Întinsă pe-o saltea închid ochii și tac
Nu plâng, ar fi prea simplu,
Dar scormonesc febril
Prin suflet căutând tot ceea ce-i steril.
Tac!
Peste puterile mele o fac!
Ochii închiși nu m-ajută să uit
Ci doar să renasc din puțin în mai mult
Și ce dacă nu plâng?
În suflet nu-mi încape tot ceea ce strâng...
Nu poți să-mi vezi ochii.
Culoarea lor e schimbătoare:
Acum sunt cer, mâine sunt mare,
Iar trupul îmi alunecă din orice îmbrățișare
Fără ca eu să vreau
Așa că stau!
Am crescut din propria carapace
Și am prins rădăcini în ea
Unde să plec? De ce să plec?
Închid totul și aștept...
Mesajul poeziei se poate rezuma in ultimele doua versuri, fiind evidenta resemnarea in fata disperarii din dragoste.
RăspundețiȘtergereFara indoiala, poeta Oti stapaneste cel mai bine acest gen de poezie, as numi-o anti-eclectica.