vineri, 24 februarie 2012

Furnicuțe



Un alai primăvăratic de furnici din mușuroi
s-a pornit de prin răzoare în șirag spre păpușoi
ce mai zarvă, ce mai zumzet, ce mai freamăt zbuciumat
câtă trudă și-osteneală la 'ăst șir neterminat

Stă în frunte plin d-emfază furnicioiul cel mai demn
și conduce intreag-armată prin reproșuri sau îndemn
haideți leneșilor, haideți, soarele-i la asfințit
noi nu am ajuns la hrană, ce-i cu voi, ați obosit?

Și soldații-furnicuțe grăbesc ritmul, nu-i a șagă
Seara trebuie să care la copii grâne-n desagă
Căci altminteri chelfăneala furnicuțelor mămici
O să fie pusă-n străchini pentru bietele furnici

Inventatorul




Sunt pionierul propriei dureri  
Mi-am inventat regrete și păreri  
Le-am pus la catastif ca simple reguli  
Și le-am urmat știind că sunt nereguli  
Am inventat o proprie năzuință  
Și am urmat-o plină de credință  
M-am la închinat propria-mi icoană  
Pictată cu trei lacrimi căzute dintr-o rană  
Am vrut durere, iată am găsit-o 
Mi-am fabricat-o, mi-am incolocit-o  
În suflet, în simțire și în ligamente  
Strângându-mi zilele-n regrete  
Mi-am construit din ea o fixă barieră  
Suind nefericirea la rang de carieră  
Așa mi-am scris romanul durerilor pripite 
 Ele n-au existat, eu le-am pus în cuvinte  
Și-n asta povestioară, la ce poți să mai speri  
Decât c-ai să primești
Brevet de inventator al propriei dureri    

marți, 21 februarie 2012

Refuz



Când credeam că inca se mai poate face ceva
când credeam că fiind cazut, eu te voi ridica
când credeam că în sfârșit poate mă vei crede
și-n ceea ce-ți dictează rațiunea nu te vei mai încrede
când credeam că tristețea pe care mi-ai arătat-o
iubirea mea-ntr-o dulce plăcere ți-a transformat-o
iar nopțile pierdute în gânduri și probleme
le-a luat și ți le-a scris în noi și vii poeme
și când credeam că tot efortul de-a face fericit
un suflet din principiu trist și nemulțumit
devine scop în viață și unic drum de-urmat
ai vrut să vii spre mine, dar te-ai oprit, ceva te-a-mpiedicat...

sâmbătă, 18 februarie 2012

Iubesc


Iubesc... 
iubesc înflăcărat 
și zbuciumat 
și iubesc convulsiv 
și prea impulsiv 
pentru că iubesc 
așa cum trăiesc: 
trăiesc generos 
nepretențios 
trăiesc adăpostit
dar nepregătit
pentru că trăiesc 
așa cum iubesc:
nu iubesc drept 
nu iubesc corect 
iubesc pieziș 
și doar interzis!

miercuri, 15 februarie 2012

Online

 
- Să ne imaginam că suntem intr-o poveste... o poveste pe care am început-o împreună.. in care eu sunt Crăiasa Zăpezilor, să zicem si tu...Regele Soare. Cat o sa reziste zăpada în bătaia soarelui?
Isi întinse picioarele mai bine in pat si-si aranja din nou laptopul pe genunchi. Ningea de câteva zile, iar geamurile erau pline de floricele înghețate, ca niște steluțe. Cat de delicate sunt, își spuse in gând și-și mută repede privirea de la ele din nou in monitor, așteptând răspunsul lui. Oare când o să ajung la Bucur ca să-mi cumpăr perdele - gândi, dar isi uita numaidecat gandul…pentru a cata oara?
- Mda, interesantă poveste ...o iubire imposibila ..ar spune multi. Dar nu si cei care se hrănesc cu povesti . Crăiasa Zăpezii s-a topit toata in bratele-raze ale Regelui Soare...fiindca demult, tare demult...era pe taramul Imparatului Gheata o pestera uriasa. Acolo in pestera aceea traia Craiasa Zapezii. Craiasa zapezii era ..o femeie foarte frumoasa, cu pielea aaaalllbaa ca laptele, avea ochii de culoarea smaraldului, iar parul... parul impletit intr-o coada imensa...
Craiasa cea cu pielea alba si ochii de smarald isi petrecea ziua in pestera cea mare plangand, in asteptarea Regelui Soarelui.. era intuneric si foarte frig ...lacrimile ei se transformau in țurțuri transparenți... degetele albe si firave impleteau toata ziulica camasi strălucitoare pentru Regele ce va fi venit...camasi usoare si pufoase ca fulgii de zapada...
- Imparatul Gheata o inchisese acolo, cu tot cu primavara ce nu mai putea veni niciodata...Regele Soare ar fi putut readuce primavara in tara ... (nu pot sa gasesc un nume pentru tara asta :), insa multe incercari il asteptau ...Imparatul Gheata era foarte puternic... brrrr
- In tara "fulgilor de nea"caci asa se numea imparatia ce acum era stapanita de Regele Gheata, incepura sa se auda zvonuri cum ca Regele Soare ar porni cu armata de raze ca s-o elibereze pe draga lui craiasa. Insa nimeni nu stia cand sau daca se va intampla lucrul acesta. Mai mult, unii mai carcotasi spuneau ca Regele Soare nici nu exista, ca e doar inchipuirea craiesei.. altii vorbeau ca l-ar fi si vazut... ce sa mai zic nimeni nu stia nimic.. dar toata lumea vorbea despre cei doi.."O, Doamne, a cazut internetul! O fi de la viscolul de afara?" Isi puse deoparte laptopul si-si lipi picioarele pe linoleulum rece. „Ar trebui sa-mi cumpar si un covor”, gandi. De cand murise sotul ei nu se mai putuse ingriji de casa. Isi aminti ca aruncase totul din casa intr-o zi in care nu mai suporta durerea si, desi trecusera aproape doi ani, nu reusise sa umple golurile ramase. Nici pe cele din casa, nici pe cele din suflet. Inchise laptopul si se baga inapoi in patul care se racise deja. Dupa cum viscolea afara in mod sigur in noaptea aceea internetul nu si-ar mai fi revenit. Adormi cu gândul la povestea începută si se visa o crăiasa intr-un peisaj călduros.Dimineata isi facu in scarba doua ochiuri si o cafea amara. Sorbi o gura, se stramba pana la lacrimi si porni calculatorul. Inainte, nu cu mult timp inainte, cu doar cativa ani, isi bea cafeaua cu sotul ei in pat,  si o bea cu mult zahar. Acum… toate gusturile i s-au schimbat complet. De pilda nu se mai poate atinge de cartofii prajiti pe care el ii pregatea cu cu fix jumatate de ora inainte de a se trezi ea si ii aducea in pat, impreuna cu cafeaua dulce si cu o chifla mereu proaspata. Inevitabil, ii veni aceeasi intrebare in minte: cum de erau mereu chiflele proaspete?
- Buna dimineata, Craiasa! Fie ca razele soarelui sa alunge din preajma ta negura si frigul. Apoi sa poata sa iti mangaie obrajii dragi.Zambi. Ce pacat ca el nu poate sa-i vada zambetul. Este atat de… Si ochii i se umplura de lacrimi. Lua ceasca de cafea si o arunca in perete, iar cafeaua se prelinse neagra si parca de data aceasta reusi sa lege o forma mai definita. „Oare a cata oara am aruncat cafeaua pe pereti?”, se intreba si crezu ca nu-si poate aminti. Dar se trezi ca incepu sa numere: „prima data dupa inmormantare, apoi… cand a venit mama sa-mi aduca acele acte, apoi dupa ce am alergat desculta pe strazi timp de mai bine de 12 ore. Acum ar fi a patra oara. As putea picta peretele in acest loc, cred ca ar iesi o opera de arta”.
- Draga Re.. si in capul meu este aglomeratie mare de ganduri..aceleasi intrebari pe care ti le pui tu mi le pun si eu..si la fel ca sub o hipnoza ma apropii de calculator si si totul se modifica: bataile inimii, respiratia plus o furnicatura neclara in stomac.
- De la ce vine Re?
- De
la Regina mea…
- Eu nu mai pot fi regina nimanui…Se duse totusi pana in baie si lua mopul. Sterse cu grija cafeaua de pe jos, apoi admira forma nedefinita de pe perete. „Seamana cu un Soare, daaaa, este chiar un soare, un soare negru si …”
- Re..eu mi-as imagina cum iti mangai parul saten, cum cu o insistenta dramatica privesc in ochii tai verzi. Cum degetele mele, cu o fina atingera iti departeaza de pe frunte o suvita rebela. Doamne .. cata dragoste poate revarsa o femeie care simte povestile si acum in era computerului? Cu cata frenezie ar putea fi in stare sa iubeasca o femeie care-si doreste atata caldura si tandrete?
- Stii, mi-ar placea sa continuam povestea de aseara. Mi-a fost frig… Cred ca Regele Soare s-a lipit de peretele meu, dar nu a avut putere sa topeasca stelutele de pe geam, desi a trecut prin termopanele acestea. „Cred ca o sa le schimb candva si pe ele”, gandi si-si continua scrierea. Imi inchipui despre tine ca esti saten spre brunet, inalt... imi inchipui ca esti o persoana sportiva ... stiu, nu doar imi inchipui ca esti un suflet mare, plin de sensibilitate...imi inchipui ca poti tine o femeie in bratele tale in timp ce-i soptesti o poveste...o noapte intreaga, chiar o viata... imi inchipui ca poti merge pana la capatul pamantului ca sa aduci un strop de apa vie pentru iubita ta si ca poti sa te lupti cu Zmeul Zmeilor pentru iubirea ta...imi inchipui ca iubirea ta nu poate fi umbrita de niciun defect al persoanei de langa tine si ca nimic din ce spun altii nu-ti clinteste credinta in ea...ochii tai... nu pot fi decat negri si patrunzatori...
- Re.. joculetul asta al tau este si amuzant, dar si incitant.. vorbind cu tine...imi vin in minte cateva versuri din volumul de poezii al lui Iulian Tanase, Ingerotica. Din el am sa iti spun acum o strofa ce imi vine in minte: "tu.. esti cea mai..unica /si atat de ludica../ fireste deloc pudica/incat mi se pareca esti chiar hommoludens/ce-i complexeaza pe brugel, shagal si pe roubens / cu ale tale jocuri acrilice abstracte / si cu naturi moarte in uleiuri in pozitii ciudate ."
Simti cum i se aprind obrajii. Ce bine ca n-o poate vedea… Curand, foarte curand stia ca n-o sa mai fie online

joi, 9 februarie 2012

Minciună versus promisiune deşartă

           

          Cineva îmi spunea că o bună tehnică de a vinde o prostie care nu face doi bani este de a o prezenta într-o aură promiţătoare, iluzorie, adică de a o pune lângă ceva teoretic gratuit. Îţi vând acest pix cu 300 lei, însă uite îţi dau 3 creioane (cu mină HB), o ascuţitoare (neascuţită) şi o gumă de şters roză (care nu şterge, doar spoieşte) gratuit. În realitate toate cele 6 produse nu fac decât 150 lei, să zicem. Îţi dai seama? Mai primeşti încă 5 produse gratuite. Oauuuuu! (Am fost o elevă bună, nu-i aşa?)

            Cam aşa este şi cu promisiunile deşarte. Haide, fă-mi proiectul acesta - acum pentru că n-am bani, pe x lei, urmând să-ţi mai aduc încă 10 pe xxx lei. Aşteaptă-mă azi 2 ore, că de mâine nu mai întârzii nici 5 min. Haide, dă-mi o ţigară acum, mâine îţi cumpăr eu un pachet. Şi tot aşa. Despre promisiuni deşarte într-o relaţie, într-o iubire, într-o prietenie vreau acum să vorbesc. Poate nu sunt atât de evidente, poate sunt adevărate uneori, doar un pic deformate, dar sunt la fel de iluzorii ca şi primele şi rănesc cumplit. Pentru că nu mai este vorba că ai pierdut o sumă de bani, ci te fac să-ţi pierzi încrederea în oameni, optimismul, veselia, pofta de viaţă şi în final încrederea în tine.
            Sunt câteva clisee care, atunci când le crezi, eşti în al nouălea cer, însă când le conştientizezi adevărată “traducere”, te prăbuşeşti:

- bineînţeles că te iubesc, dar nu atât cât meriţi tu sau nu aşa cum ţi-ai dori = câteodată mă exasperezi cu asemenea întrebări
- aşteaptă-mă că vin si te iau cu mine pe lună = de-ai ştii câte treabă am, îmi este imposibil să ajung
- te voi suna eu atunci când voi avea un pic de timp = poate doar dacă mă voi plictisi cumplit
- am avut îngrozitor de multă treabă la birou, dar când ajung acasă te scot în oraş = am luat deja masa cu colega mea, o să cad lat de oboseală când voi ajunge acasă
- şedinţa s-a prelungit, dar promit că vom face dragoste = am fost la o bere cu băieţii, numai de sex nu-mi arde mie
- unde merg nu este semnal la mobil sau internet, dar voi face tot posibilul să găsesc o modalitate de vorbi cu tine = chiar n-am chef să-ţi mai scriu/vorbesc şi zilele acestea

             N-are semnal la telefon, nu are internet, nu are timp, nu poate, e obosit, îi este rău? Toate sunt poveşti. Poveşti care te fac să speri că într-o zi va fi al tău şi tu al ei, definitiv, pana la moarte! Dar nu-ţi face vise. Este doar o iluzie totul. Cel care îţi face promisiuni deşarte, cel care te lasă să visezi când ştie că nu te iubeşte, cel care te trece neîncetat din agonie în extaz şi invers, este mai periculos decât un mincinos. Si nu este numai pentru tine. Aceleasi povesti le mai spune la inca 3-4 femei. Mincinosul îţi vinde un pix prost spunându-ţi că scrie singur, vei da bani mulţi pe un obiect de calitate proastă, dar de care ai nevoie oricum. Vânzătorul de iluzii îţi va vinde multe obiecte de care nu ai nevoie, convingându-te că-ţi sunt indispensabile şi promiţându-ţi că-ţi vor schimba viaţa.
           
             Tu ce preferi: o minciună sau o promisiune deşartă? Eu personal prefer prima variantă. Evident, adevărul este pe primul loc, însă nu despre el era vorba în această propoziţie. :)

miercuri, 8 februarie 2012

Dor






mi-e dor
și mor
de dor

ți-e dor
să mor
de dor

mi-e dor și
mă dor de mor
stările de dor

Si totuși…


Foto: Leonardo da Vinci - Studiu pe maini de femeie



Ne-am întâlnit,
nu prea demult
dar ne-am vorbit
Atât de mult…
Apoi,
pentru ca exista un “apoi”
Am plecat,
fără a privi înapoi
Cu ochii plecați,
Îngândurați
Copleșiți
Si totuși…
ți-aș fi dat gândul ca să mi-l asculți

Ne-am ascultat poveștile
Ne-am rezumat viețile
Din nemurire
Prin ne-grăire
Ne-am zugrăvit
Gândurile
Apoi, pentru ca a urmat un “apoi”
Am vrut să nu mă mai privești
Si totuși…
ți-as fi dat temerile ca să mi le strivești

Ne-am privit, ne-am lămurit
Că vederile
Si privirile
Ni s-au contopit
Ori ni s-au topit
Apoi, pentru că trebuia
Să apară apoi
Ne-am închis imaginile
In apusurile cerești
Si totuși…
ți-aș fi lăsat ochii să mi-i mai privești

Fără atingeri, fără păreri
Ne-am iubit, azi ca-ntr-un ieri
Acum, ca-ntr-un trecut
O clipă, ca într-un început
Dar, pentru ca trebuia un “dar”
ți-am interzis
să mă mai ajuți
Si totuși…
ți-as fi permis
ca într-un vis, mâna să mi-o săruți



marți, 7 februarie 2012

New York - New York

Este bun și codul acesta portocaliu. Sunt de vineri în casă și, așa cum v-am promis am făcut acel filmuleț cu New York-ul, cu doar o mică parte din tot ceea am văzut eu. Vizionare plăcută!




Eyes ice













- Ești atât de frumoasă de parcă ai fi din altă lume! i-a spus în timp ce palmele sale îi prinseseră fața mică, îmbujorată de la lacrimile fierbinți.
Îi privea uimit ochii mari, albaștri, strălucitori ca două safire.
- Sunt din altă lume! a răspuns ea tristă, fixându-l cu privirea.

Și el a înghețat...














                                            

                                                                                                     ... to be continued

luni, 6 februarie 2012

Dă-mi un răgaz




dă-mi un răgaz
ca să-mi întind aripile pe zăpada noastră
care a început să ningă din timpuri nemăsurate
întâi timid, ca un fluture abia ieșit din omidă
apoi vijelios ca o furtună de fulgi viscoliți
dă-mi un răgaz
ca să le scutur și să le spăl în puful moale al omătului
de toată greutatea nopților nevisate și a zilelor neîncepute
să colorez albul înghețat cu sclipirile colorate ale polenului
adunat cu atâta sârguință
da-mi un răgaz
ca să le aranjez, ca să le primenesc, ca să le redau strălucirea
cu care s-au născut și au crescut
apoi să le lipesc curate la locul lor
și să pot din nou să dansez desculță
printre florile înghețate de încă o iarnă
printre nestematele ascunse după țurțurii netopiți încă 
da-mi un răgaz



duminică, 5 februarie 2012

Doar azi




doar azi am plâns mai mult ca niciodată
și mi-am ascuns în perne tristețea și durerea
doar azi mi-am făcut scut morala demodată
refuzând să-ți ascult scuzele și părerea

doar azi m-am prăbușit sub grea fatalitate
și tot azi cred c-am înțeles ceva mai mult
e timpul să mă-ntorc către normalitate
e timpul să fac ceea ce trebuia să fac de mult

doar azi mai sper într-o schimbare sau o preschimbare
și tot azi sper că nu se va-ntâmpla ceva neașteptat
pentru că azi sufletul meu acceptă-o aprobare
la ceea ce trebuia schimbat și nu s-a întâmplat

doar azi mai sper, mai cred și mai visez
doar azi ai șansa să spui mai ceva, chiar nebunesc
de nu vei spune, de mâine voi începe să uit, să corectez
greșeala ancestrală: să mă îndrăgostesc și să iubesc












sâmbătă, 4 februarie 2012

Etapele realizarii unui tablou


1. Schita - carbune


2. Se aplica o culoare de fond, mai diluata


3. Pasta  - baza


4. Pasta - accente


5. Pasta - mici retusuri si repararea fazei 4 :)


6. Pasta - accente

7. Accente finale


8. Rama


vineri, 3 februarie 2012

Povești



M-ai luat de mână
Și m-ai purtat
Pe meleaguri nemaivăzute
Și mi-ai pus aripi moi plăpânde
Și m-ai însoțit
În văzduhul violaceu
Și m-ai împrietenit cu stelele
Și m-ai făcut soră cu fluturii
M-ai făcut sa mă simt ca o petală
Într-o lalea de catifea
Am simțit fiorii nemărginirii
Neatinse
Și am tresăltat
La bucuria descoperirii
universului necunoscut

Am trăit o poveste, un vis
Crezând că am regăsit
Un pierdut paradis
Dar au fost doar vorbe
Ticluite ca într-un basm...

Nu aș fi vrut să mă trezesc
Și să-mi dau seama
Nu eram pregătită pentru asta

Ce trist că nu mai am puterea
Ca să mai cred în povești




joi, 2 februarie 2012

Mi-e dor

Liz mi-a arătat pe FB această melodie. Este atât de frumoasă... Păcat ca nu există bărbați în lumea aceasta căroră sa le fie atât de dor. Dar e foarte frumoasă și doar ca o simplă melodie. :)

Implacabil și rece



Prin geruri lugubre ne tragem destinul
Prin munți de zăpadă, prin grele omături
Prin zile și nopți, cuprinse de umbre
Jucăm cu ardoare, nu dăm pe alături,
Scenete abjecte cu teme tenebre

Aprindem lanterna, sfidăm nepătrunsul
Luptăm cu destinul să-l ducem intact
Destinul ți-e crucea, tu ești doar supusul
Ce-și cară o karmă din timp înghețat

Nu poți ca dorința s-o pui stăvilar
La panta abruptă prin car' se prelinge
Lichidul și seva strădaniei tale
Destinul ți-e trupul, credința ți-e sânge
Acesta ți-e drumul, fără însemne și fără hotar

N-am stiut

miercuri, 1 februarie 2012

Iarna, iarna...

 
 
Cât de mult sa iubesti iarna încât sa nu-ți vina sa dai cu ea de toți peretii când la 12 noaptea La minus 15-20 de grade vrei sa bagi mașina in curte, dar nu poți pentru ca trebuie sa spargi gheata nou formată, sa lovesti cu un obiect contondent drugul înghețat si apoi sa patinezi 30 min in încercarea de a parca? Trebuie sa fii nebun s-o mai iubesti. Eu mă dezic de toate declarațiile pe care i le-am făcut. Vreau sa vina vara!

Et si tu n'existais pas

 Am ascultat de dimineata aceasta melodie de pe unul dintre CD-urile pe care le-am primit de la Elena si Cristi si mi-au ramas versurile pe "repeat" in minte :)




Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais?
Pour tra?ner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas
J'essayerais d'inventer l'amour
Comme un peintre qui voit sous ses doigts
Na?tre les couleurs du jour
Et qui n'en revient pas

Et si tu n'existais pas
Dis-moi pour qui j'existerais?
Des passantes endormies dans mes bras
Que je n'aimerais jamais
Et si tu n'existais pas
Je ne serais qu'un point de plus
Dans ce monde qui vient et qui va
Je me sentirais perdu
J'aurais besoin de toi

Et si tu n'existais pas
Dis-moi comment j'existerais?
Je pourrais faire semblant d'ętre moi
Mais je ne serais pas vrai
Et si tu n'existais pas
Je crois que je l'aurais trouv?
Le secret de la vie, le pourquoi
Simplement pour te cr?er
Et pour te regarder

Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais?
Pour tra?ner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas
J'essayerais d'inventer l'amour
Comme un peintre qui voit sous ses doigts
Na?tre les couleurs du jour
Et qui n'en revïent pas