteaptă. Nu ma interesează câtuși de puțin dacă ar putea suferi. Aleg sa beau. Și beau. Habar nu am dacă o iubesc ori dacă o urăsc. La naiba cu iubirea. La naiba cu ura. 
Beau ca un drogat pana când adorm cu gândul la ea. La naiba, Frosi! 

joi, 1 august 2019

Ziua 5

Pentru ca ieri am ratat întâlnirea cu Eusebiu, m-am decis sa merg și azi. Nici nu cred ca ma mai interseaza sa-mi publice ceva, vreau doar s-o revăd pe Frosi. Sa-i cer scuze ca am fugit ca un las. Știu ca nu duce nicăieri povestea asta. Ea este deosebit de tânăra, eu sunt neasemuit de Prost.

Drumul spre editura e pe Magheru. Nu conduc, nu am mașina și nu folosesc RATB-ul. Simt ca ma sufoc de fiecare data când urc intr-un autobuz. Am rămas cu un soi de claustrofobie de la revoluție. Bărbații n-ar trebui sa aibă fobii, dar eu nu ma mai ridic de multă vreme la rangul de bărbat. La naiba cu bărbații. As fi putut sa fiu o cioara nesimțita prin Cișmigiu. Sa ma cac pe toate bancile pe care se aseaza îndrăgostiții și ratații, ca mine.

E deja 6. Lumea pare ca se precipita. Observ tot mai multă poliție pe strada. Apar și câteva salvări. Opresc un tânăr și-l întreb dacă s-a întâmplat ceva. Se uita La mine ca un vițel speriat și striga: e protest, tataie. Pe ce lume trăiești?

- ce protest? Ce cerem?
- Noi împotriva lor! Huoooo!
Intru fără sa vreau in mulțime. Valul de protestatari ma înghite și acum trebuie sa ma deplasez in același ritm cu ei. Sunt mulți tineri, pare ca știu ce vor. Un altul intra in vorba cu mine. 

- ție nu ți-au dat pancarta?
- Aaaa, mmmm, ma fâstâcesc, vreau sa par ca sunt de-ai lor. Nu, ba da, mi-au dat, dar mi-a căzut in mulțime...
- Mama lor de hoți, ne fura țara, ne alunga geniile din țara. 
- Cine? 
- Cine, cine, de parca n-ai sti. Hoții!

Bieții copii. Copiii ăștia n-au crescut cu cărți, au crescut cu filme. Filme in care mafia este puterea absoluta, sufletele sunt vândute diavolului pe droguri, violenta, adrenalina. Au fost crescuți de părinți buni, cu un sistem de valori sănătos, dar au fost îndoctrinați cu știrile online din care nu citesc decât titlurile. Mi-e mila de ei, mi-e mila de țara asta. Trăim toți cu aceeași frica viscerala a sistemului, mai puțin ei. Suntem roboți plătiți cu ora. Suntem inca marionetele comunismului. Ni se insufla iluzia liberului arbitru prin circ. Și ei lupta. Lupta pentru ca nu au frica. Nu le e frica de nimic. Dar frica este singura care îți ascute simțurile pana la supraviețuire. Ei se sinucid. Și odată cu moartea lor, țara, nația, sufletul românesc mor puțin câte puțin. 

La scurt timp simt ca amețesc, simt o usturime ascuțita in ochi și cad. Ma trezesc după un timp de la durerea provocată de picioarele care ma calcă pe fata. Aud țipete și simt in piept o durere atroce. Cu greu ma ridic, nu văd nimic, simt doar trupuri ce ma lovesc in alergare. Cineva a împrăștiat gaze. Eu le-am inhalat din plin. Nu știu prin ce minune ajung la usa la Vis. Deschide Frosi. Ma sprijină cu trupul ei fragil, ma întinde pe o canapea, îmi pune ceva rece si ud pe ochi. Îmi da ceva sa beau și adorm.

Nu știu când ma trezesc cu o tuse seacă înăbușitoare. Pare întuneric afară și Frosi nu e lângă mine. Apare de la gălăgia pe care o fac tușind. Zâmbește ca o femeie înțeleapta, care le știe pe toate. 
- Tata nu a venit încă. E la partid. L-au chemat ... e situație de criza.
- ?
- Oamenii au ieșit in strada. Sunteți nechibzuit sa va băgați in așa ceva. 
- ?
- Au nevoie urgentă de niste show-uri cu puternic impact emoțional. El e cel mai bun. Te poate trece in 5 minute prin toate emoțiile: ura, dispreț, manie, fericire, revolta, extaz, apoi neputința. Neputința e cea mai grea. Te îngenunchează. E lovitura de gratie. După neputința vine resemnarea. Când te resemnezi devii inofensiv. Te întorci in bula ta, in zona ta de confort și nu mai incomodezi. Credeam ca știți toate acestea. M-ați surprins ca v-ați dus la prostest. 
- Frosi, Frezi, ești atât de frumoasa. Ești atât de pura! Cum naiba a fost in stare Eusebiu sa creeze o zeița?
Frosi roșește. E ireal de strălucitoare. 
- Tata e un om bun. Prea bun pentru locul asta. Dar prea puțin bun pentru altele. Aici a putut sa ridice manipularea la rang de arta. Aici e magnific. In alta țara l-ar fi închis imediat. Dar aici lumea îl cere, îl vrea, îl cauta, îl plătește s-o minta, îl idolatrizează. Oamenii vor sa fie mințiți, amăgiti, duși cu zăhărelul. Și știți de ce? Ca sunt depresivi. Ca le e lehamite. Ca nu mai au pentru ce sa lupte. Și cer droguri. Tata le da doza. Le spune ceea ce vor sa audă.
Știam toate astea. Cum poate o copila sa fie atât de lucida? Ma ridic in fund, ii prind fata micuța in mâini și-o privesc. Clocotesc de dorința de-a o săruta. Dar o privesc. O privesc și nu-mi mai simt respirația. Timpul s-a blocat. Totul s-a oprit. Tot universul sta ca s-o contemplu. Zeița aceasta trebuie doar contemplata.

marți, 30 iulie 2019

Ziua 4

M-am trezit la 5, înainte sa înceapă sa se lumineze și m-am apucat sa caut informații despre melci. Habar nu aveam ca unele cosmetice anti-rid se fac din melci. Îmi vine sa vars și nu e de la mahmureala. A fost a doua seara când m-am culcat fără sa ma ating de alcool. Zeci de reclame la produse cosmetice din melci. Câteva Rețete cu melci par apetisante și comestibile. Nu am mâncat niciodată melci. Ma gândesc la Eusebiu. Sunt sigur ca el a mâncat. La câte tari a vizitat, sigur i-a încercat. Brusc mi se pare un monstru. Când eram studenți, tot timpul avea cele mai frumoase fete din campus. Nu multe prindeau 3 luni in preajma lui. Mai toate îl părăseau și nu înțelegeam de ce. Nici acum nu înțeleg cum a reușit sa facă o fata atât de urâta. El nu e urat. E chiar frumos. Și smart. Și manierat. Acum îmi pare un monstru. Oare de ce? Cu cât citesc mai mult despre melci, cu atât îmi pare mai monstruos. Cum sa scriu pentru un infractor? Nu am greșit niciodată in fata legii, nu am fentat niciodată pe nimeni. Sunt un ratat, dar nu sunt infractor. Ma apuca o tristete covârșitoare. Nu, nu voi scrie nimic despre melci. Și niște despre ciuperci. Ele nu sunt ființe, dar nu o voi face. Ma voi duce la Eusebiu și-i voi cere altceva. Trebuie s-o văd de Frezia. Frosina, prin urâțenia ei e atât de frumoasa, atât de umană comparativ cu Eusebiu. Cum e ea atât de frumoasa și el atât de urat.

Încep sa plâng. Sunt un depresiv ratat. La naiba cu toți melcii și toți pușcăriașii care scriu cărți!



Am plecat cu sufletul făcut bucăți spre editura Vis. Mi-e greață știind ca ma voi întâlni cu Eusebiu, dar imaginea Frosinei îmi înfierbânta sângele in vene. M-am văzut intr-o vitrina și m-am oprit. Sunt înalt și slab, puțin adus de spate, parul albit in mare parte, cu lungimea asta indecisa, ma îmbătrânește. Mi-au crescut riduri pe frunte, obrajii mi s-au lăsat. Mi-ar trebui o crema de melci. Încep sa rad ca prostul și îmi amintesc de rasul Frosinei. E adorabila aceasta fata.



Îmi deschide ea usa. As vrea sa facă o gluma, s-o aud râzând, dar ma trezesc împietrit in fata ușii.



Și ea rade și sare in brațele mele.

- Dl Doru, abia așteptam sa veniți. V-am scris o poezia.

Consternat, abia reușesc s-o rog sa-mi aducă putina apa.



Frosi vine cu un caiet cu coperta roșie. Ma roagă sa ma asez. Începe sa recite cu o sobrietate magistrala:



“Intr-o zi i-am citit primul roman

Fără sa respir l-am citit

Apoi am plâns, apoi am ras, apoi am dansat.

Am dansat fără poante

Pana mi-au sângerat degetele

Apoi am ars romanul și am curățat parchetul

Cu multă apa, multă apa”



A făcut o reverența si a început sa rada.

Eu am îmbrățișat-o și am vrut s-o sărut. Aveam lacrimi in ochi.



Am fugit. Nu am fost in stare de altceva mai bun. La naiba!

joi, 25 iulie 2019

Ziua 3

M-am trezit cu un gust de apa clocita in gura. Langa pat zac împrăștiate cutii de bere, foi mototolite, o scrumiera plină ochi de mucuri vulgare. Toată camera mi se pare vulgara, parca ar fi o femeie ușoară beata, cu saliva curgând-i pe la colțul gurii. Am nevoie de aer și de lumina. O sirena de salvare duduie ca o locomotiva stricata. Probabil mai moare cineva chiar acum. Salvarea va ajunge prea tarZiu. Pana ieri fatalitatea produsă de traficul imposibil din București îmi producea durere. Acum ma lasa rece. La naiba, oamenii mor. Plantele mor, animalele mor, totul moare. La naiba cu moartea asta. Eu sunt viu!

In baie aceeași atmosfera de bar ieftin rablagit. Simt ca e momentul sa ma bărbieresc. Am un tub cu spuma, dar de când nu l-am mai folosit, a făcut un dop tare. Spuma nu iese. La naiba, dau cu lama așa. Am fata plină de tăieturi, sângele curge de peste tot. Dar îmi place ce văd in oglinda. Îmi amintesc ca aseară nu am băut. Am adormit zâmbind, cu gândul la Frosina. La naiba, ce nume urat. O s-o întreb dacă ii pot spune Frezia. Freziile sunt atât de delicate. Nu putea sa aibă și ea un nume normal? Ioana, Elena, Ana, Madalina. Totusi nu, nu putea, ea nu e o femeie normala. Radea ca proasta când ar fi trebuit sa ma pocneasca.

Ajung la editura Vis in scurt timp. Scurt, lung, naiba știe cât a trecut, dar parca am zburat. Constat ca-mi tremura degetele pe sonerie. Deschide...Frosina!

Îmi pare ca-i o zâna. E ireal de frumoasa cu parul ca o matura, cu bluza asta multicoloră, ca o ie nespălată.

Și ea rade ca proasta. Rade isteric. Eu stau. Acum eu sunt prostul.

- Frosi, tactu’ veni?
- Da, va așteptam de azi dimineața.
- Acum e dimineața, fei urato!
- Acum e spre seara. E deja 5.
Avea dreptate. Ceasul din perete arata 5. Unde naiba am pierdut atâta timp?

Prietenul meu din studenție iese din livingul demodat, prin cele 2 uși înalte de 3 Metri care-l despart de anticamera. E la fel de șarmant, înalt, bine îmbrăcat, sprâncene groase, ținuta atletica, fără pic de burta, mers impunător, drept și apăsat. Ochii ii par umeziți, dar probabil mi se pare. Ma îmbrățiseaza scurt și ma invita in salon.
- știi, iubitul meu prieten, economia nu duduie...
- Nu vreau bani
- Dar ce vrei? Pe Frosina nu ți-o dau. E viața mea, cea mai deșteaptă, frumoasa și sensibilă făptura de pe planeta.
Nu cred ca e un moment potrivit sa-l contrazic. Începem sa depănăm amintiri. Radem copios. La un moment se oprește din tot și deschide dosarul cu care venisem și-l lăsasem neglijent pe masa.

- iubitul meu Doru, cartea nu se mai vinde. Cu atât mai mult povestea de iubire. Tinerii nu mai citesc. Ai mai văzut tu tineri citind in metrou, in parc?
Dau sa-i răspund ca da, chiar alaltăieri in parc ...dar ma întrerupe brutal.
- nu te pot publica!
- nu este un roman de iubire. La naiba, Eusebiu, ma știi, nu am fost niciodată un romantic. Este o satira politica.
- Satira politica???!!! Izbucnește eusebiu. Tu nu trăiești in România? Cine citește satira politica? Numai burghezii, iar aia s-au dus toți, unul câte unul. Ba in America, ba in cimitir. Adu-mi sânge, crime, violuri, bancuri sau pilde ieftine. Alea se vând.
- Pai de unde sa-ți aduc? Nu sunt jandarm, sunt scriitor.
- Vino mâine cu ceva suculent. Și te fac un Cărtărescu in 3 luni.
- La naiba cu Cărtărescu. Cărtărescu nu scrie ce spui tu.
- Nu, dar el poate scrie la comanda. Uite, am un prieten politician. E in pușcărie de 2 ani. Trafic de influența, mita, ceva ușor, 3 ani și 8 luni cu executare. I-au fabricat un dosar și l-au închis. Are și el familie, copii frumoși, nevasta cu botic lucrat, puțin Botox in buza de sus, puțin hialuronic in obraji. Mai are nevoie de 2 cărți. Ceva ușurel, una despre creșterea melcilor in apartament și una despre ciuperci, sa zicem. Dai și tu un google pe internet, faci 2-3 traduceri, mai bagi 1-2 metafore și scoatem băiatu’ de la zdup. Ce zici? Te umpli de Armani in tot șifonierul. Ai și tu nevoie de o cămașă adevarata, cu butoni de firma.
- Eusebiu, ma știi, nu ma vând pe 2 lei.
- Nu??!! Dar pe cât? Vino mâine. Gândește-te, te fac vedeta din ratat. Și ajuți și tu un suflet nevinovat. Hai, du-te acasă, bea ceva tare și scrie bine, așa cum trebuie, lasa satira politica, pt aia îți trebuie geniu...știi tu.