Pentru noul an

Mi-e teamă să cer de la anul ce vine
Să fiu iubită cum doar eu știu să iubesc
N-aș ști ce să fac cu atâta iubire
N-aș ști cu atâta alint să trăiesc

Nu vreau în anul ce vine să primesc
nici jumătate din ce-am oferit
Ar fi greu de cărat, nu-mi doresc
Vreau energie pentru iubire și pentru iubit

Nu vreau recompense și nu vreau medalii
nu vreau nimic pentru anul ce vine
Vreau să trăiesc, vreau să admir dalii
Un vis am și vreau sa-l trăiesc împreună cu tine

Ce trist e cerul azi!

ce trist e cerul azi!

ce plânge

cu lacrimi reci de ceață deasă

și ce durere mă străpunge 

în pieptu întins spre univers 

ce frig năprasnic și ce beznă

mă scurg spre hău, spre nefiresc 

ce vifor bate înspre mine 

cu ce lanț gros îmi prinde-o gleznă...

ce dor nebun și ce suspine 

rămâi aici puțin! mi-e bine...

ce tristă noapte-mi ești, frumoaso

ce rece soare-mi zaci pe frunte!

ca strâmbă aștepți, moarte hidoasă

cu tactici sumbre și mărunte!

dar nu te las să-mi strici serbarea 

și nu te las să-mi bagi răceala 

dansului tău alambicat 

în visul meu destructurat...

rămân întins, cu ochii închiși 

cu degetele răsfirate

cu gleznele încătușate 

și buze vinete însetate

privesc la tine, tristă moarte 

și mă amuz 

și știi de ce? 

căci maine dimineața-n zori 

voi învia, iar tu-o sa mori!  

ce trist e cerul azi

ce plânge

cu lacrimi grele înroșite 

prin vene reci mai curge sânge 

sărut fantasme adormite... 

In memoria lui Alex. Mergi spre lumina!

De la bb-şor citire

"Eram ca un atom de bor din betonul de la Măgurele, care făcea cu greu față neutronilor cu care mă bombarda tristețea ta de zi cu zi!"

Albastrul ochilor tăi

ți-am furat albastrul din ochi, iubite 

viața pare de azi atât de frumoasă

te privesc de prin mine, 

nebunesc şi cuminte 

ochii mei sunt de azi ca ai tăi, ia aminte!

azi privesc lumea din mine ca tine 

şi mă simt chiar așa cum te simți numai tu

azi mă bucur albastru de clipe senine 

azi sunt tu, azi simt tu, azi văd tu

ce minune făcut-a să văd ca şi tine? 

ce-ntâmplare abstractă ne-ntâlniră pe noi? 

pe ce cărare păşirăm şi-n ce timpuri trăirăm, 

de putem să simțim albastru amândoi? 

azi mi-ai pus fără teamă albastrul în ochii căprui 

şi azi simt că trăiesc chiar prin tine 

te iubesc nebunește, te iubesc şi cuminte 

de azi ochii mei sunt albaștri, iubite! 

Ne potrivim

Ne potrivim ca muntele cu marea
Tu semeț și de neclintit
Eu ca o plaja întinsă până la răsărit

Ca soarele și luna noi ne potrivim
Pe-același cer de veacuri cu dor ne întâlnim
Strălucitori ți-s ochii

și fruntea ți-e senină
Când luna-n zori zâmbetul ți-l animă

Ne potrivim ca focul și ca apa
Mistuitoare și fierbinte ți-este o îmbrățișare
În timp ce ploaia mea-ți cade răcoritoare

Un zâmbet și o lacrimă
Suntem pe-același chip
Pentru noi doi natura a creat un singur heruvim
Nu suntem pentru tineri un fel de arhetip
Dar nu-i nimic mai clar:
Noi doi ne potrivim!

Nu-ți voi spune adio

Nu-ți voi spune adio
nu este încă timpul să te alung
mai stai o clipă să ne tragem sufletul
să ne spunem povestea la o cafea

Aprinde-ți o țigară,
nu-ți voi spune adio,
sunt multe întâmplări ce trebuie rememorate:
prima atingere
prima  strângere de mână
prima îmbrățișare, prima noapte de iubire,
ori prima oara când ți-ai mărturisit mirarea
de-a ne fi cunoscut

apoi, fără a-ți număra plecările,
primele nopți în care ai lipsit,
primele zile petrecute departe unul de altul
primele călătorii singuri
și primele lacrimi de dor

soarbe-ți amăreala din ceașcă
suflă-ți fumul greoi, dar aromat
privește-mi ochii înlăcrimați
și atinge-mi buzele înfierbântate
nu-ți voi spune adio
îți șoptesc ție:
"bine te-am regăsit!"

De m-aș întoarce-n timp

De m-aș întoarce-n timp 
Din nou, pentru-a te căuta, 
Mirarea ta când eu te voi găsi 
M-ar defini 
Si chiar m-ar ridica 
La rangul de regina ta

Căci te-as găsi, de-aș vrea, în timpuri,
În universuri paralele, 
În lumi pierdute și uitate 
Nescrise-n cărți, nemăsurate!
Te-aș căuta în nopți și zile 
Printre ruine de palate, 
Prin păduri vii, virgine, neumblate 
Și peste munți și văi nemăsurate 

De m-aș întoarce-n timp eu tot te-aș căuta 
Și rațiunea-mi spune că sigur te-aș găsi 
Căci, de nu te-aș fi întâlnit și-n alte vieți 
Cu siguranța nici în timpul nostru 
Nu te-aș putea iubi...

Zborul

Într-o zi un om a căzut de la balcon 
Lumea se adunase în jurul lui
Câtă groaza și ce mai rumoare
"De ce-a făcut-o? Cine să fie oare?"
Vine salvarea, sosește și Smurd
Omul stătea întins pe trotuar mut și surd 
Ținea ochii închiși, parcă era mort 
O babă țipa, un milițian scria, 
Un nene bătrân o brichetă-aprindea 
În 5 minute, ca la armată
Apare în scenă duduia turbată
E angajata reporter de stradă 
La cea mai bună TV privată. 
Scoate un web mic, de buzunar, 
Toarnă o cola pe gât ca-n pahar, 
Se pune-n genunchi lângă bărbat 
Și-l ia gazetărește la interogat: 
"Cum ai căzut? De ce ai făcut-o? Te doare burta? Stai în chirie?"
"Esti dusă cu pluta?" gândește omul. 

Apoi se scoală. E plin de praf 
Privește absent lumea șocată. 
Un pix se aude căzând pe trotuar 
Și ce oroare, sacou'-i murdar!

Fuge orbește printre mulțime
Plânge aproape, dar nu de rușine 
Caută-un bloc ceva mai înalt 
Cu logii mai mici, vecini mai puțini 
Trotuar mai curat și străzi mai pustii 
Un bloc mai retras, fără "stafii". 

Se-aruncă din nou, plin de speranță, 
Dar în cădere, vede-o-ambulanță
Apoi un reporter la fel de turbat 
Un Smurd, un web-cam și un tâmp băiat. 

Conchide bărbatul, tot în cădere, 
Așa într-o doară, ca o părere: 
"La tine în țară ești un tâmpit 
Nici să mai zbori, nu poți, liniștit!"

Toamna

Frunzele-mi cad din palme crăpate
Cerul îmi plânge toamna ce vine
Mure strivite în șoapte uitate
Soare albastru în vânturi mă ține

Flutură crengile a noapte tăcută
Florile cresc de acum înapoi
Arșița verii devine plăcută
Vântul m-aruncă în aer, culcându-mă-apoi

Toamna îmi vine, vara îmi pleacă
Sufletul pare că se strânge și el
Ochii îmi plâng ruginind lacrimi parcă
Pașii greoi nu mai au niciun țel

Nu aș vrea ca răceala ce-apare
Să sape în mine tranșeele triste
Știu ca un soare și mâine răsare
Și îl vreau la plimbări reci să m-asiste

Vino, deci toamnă, te-aștept înlemnind
În noianul acesta de versuri absurde
N-am frica de tine! Mă vezi tremurând?
Toamnă-așteptată  cu iubiri aburinde!

De azi

Flăcări ce ies din pomeți 

Străbat languroase gâtul extins 

Tălpile frig și ele 

Într-o îmbrățișare a atingerilor 

Așternuturile gem apăsate 

De pielea încinsă dezgolită de temeri 

Palmele frământă însetate 

Visele-n atingeri transformate 

Iar ochii se zbat 

Între utopii și realități 

Născute din straniile dorințe 

Ce nu ni le-am recunoscut 

până azi 

Pomeții și buzele aruncă flăcări 

Peste iubirea noastră 

născută de azi 

Întâlnirea

Pe oamenii mari ii vezi de mici. Au acea strălucire specială in ochi, au acel zâmbet care te scoate din orice stare proasta.  Au o bunătate ireala, nepământeana. Si sunt frumoși. Au o frumusețe incredibila, de care nu te mai saturi. 

Pe oamenii mari ii vezi de mici. Ambițioși si înverșunați precum Sisif, ei nu se poticnesc niciodată, nu-i vezi in dificultate niciodată, au o veselie molipsitoare si cand le este greu. 

Ai întâlnit un om mare pe care L-ai cunoscut chiar din copilărie. Au trecut 20-30 de ani. Nu-i asa ca nu mai știi? El știe! Știe exact locul in care v-ați cunoscut, cum o cheamă pe mama ta, cati frați ai si faptul ca-ti plăceau amandinele si filmul de la matinal de la Flacăra. Porniți discuții banale, gen: cati copii ai, unde lucrezi. Zâmbește tot timpul. Bunătatea aceea radianta de cand era mic o are si acum. Iti pune palma pe umăr si te întreaba: dar cu ce te ocupi in rest? Ce pasiuni ai? Aceasta nu este o întrebare cu răspuns rapid. Cine mai are timp de pasiuni? Viața e dura! 

Nu te fastaci! El știe. Știe ca n-ai timp sa traiesti pentru tine. Iti șoptește: iubește, prietene. Viața e minunata! Si te îmbrățișeaza cum n-a mai facut-o nimeni de mult. Apoi pleacă vesel, lasandu-te cu gândurile tale la viața grea pe care o duci. Si nici măcar nu ti-a spus cu ce se ocupa el.

In drum spre casa realizezi cât esti de nefericit, cât esti de mic si de neputincios. 

Cand te-ai întâlnit ultima oară cu un om mare? Cauta-l! Iți va spune un mic secret despre fericire. 

Libertatea

Când "cușca" îți pare prea apăsătoare, mai adu-ți pe cineva cu tine. Constrângerile par suportabile în doi, iar "gratiile" mult mai probabil de distrus. Libertatea se poarta în doi!

Întuneric

Prea des străbat poteci întunecate,
dar mult prea rar îmi caut luminarea lor în ochii tăi
prea des îmi caut compania fiarelor însetate,
dar mult prea rar îmi potolesc nebunia în brațele tale
îmi este teamă de întuneric,
deși îmi place luna
pentru fiorii pe care mi-i dă când o privesc

ține-mă de mana prin jungla de cadavre putrezite
căci de ele îmi este teamă să mă ating întâmplator
strânge-mă la pieptul tău
căci strălucirea înșelătoare a ochilor de gheață
mă cutremură și mă înmărmurește
în așteptare

prea des te vreau lângă inima mea
pentru a o proteja și pentru a o păzi
de întuneric 

Albastru-turcoaz

albastru-turcoaz mi-ai lipit pe obraz
după sute de ani
după vieți de-așteptări
după drumuri pierdute
după rugi neîmplinite
ai căzut ca un fulg
pe pervaz
albastru-turcoaz

albastru-turcoaz am privit incolor
pe rănile-adânci ce încă mai dor
le privesc estompate
cu atingeri firave se șterg
și îți simt pe obraz
în delir
privirea ta de-un albastru-turcoaz

ne așteaptă nisipul
ne așteaptș și marea
vom urma pașii mici spre extaz
îți intind mâna stângă
vom fugi ca nebunii
către vama albastră,
albastru-turcoaz

Conversatie pe yahoo messenger

2b: ești o femeie excepțională
2b: dar nu pentru toți bărbații
2b: nu ești indicată pentru:
2b: - tăntălăi
2b: - neciopliți
2b: - amețiți
2b: - comozi
2b: -leneși
2b: - egoiști
2b: - fuduli
2b: - încrezuți
2b: - nătărăi
2b: - inculți
2b: - terni
2b: - superficiali
2b: ei bine, acum pune cap la cap lista și zi-mi câți bărbați au mai rămas
OTILIA: niciunul
2b: cam așa
2b: desigur
2b: cu excepția mea
OTILIA: stai sa pun pe glob

Serendipitate

Cine ar fi crezut că o mâzgălitură 
Haotică, indisciplinată și instantanee
Precum o hieroglifa preistorică
Poate produce atâta emoție?
Că o atingere neprogramată
Și o șoaptă nepremeditată
Dar și o cafea amară făcută în grabă
Pot toate la un loc să îți substituiască
Strălucirea unei dimineți pe malul ud al Vămii Vechi?
Cine s-ar fi gândit
Ca delirul unei întâlniri cuminți,
Fără îndrăzneli și fără forțări
Iți poate naște
Total întâmplătoarea, dar atât de intensa
serendipitate? 

Transformare

M-am transformat în nisip
De fiecare data când m-ai suflat
Și-n soare când m-ai întrebat
"Cum de, iubita mea, tu strălucești în
Orice dimineață
Cand eu iți pregătesc cafeaua lângă pat?"

M-am transformat în munți
De fiecare dată când m-ai străbătut
Și-n ape reci când m-ai văzut și mi-ai șoptit:
"Iubita mea, în ochii tai privesc buimac
Și nu-nțeleg cum de-nțelegi
Tot ce gândesc
când tu pe lângă mine treci
Și eu doar tac."

M-am transformat
În flori, în roua, în ploi repezi
În aer, noapte și în galaxii
În sori, în stele, în povești
În infinit și-n nebunii

Ca într-un basm
Ca într-o poezie
M-am transformat în tine
Iar tu, far' a avea inelul fermecat
Doar prin iubire
În tot ceea ce-ai vrut
M-ai transformat!

Departe

 

Merg pe poteca însemnată de tine
Trăgînd după mine amintiri și plăceri
Trofeu invizibil legată mă ține
De trupul cel care mi-a născut îndoieli

Privește cum stau pe fereastra tăcută
Privind cerul galben ce-abia tresare
Fruntea-i fixată  spre zarea stătută
Aștept nemișcată cu-aceeași răbdare
Să vii sau să pleci! Drag indecis,
Sufletul meu îți rămâne nescris
Ți-a fost imposibil să-l descifrezi
Da, te-am iubit, dar n-ai vrut să vezi!

Și încă te caut în urmele rare lăsate de tine,
Încă te plâng frământându-mă-n noapte,
Solemnă și dreaptă speranța mă ține
Spre clipa în care iubirea născută din vise deșarte
te va pătrunde, iar dragostea noastră
nu-ți va mai fi atât de departe...

Căutare

Oamenii făcuți 
unul pentru celălalt 
se nasc de cate ori 
este nevoie 
pentru a se întâlni. 
Contopirea lor 
este țelul suprem 
al veșniciei. 

Parfumul meu

Nu-mi voi schimba parfumul ce deja îl cunoști 
Și nici stânga grimasă atunci când mă descoși
Nici degetele întinse leneșe pe genunchi 
Nu le voi ridica când vei vrea să m-alinți

Nu-mi voi schimba părerea că doar iubirea noastră 
Este nemuritoare și este mai frumoasă 
Decât orice poveste scornită de poeți 
Sau decât fabuloase amoruri din povești 

Nu-mi voi muta privirea-n altă parte 
Când glasul tău mă va striga în șoapte 
Și nu voi șovăi o clipă când vei cere 
Să-ți fiu nemuritoarea sclavă de prin poeme 

Nu, nu-mi voi schimba parfumul ce-n suflet ți-a intrat 
Încă din prima noapte când noi ne-am sărutat 
Încă de prima oară cand m-ai ținut de mână 
Și mi-ai jurat că pururi noi vom fi împreună 

Miros ca-n prima clipă în care m-ai văzut 
Căci e izul iubirii ce-o așteptai de mult 
Nu-mi voi schimba parfumul ce ți-a intrat în sânge 
Căci e mireasma care îți pare cea mai dulce

Îngrozitoare...

"M-am îngrijorat, pentru că ești mai dilie decât credeam. Ești complet nebună! Ești irevocabilă! Dar tot o să te iubesc. Mereu! Fără pauză! Un bărbat normal nu te poate suporta. Nu că îl ucizi, dar îl faci să dispară fără urmă, îi iei toată substanța responsabilă de menținerea vieții, îl topești! Ești, crede-mă, absolut îngrozitoare!" 

Lacrimi pe asfalt

Ma împiedic și cad
De lacrimi pe asfalt
Sunt lacrimi sfințite
De bocanci strivite

Mă rog îngerilor să aibă în pază
Suflete sfinte
De părinți părăsite,
Părinții uciși
Sub gloanțele lașe
Părinții plângând
Sub munții de oase

Cad pe pământ înrosit de durere
Lacrimi de înger mă acoperă grele
Doamne, cu groază Îți cer
Fă-le durerea zboruri spre cer
Spulberă groaza din sufletul lor
Părinților ce-n fața copiilor mor

Iar lor, cei rămași orfani pe pământ
Fă-i sa își uite blestemul lor crunt
În crudul război de-a se fi născut

Cu durere pentru orfanii Războiului din Ucraina

Pictez

Pictez
În loc de pensulă mi-am pus
Vopsea pe vârf de gene oarbe
Ce se preling pe pânza albă
Ca înspre moarte, înspre moarte
Pictez
Un plânset mut și surd
Căzând greoi înspre pământ,
înspre pământ
Pierdut în vânt...nefiind cânt
Pe palme mi-am turnat vopsea
Pictez un trup, un trup cu ea
Un trup bătut și istovit
Pictez un colț de gheață ce s-a-nfipt
În corpul trist, inert lungit
Cu buzele pictez spoit
Ce aș fi vrut să spun, dar n-am grăit
Căci pânza ta albă cândva
Chiar nu se mai putea picta
Pictez
Durerea ce mi-ai provocat-o
Nu cu vopsea, nu cu creioane
Doar cu suspine și canoane
Dar eu pictez
Pictez
Pictez
Nu vreau aici să mă opresc
Și voi picta
Cu inima
Pân' vei pleca
Din pânza mea
Pictez

“I paint self-portraits because I am so often alone, because I am the person I know best. ” Frida Kahlo

Lasă-mă!

Lasă-mă să plâng pe pieptu-ți
Lacrima mea să te-ndoaie
Creierul să-ți verse versul
Buzele să ți le-nmoaie
Inima să ți-o asculte
Mâinile să ți le prindă
Pântecul să ți-l tresalte
Sufletul să ți-l pătrundă

Lasă-mă să cânt în tine
Viersul meu să te dezmierde
Glasul meu tot treaz se ține
Agățat și nu se pierde
Și privirea te încântă 
Palmele te rătăcesc
Peste pielea ce frământă
Adâncul dumnezeiesc

Lasă-mă să fug spre tine
Peste umeri răzlețiți
Peste munți, mări și oceane
Peste genunchi dezgoliți
Și primește-mă în suflet
Fără șoapte, fără temeri
Ești dintâiul strașnic scâncet
Ce-n mine iubire semeni

Chipul tău

Cândva ți-am promis că-ți voi desena chipul. Chipul tău mișcător după adierea vântului: când într-o parte, când în alta, ca abia suflat, când zbuciumat ca după un crivăț. Am luat hârtia și creionul și am început. Îți aveam chipul în fata, proiectat într-o picătură de rouă, mărită de 10 ori pentru a nu omite detaliile. Rotund, firește, chipul tău ar fi fost ușor de creionat. Dar la fiecare respirație a mea își schimba forma. Lua forme nedefinite, greu de reprodus, precum ideile ce-mi treceau prin cap încercând să ți-l prind într-o schiță cât de cât. Nu mi-am uitat promisiunea. Doar că mi-a fost imposibil să te desenez acum. Voi mai încerca. Până atunci te păstrez nedefinit în mine...

Tot ceea ce îmi doresc

În camera mea soarele intră timid
Prin fanta minusculă scăpată
de sub strâmtoarea draperiilor plușate
Își înghesuie razele albe
Până-mi ating pielea zgribulită
Degetele tremurânde îmi alina buzele
crăpate de dorul de întuneric,
de liniște și de odihnă.

Închid ochii cu greu
La amintirea ultimei revederi
În care tu îmi vorbeai despre lumină
și despre nașterea universului
și la acea întâlnire în care m-ai strâns
Până aproape de frângere...

Am obosit să te aștept!

Soarele asfințind îmi atinge patul,
Patul în care tu nu ai apucat să dormi.
Să dorm nevisând la tine
Este tot ceea ce îmi doresc acum!

Protocolul ințeleptului Bib

O declaratie magulitoare de la Bib:

" tu umilesti toti barbatii din preajma ta prin complexitate
1. esti frumoasa, deci ar trebui sa nu fii prea desteapta;
2. esti desteapta, deci ar trebui sa fii macar otrava;
3. Esti generoasa, deci ar trebui sa fii lenesa
4. esti mai mult decat harnica, muncesti peste 16 ore pe zi, deci ar trebui sa ai alte lipsuri
5. faptul ca scrii poezie nu poate fi o lipsa
6. peste toate, mai si pictezi
7. si mai stii si bancuri
cum dracu sa te suporte un prostovan?"

În zadar

În zadar te plânge ploaia
Peste dealuri, peste munți
În zadar te scurge marea
Printre scoici și melcii muți
În zadar te caut noaptea
Printre vise rătăcite
În zadar te plânge moartea
Aripilor răstignite

În zadar aștept chemarea
Brațelor a-mbrățișare
Și-n zadar mi-ascut răbdarea
Căci primesc doar disperare
În zadar te strig pe nume
Și-n zadar îți caut chipul
Căci ecoul tau anume
Îmi zdrobește clipa, timpul

Ochii mei plâng iar

Și ochii mei plâng iar
Nu de durere, nici de bucurie
Nu de tristețe, nici de nebunie
Și nu-s bolnavi cum pare
Și nici încercănați
Nici agitați, nici singuri
Nu sunt nici încruntați

Ei te plâng iar pe tine
Cel încă nenăscut
Cel ce nu vrei s-apari
Cel căutat demult
Pe tine te visează
În vis te creionează
Pe pergamente arse
Ochii-mi te proiectează

Ochii îmi plâng iar
Căci știu c-a ta iubire
Si așteptarea ta
Sunt toate în zadar

Va invit la lansare!

Flori de salcâm

Ne-am făcut pat din flori de salcâm
Îți simt geana stângă pe dreptul meu sân
Mii de fluturi ne zboară prin păduri înflorite
Buzele noastre se ating îndulcite

Ne-am privit încântați ca-ntr-o primă iubire
Ne-am sedus cu alint în idei și-n simțire
Ne-am cântat poezia ce-o știam de cu seară
Am dansat prin zapezi până-nspre vară

Ne-am făcut pat din flori de salcâm
Eu ți-ascult glasul dulce rezemat de-al meu sân
Mii de fluturi se lasă osteniți pe noi doi
Ne iubim ca nebunii printre flori, albi și goi!

Refuz

Călcând pe ceruri înstelate
Și pe poteci întunecate
Strigând durerea spre pământuri
Și dragostea în patru vânturi
Plângând cu ploaia necăzută
Fierbând vulcanic într-o stâncă
Plecând cu trupul istovit
Și cu un suflet răstignit
Asa mă zbat în agonia
Iubirii mele sângeroase
Așa mă lupt cu resemnarea
Cu brațe lungi neputincioase

Refuz să lupt pentru iubire
Refuz să lupt chiar pentru tine
Refuz să vreau o fericire
Din clipe seci și nopți puține
Refuz să caut împlinirea
În vorbe spuse-anapoda
Îmi iubesc trista noapte-a mea
În care pana mi-e menirea

Clovnul

Cu nas roșu borcănat
Și cu grijă aplicat
Stă clovnul îngândurat
La un număr terminat.

"Aș fi vrut să fie bine
Și toti să râda de mine,
Dar când m-am împiedicat
Pe copii i-am întristat"

Dragă clovnule, noi vrem
Acasă să te avem.
Ziua să faci jonglerii.
Să te simti ca noi: copii!

Iubeste si fa ce vrei!

Ama et fac quod vis!

Eșec

Eșec nu este cand cazi. Eșec este cand nu te mai poti ridica. 

Orbire

Când m-ai orbit
Cu pulberea iubirii tale mincinoase
M-am aruncat cu brațele întinse
La picioarele tale
Și ți-am îmbrățișat tălpile
Pentru a le ocroti
M-am târât agățată de trupul tău
Peste tot pe unde pășeai
Lăsându-mi în locul vederii pierdute
Întreaga încredere în cărările alese de tine
Când oboseam te rugam sa te oprești
Și-mi limpezeam ochii cu propriile lacrimi
Și rănile de pe trup
Mi le mângâiam cu palmele brăzdate,
Fără a le vedea cât sunt de adânci

Deodată o lumină a spintecat calea noastră
ca un fulger răsunător
Tu vertical, rămânând nemișcat,
Eu îngenuncheată și oarbă,
Mistuindu-mă de durerea impactului,
Am privit-o uimiți.

Chiar atunci un miracol s-a întâmplat
Mi-am recăpătat vederea ce nu mi-o pierdusem niciodată
M-am ridicat sângerândă de la pământ
Și te-am putut privi în ochi.

Erau adânciți și erau incolori
Și nu spuneau nimic, căci firește,
A grăi nu puteau .

Am plecat liniștită,
Dar nu pentru că tu ai rămas orbit..

Nu mai astept nimic

Nu mai aștept nimic!

Palmele stau închise în pumnii zbuciumați,

Ochii ce-odinioară cădeau înlăcrimați

Se odihnesc și ei ca după-un uragan 

Încercănați, tăcuți, parcă privind în van

și inima, acea mașinărie 

Ce-a bătut neîncetat și tare pentru tine,

Parcă și ea îmi zace tot a ne-așteptare

și parcă și ea tace ca-ntr-o dulce visare,

Iar trupul ăsta care de-atâta ori rănit 

ți-a fost la suferință sclavul tău răstignit 

Acum s-a-ntins-ntr-o parte și parca e inert 

Căci tot ne-așteptarea l-a cocârjat din drept.

Nu-ți face griji, mergi fără remușcări 

Pe drumul cel ales, cel fără încercări.

Nici pentru o secundă nu-ți întoarce privirea 

Eu aștept resemnată tăcerea, liniștirea 

Nu-ți pară rău de mine, de sufletul strivit 

Fără exagerare iți spun: 

Nu mai aștept nimic!